Capitala culturii e doar parţială

De Crăciun am fost la Sibiu, mai mult ca să am parte de liniştea zilelor de 25 şi 26 decembrie, în care oraşul este pustiu pentru că oamenii sunt ori acasă, ori la urgenţă, în ambele situaţii refăcându-se după masa de Crăciun. Într-adevăr, nu m-am înşelat şi în aceste zile a fost cu adevărat gol oraşul, deci, printre altele, propice pentru pozat. Cu scopul pozatului, la un moment dat am decis să ajung în cel mai înalt punct din oraş, şi anume Dealul Guşteriţa. Cartierul omonim, sat alipit oraşului, este un Rahova - cel bucureştean, că şi Sibiul are unul - fără blocuri şi strâmb, urcat pe un deal şi cu străzi abrupte. Prin zonă nu trece nici o stradă importantă, cartierul aflat între două drumuri naţionale (unul spre Mediaş, celălalt spre Sighişoara) dar netangent nici unuia este legat de oraş printr-o stradă ce pleacă chiar din centrul capitalei culturii şi care se pierde printre casele simple, multe dărăpănate, ajungând în fine la porţile unei fabrici de cărămidă. Partea aferentă cartierului din şoseaua de legătură se numeşte, simplu, strada Podului. Numele vine, normal, de la un pod peste râul Cibin, care separă total oraşul de cartier. La un moment dat, din aceast drum urcă pe un deal băţos câteva străzi cu nume de copaci. Dacă reţin bine, strada Mălinului este cea care urcă cel mai mult, ajungând într-un punct înalt, dar accesibil practic oricui are chef de urcat un drum pietruit nu foarte prietenos pentru picioare, dar cu care Daciile 1300 se împacă de nevoie. Încrengătura de străzi ocupă o bună parte din deal, nici o stradă nefiind sistematizată în vreun fel; ele oscilează şi pe verticală, şi pe orizontală, fără discriminare, parcă în ciuda turiştilor învăţaţi cu oraşul care vin pe dealul Guşteriţei fie pentru crucea care priveşte asupra oraşului asemenea celei de la Buşteni, fie pentru a avea o vedere panoramică asupra întregii zone. Ajuns sus, după aproape 20 de minute într-un autobuz supraîncălzit - căldura amplifică mirosul! - şi populat cu ţăranorăşeni gălăgioşi, cu paporniţe şi alte accesorii specifice, şi apoi după alte 15 minute de urcat pe străzi pustii, constat că n-am ce poza înspre oraşul de la poalele dealului, că e ceaţă. După câteva poze mai mult în sus decât în jos, cobor pe aceleaşi străzi pustii. În jur totul pare mort, stătut, trist şi rămas aşa de multă vreme, ca şi cum timpul ar fi trecut pe lângă Guşteriţa. Deodată, un muc suflat sparge liniştea în cartier. Apoi tăcere. Dintr-o casă fosforescentă, vopsită în portocaliu şi galben, se aude, suav, o manea. La poalele dealului, aproape de strada Podului, doi bătrâni îşi iau la revedere, apoi unul se suie într-o Dacie de-o seamă cu el şi pleacă, cu motorul ambalat la maxim, spre Capitala Culturii, care practic n-a trecut râul ca să ajungă şi la guşteriţeni, deşi teoretic titulatura ne onorează întreaga ţară.

Cow and Chicken fără Chicken şi alte părţi esenţiale

Ştiţi reclama la supervăcuţele care dau superlactate? Aţi observat ceva dubios la acele supervăcuţe? E adevărat, sunt îmbrăcate în costume de supereroi... dar problema e că n-au uger. Nu ştiu la ce superlactate se gândeau cei care au făcut reclama (sau, mai rău, producătorul), deşi poate că e vorba de lactate obţinute, de fapt, din lapte de bou. Şi acum, cu dedicaţie pentru acei membri ai echipei ce a realizat reclama care beau lăptic dimineaţa:

Random thoughts că nu-mi vine să zic în română

Cum e să asculţi Katatonia şi Burzum şi playlist-ul tău să stea pe aceeaşi pagină cu pozele unor sfinţi şi unor dumnezei şi cu alte picturi din diverse biserici? E trist. Eşti poser. Nu dau exemple, dar se întâmplă pe www.last.fm.
Katatonia au un album intitulat Jhva Elohim Meth (Dumnezeu e mort) şi sigla lor cuprinde o pentagramă şi diverse "cozi de draci", iar Burzum este o formaţie cu un singur membru ce stă la bulău pentru incendierea unor biserici.

Dacă pentru fiecare prost pe care îl întâlnesc aş primi un leu, Becali mi-ar fi om de serviciu şi Patriciu bucătăreasă.

Cică vine crăciunul. Iar e plin oraşul de moşi crăciuni, din televizor se aud numai colinde şi tot omu' face shopping. Dacă nu e deja clar, urăsc sărbătorile de iarnă. După ce că e frig şi e (sper să nu, anul ăsta) zăpadă, trebuie să aud / văd peste tot aceleaşi lucruri, pentru că toţi vor să vândă tot ce au. De la hârtie igienică la cristale Swarovski, toate au moşi crăciuni pe ele şi toate se dau la tv pe fondul unor colinde. Deci, e clar: românul consumă cu atât mai mult cu cât e mai sărac. Bă da' proşti mai suntem. N-avem bani să plătim întreţinerea da' cumpărăm un porc întreg că doar o dată e crăciunul. Da, cu literă mică.

M-o pălit revelaţia: oamenii se schimbă (inteligent, nu?) da' nu-şi dau seama sau nu le pasă. Cre'că eu sunt în a doua categorie but I don't give a weasel's fuck.

Câţi oameni încep o frază cu "băi, deci..." sau "da, deci..."?

În fiecare zi înveţi un cuvânt nou. Astăzi: furfurol.

Da, deci vă urez un shopping cât mai plăcut.

Staţi şi ascultaţi katatonici şi cuminţi

Cum domn'e să faci concert Lake of Tears la Arenele Romane şi Katatonia la sala Preoteasa?! Urmează să vină Tristania să cânte în deschidere la Magica şi atunci le-am văzut pe toate. Lake of Tears ar fi meritat din plin un loc ca Arenele Romane dacă ar fi fost mai mediatizat evenimentul, pe când în condiţii de mediatizare aproape nulă, Katatonia a umplut până la refuz o sală ceva mai mare decât club A (şi e de înţeles de ce).

În deschidere au cântat Abigail şi Subscribe şi aş zice că mai mult m-au impresionat primii, poate şi pentru că se încadrau mai bine în tipicul spectacolului. Subscribe au fost o alegere cam ciudată pentru un show din zona gothic - progressive metal, muzica lor fiind un fel de nu-metal (sau poate metalcore... mă rog) care mie mi se pare (şi e o constatare, nu o răutate gratuită) muzică pentru copii odată emo, care între timp au crescut. Şi ca să fie clar de ce mi se pare o alegere greşită, unul dintre soliştii de la Subscribe a întrebat Do you like FUNKY MUSIC?! pe un public care venise pentru Katatonia şi pentru muzica lor cel puţin întunecată (aflaţi ce înseamnă "Catatonia" şi vă veţi da seama).

Abigail

Wave back at me
Back is turned
If I fail once
Circuit burn
...şi a început Katatonia. În forţă, energici, au păstrat ritmul până la sfârşit, terminând cu Murder, singura piesă cu death vocals a serii. De ce? Prin 1995 Jonas Renkse a fost nevoit să renunţe la acest stil din cauza unor probleme cu vocea şi abia de curand a revenit la el, ieri live şi pe ultimul album After Forever ca guest artist. Sunt curios dacă o revină la acest gen de voce şi pe următorul album Katatonia.

Katatonia

No one can hurt you
It was so easy to see
How fucking good it all could be...
Baietii de la Katatonia s-au simţit foarte bine in faţa publicului român şi s-a văzut. Au făcut show ca nişte profesionişti şi inconvenientele concertului nu au fost în nici un caz din vina lor. Totuşi, unele amănunte importante, cum ar fi sunetul, nu s-au ridicat la înălţimea prestaţiei trupelor. Abigail au avut ghinionul ca, fiind primii, să nu aibă parte de un sunet reglat de la început; acesta a fost ajustat pe parcurs şi abia la Subscribe a fost cât de cât decent, dar până atunci, cel puţin la început, solista de la Abigail abia se auzea. Nici Katatonia nu a avut parte de un sunet foarte bun, tobele auzindu-se prea tare, iar vocea prea încet, dar şi această problemă s-a rezolvat din mers, până la a treia melodie. O altă problemă a fost ventilaţia sălii, ca şi inexistentă: spre sfârşit, în anumite combinaţii de lumini, nu se mai vedeau bine artiştii pe scenă din cauza fumului (şi eu stăteam în faţă).

Jonas Renkse

Five day pain
Closer now than ever
La final am aşteptat sesiunea de autografe, până au venit nişte badigarzi (pe care îi compătimesc că au avut parte de un aşa eveniment de păzit, deşi li s-au dat dopuri pentru urechi!) şi ne-au dat afară.

Note pentru eveniment:

Abigail: 8
Subscribe: 5
Katatonia: 10+
Media pentru formaţii: 7.66

Sunet: 7
Lumini: 9
Sala (spaţiu, ventilaţie etc): 5
Organizare: 9 (bine păzit, s-au adus veceuri ecologice pentru că cele ale clădirii nu funcţionau (?), nu cred că se putea intra fără bilet etc)
Media pentru eveniment: 7.5

Playlist: Consternation, Ghosts of the Sun, Wealth, Sweet Nurse, Deadhouse, Teargas, Right into the Bliss, My Twin, Criminals, Don't Tell a Soul, The Future of Speech, Chrome, For My Demons.
Bis: Soil's Song, Evidence, July, Murder.

Pentru internăucii din voi

Să vedem ce întâmplări nefericite i-a adus pe unii internăuci la mine pe blog... Căutări pe google care aterizează aici:

• toţi cocalarii poartă skate shoes (touché)
  
• apreciezi ceva numai când ai pierdut (this shit is deep, man...)
• cum se zice la cal in spaniolă (caballo... fără comentarii că nici nu mai e nevoie)
• santiago de compostella (de două ori... whatever)
• cugetări vechi (de două ori... şi ne pare rău, până nu se termină astea vechi nu aducem altele noi)
  
• blog massive attack (am scris eu despre aşa ceva...?)
• văcuţa paula (de două ori... şi nu voiam să-i fac reclamă...)
• când două lucruri sunt simetrice (deci simetria este atunci când dacă te uiţi şi de jos, si de sus, şi de la dreapta, şi de la stânga deci este la fel că când e altfel nu mai e simetric)
• cum se ajunge de la gară la aeroport Otopeni (nici despre asta nu ştiu să fi scris...)
• paula văcuţa noastră (a voastră este? Vedea-o-aş friptură...)
• reclama văcuţa paula (de două ori... încep să mă plictisesc)
• paula pudding (de două ori... triştilor!)
• imagini din reclama cocolino (aha, îţi plac ursuleţii gingaşi?)
• procesul bologna (în sfârşit unul cu preocupări mai nobile)
• thunderstorm 2007 (whatever...)
• avion reclama tnuva (într-adevăr cei cu reclama erau puţin plecaţi cu avionul)
• cugetări profunde (sunt? chiar sunt? dar vai... vă mulţumesc)
• vise spania (cred că e cu z, dar cine să ştie aşa detalii?...)
• vampirii din europa (or să vă mănânce pe toţi!!)
• exemple de reclame (whatever...)
• vise cu s (eu visez mai mult ţ)
• de văzut în barcelona (whatever...)
• cugetări de moarte (the last but not least!)
  

Internăucilor!

Pe www.google.ro binevoiţi dumneavoastră să scrieţi cugetări de moarte fără ghilimele şi apăsaţi pe Mă Simt Norocos. Sunt emo. Sunt EMO. sUnT eMo. Nuuuuuu. Sunt emooo00OOo0oooOooo0oo00Oooooooooo... :( :( :(

Linba noastră ioc omoară

...şi iaca c'est foutu cu comunismul şi veniră academicienii să ne spună cum să scriem acum, ca oameni liberi. Pentru că, evident, un om liber scrie altfel decât unul oprimat. Întâi au decis că scrierea cu î din i în mijlocul cuvântului e greşită şi s-a trecut la scrierea aşa cum o ştim acum, numai că amândouă scrierile sunt, în fapt, la fel de greşite. Sunetul î are origini diferite în cuvinte diferite sau chiar în cadrul aceluiaşi cuvânt, după cum a evoluat limba: de exemplu, în cuvântul "întâi" primul "î" îşi are originea într-un "a" iar al doilea - într-un "e", deci corect ar fi să scriem ântêi şi să citim normal; în cazul cuvântului "câmp" e clar că sunetul "î" nu-şi are originea în "i" şi aşa mai departe. De altfel, cel mai des "î" îşi are originea într-un "e" (vânzător, vânt...) deci oricum ar fi, nici una din scrieri nu e corectă. Prin urmare, fiecare scrie cum apucă sau cum a fost învăţat.
Apoi stătură academicienii vreo 15 ani să se gândească şi au decis că cuvintele (nu e cacofonie, doar sună urât) din limbi străine sunt acceptate şi în scrierea din limba mamă. Bine aţi venit, pick-hammer şi scotch, în limba română. În cadrul aceluiaşi efort comun de gândire profundă au decis că unele cuvinte trebuie scrise întrun cuvânt. Pardon, în niciun caz "întrun" nu este corect, dar nicimultnumaiare.
Citesc o carte editată în 1920 în care, pe aceeaşi pagină, apar ideie şi idee, morţii (genitivul, nu pluralul) şi morţei şi probabil aşa o să citească cineva şi peste 80 de ani o carte de acum, cu brocăr şi broker, sandvici şi sendviş sau bodyguard şi bodigard în aceeaşi frază. Toate formele sunt corecte. De ce? Aşa scrie în DUM. Pardon, în DOOM.

Reclamele din România ne doare

Ce am mai văzut la TV sau pe stradă şi mi-a plăcut sau nu:

Кириллица в шрифтах; русская клавиатура - стандартная и транслитерационная; настройка программ; Анти- Транслит: виртуальная клавиатура для ситуации "чужой компьютер".... Ford! este printre cele mai reuşite reclame româneşti din ultimii ani. Individul chiar e bulgar, clienţii probabil sunt români, iar imaginea de la sfârşit cuprinde podul Giurgiu - Ruse. Atât că nu ştiu cine a avut ideea - dacă e român, atunci e un exemplu că totuşi se poate.

Cocolino are nişte reclame (toate de când a fost lansat pe piaţă) cu "target" incert. Produsul ar trebui să se adreseze gospodinelor, ursuleţul acela parcă ar vrea să se adreseze copiilor, dar îi reuşeşte cu brio un comportament de popolino. Decât aşa, mai bine îmi spăl rufele cu săpun de casă (care se face din grăsimea puiului adunată în jurul gâtului - ca fapt divers şi neimportant).

Văcuţa Paula şi pudding-ul ei m-au făcut să râd singur în casă o juma' de oră când am văzut reclama pentru prima dată. Nici nu pot să mă gândesc acum la cunoştinţele mele cu acest nume că îmi răsare în minte reclama. Ea e făcută pentru copii şi îşi atinge scopul, până la un anumit punct. Cineva a pierdut însă din vedere că există copii cu numele acesta. Paula va mai cumpăra pudding de la văcuţa Paula după ce Ionel a râs de ea la şcoală toată ziua că e văcuţă? Nu. Îşi va cumpăra Danette. Totuşi, reclame pentru copii bune sunt cele la cerealele Nesquick (Cini Minis, Chocapic etc), dar care nu sunt made in Romania...

Parcă Tymbark avea într-o vreme o reclamă care spunea ceva de 100% gius de portocale, pe tv, respectiv 100% (citiţi pe româneşte, vă rog) juice de portocale, pe afiş. Dacă e de portocale atunci e bine, se fac lucruri bune din portocale (ştiaţi că o coajă de portocală cu nişte cuişoare - condimentul - înfipte în ea ţine la distanţă moliile?), dar încă nu am aflat ce-i ăla gius... sau juice...
Şi acum deviez puţin înspre politic, dar trebuie... Următoarele alegeri sper să fie uninominale ca să îl aleg pe Pruteanu. Nu îi cer reforme în învăţământ sau în cultură, vreau doar să-şi impună legea care îi poartă numele (aceea care spunea că orice tip de anunţ, audio sau vizual, trebuie să fie în limba română). Aşa se întâmplă acum, când n-avem legea Pruteanu dar cică avem facultate care licenţiază studenţi în "advertising"... Decât o panaramă universitară cu diplomă în advertising, prefer un inginer metalurgist; sunt convins că ar face o reclamă mai de bun simţ. Chiar şi la absorbante.

Tnuva încă nu am aflat ce e, dar bănuiesc că e ceva cu brânză. Ce m-a condus la această concluzie? Reclama lor cu acel nou născut ţinut la pieptul unor ochi mari. V-aţi prins?

Gheorghe din Vetiş are două vaci şi trei porci. Este bogat în satul său. S-a gândit să se facă întreprinzător, aşa că şi-a deschis o fabrică de mezeluri, iar de aici încolo ce urmează este demn de dadaism. Gheorghe şi-a luat nişte dube pe măsură ce afacerea s-a extins, pentru a-şi transporta marfa în ţară. Ca să se facă cunoscut, Gheorghe apelează la cea mai ieftină metodă de publicitate - îşi scrie numele produselor si datele de contact pe dube. Astfel s-au născut furgonetele care transportă mezeluri tip Transcrenguţa. Mai mult, a venit UE peste Gheorghe şi i-a zis să scrie pe produse conţinutul. Astfel am aflat de emulsia de şorici.

Poftă bună!

Lake of Tears & Rage, live in Bucharest

Text iniţial scris aici, nu traduc pentru că ştiţi şi voi engleză.

This was the second Lake of Tears concert for me, but the first time I got to see Rage live, and knowing that Rage is not really in my area of interest, I have to admit I was kind of reluctant towards this show. First of all, this event was far better organized than the Placebo one (which took place at the same venue, last year), though I did not understand why I was not allowed to have an umbrella with me, while others were. It's just a minor detail anyway, passing on. The opening act was Thunderstorm, a Romanian power metal band, as they said. It appeared that they were just an homage band to Iris and Cargo, they did not impress me at all, especially that it seemed like the vocalist was not at his best. It felt awkward seeing him on stage. Then Rage came and though I'm not a big fan of power metal, I liked their performance. Maybe it could have been even better if it were shorter, but alas, Lake of Tears' performance was at least as long, if not even longer. What I truly liked about Rage was their connection with the public, they really enjoyed playing and on stage they showed that they were professionals. After a short break, Lake of Tears started. They seemed really happy to be here again, and Daniel's "Buna seara, Bucuresti" (Good evening, Bucharest - in Romanian) was surprising, catchy and it truly pleased the public. Their setlist was long and varied, featuring tracks from every album besides Greater Art. I would have liked to hear "Greater Art" (the track), for instance, not to mention that that is not a bad album. Indeed they had a slow and bumpy debut, but I wouldn't ignore their first release in a live show, not to mention that at this rate, "Greater Art" will soon be forgotten. I also would have liked to hear "Planet of the Penguins", "Waiting Counting" or maybe "Head on Phantom" from their latest album. I recently found out that Lake of Tears does have a keyboardist, but surprisingly he is not used in live shows, only just in the studio. I find this quite odd, tracks like "Hold on Tight" (my personal favorite from the band!) or "Forever Autumn" would sound terrific live, with a keyboard and not a recorded negative. Overall the show was good, the venue was a little big for it and the sound was a little more than "ok". Though all the bands showed technical proficiency, there were some problems that were the fault of the organizer: The stage's cover was leaking right in the middle, and during Rage's performance it rained quite much; luckily, the band's members gentlemanly avoided the spot, not saying a word. While Lake of Tears were on stage, there were some sound problems that happened twice. Right at the beginning Daniel's voice was too low, but this was fixed quickly; towards the end of the show, Magnus' guitar was either on 'mute', either it was extremely distorted, and it was fixed only after about three minutes. Nonetheless these problems did not affect the continuity of the show and I would say that they were minor. Overall it was a good show, not better than the first Lake of Tears performance in Romania but still a 'must-see' for all power metal and / or gothic metal fans around.

Antitrend II

...doar o scriitură cu pretenţii de analiză psiho-socio-kulturală* 100% subiectivă, oarecum metaforică şi... atât.

De multe ori, manifestarea excesivă a unei stări este o formă care îmbracă un fond total opus, care se vrea voit ascuns de ochi străini. Câteva asemenea manifestări sunt comune unui grup mai larg de persoane, mai uşor de studiat întreg decât individual. De exemplu, fie următoarele trasături comune şi des întâlnite în comunităţi virtuale sau nu, dar cu pretenţii (acum, consider deviantART ca un etalon, dar şi comunitatea de bloggeri români este un bun exemplu): alias (nickname / username / poreclă) format din asocieri inedite de cuvinte (mai des) sau un singur cuvânt inedit (mai rar) cu intenţia de a atrage atenţia (şi anume: portocala_din_nori, lamaie, zambet_in_floare etc), aparenţă vaporoasă, poze color dar filtrate cu sepia sau galben, nori, câmpuri cu maci, Depeche Mode, Massive Attack, Hooverphonic şi chillout în general, fântâna de la Universitate şi nu ieşirea de metrou de la TNB, multe fete şi puţini băieţi, aer boem, forţat când nu este natural, Arhitectura şi nu Limbile Straine, uneori ASE. Fie el grupul fetelor boeme, caracterizat adesea de superioritate, pentru a ascunde o lipsă cronică de atenţie primită. Medie de vârstă: 21-22 de ani, majoritatea studente şi, lucru curios, majoritatea zodii de aer. Nu foarte numeroase. Altul: alias care să denote, în general, o suferinţă veche care durează, uneori alias-ul propriu-zis este încadrat între două combinaţii simetrice de "x"-uri mari sau mici (exemplu: sad_angel, xXxfallenxXx etc), încruntaţi, abuz de machiaj (nu întotdeauna numai la fete), ochelari cu rame groase, My Chemical Romance, Marilyn Manson, Cradle of Filth şi alte formaţii în general purtând titulatura (onorabilă) de christian rock sau (neonorabilă) de emo (emotive punk), dungi, roz + negru, converşi sau skate shoes şi nu altceva, ieşirea de metrou de la TNB şi nu fântâna de la Universitate, aparenţă generală de om asuprit, mai rău ca un iobag de boierul său. Acesta este grupul emo, în care toată lumea este tristă pentru că nu e nimic bun în această viaţă care oricum nu merită trăită (sau pentru că la 8 trebuie să fie acasă şi la 10 în pat, fără net, care e disponibil numai în weekend, atunci când orice altceva merge prea bine). Medie de vârstă: 15-16 ani, majoritatea elevi la licee de mâna a doua. Mulţi. Altul: alias care sugerează o înaltă distincţie socială şi / sau un recunoscut renume de Casanova, respectiv de panaramă (florin_fermecatoru69, yo_bashtanu007, sweety_marinela_4u etc), sclipici, haine mulate de culoare deschisă, uneori, roz, combinaţii excentrice cum ar fi pantaloni sport scurţi peste genunchi, maieu alb mulat, ciorapi albi şi pantofi negri, lucioşi şi cu cioc lung, Florin Salam, Nicolae Guţă, Adrian Minune (că are şi el o vârstă acum) şi în general manele, manele-core şi emo-manele**, Gara de Nord şi nu Universitatea, aparenţă generală de şmecher, superior oricui se află pe aceeaşi stradă cu el tocmai pentru că îşi cunoaşte limitele dar nu le-ar recunoaşte nici torturat. Vajnic reprezentant al grupului cocalarilor. Medie de vârstă: 25-26 de ani. Îngrijorător de mulţi.
Grupurile de mai sus reprezintă fiecare un trend. Nu e grav să fii într-un anumit trend, ci să fii în afara oricăruia. Cică. Grupul bloggerilor antitrend salută cu căldură grupurile de mai sus.
______________
*) Cultură, Culturi - Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. (conform www.dexonline.ro)
cultură, culturi - Totalitatea obiceiurilor, credinţelor populare şi a tuturor elementelor care particularizează un popor de un altul. Exemplu: 13 şi pisica neagră nu sunt componente culturale româneşti pentru că sunt internaţionale, în schimb credinţa că usturoiul alungă vampirii este o componentă de cultură (cu "c" mic) românească.
kultură, kulturi - Totalitatea manifestărilor culturale urbane prin mijloace neconvenţionale (de exemplu, graffitti) care presupune şi gruparea persoanelor în funcţie de interese, fiecare grup având un specific bine determinat (printre altele, prin muzică şi stil vestimantar).
**)manele-core - subgen de manea care presupune şi îmbinarea altor genuri - house, hip-hop - dându-i un sound mai heavy.
emo-manele - subgen de manea mai lentă şi focalizată pe trăiri sufleteşti intense (spre deosebire de maneaua clasică, orientată mai mult spre problematica statutului social de mare barosan în continuă luptă cu duşmanii, întotdeauna mai săraci şi mai trişti).

Antitrend

Să-mi fie cu iertare dacă jignesc pe cineva şi nici antireclamă nu vreau să fac. Blogul a devenit un trend, ba poate că pentru unii o necesitate (precum telefonul mobil de la vârsta de 10 ani), aşa că au început să apară pe toate gardurile o mulţime de bloguri mai rău ca ciupercile după ploaie. Evident, eu critic sistemul din interiorul lui, ca tot românu` răsculat (pardon) şi ne-trendy. Voi da şi exemple, nu-mi săriţi în cap prea rău. De fapt, am o problemă cu nişte grupuri de oameni care mă reprezintă fără să mă fi întrebat şi pe mine la început. E genul de problemă existenţială a stelistului care nu vrea să fie reprezentat de Gigi Becali, noroc că de asta am scăpat, nefiind stelist (a fost doar un exemplu). Revenind, ca un fost vianist care sunt şi care ştie să conjuge verbul care este, scuzaţi deviaţia, dau nas în nas cu blogul vianistului fericit, care de la început a ridicat câteva probleme:

• de ce un vianist, în general, trebuie să fie reprezentat la nivel de comunitate de bloggeri de un nufăr cu miere? Cum este un nufăr cu miere? Nuferii se mănâncă? Mierea pluteşte?
• de ce, un vianist, în general, trebuie să fie fericit? Unde sunt vianiştii emo? Unde sunt vianiştii goth? Unde sunt vianiştii care suferă de sine?
• de ce un elev al Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu, a.k.a. vianist, trebuie neapărat să aibă un blog al lui, dacă nu direct, atunci indirect? Vine trendul ca valul şi îmi ia calul, zău.
• doamna Moraru (ilustra cârmace a CNITV pentru ne(re)cunoscători, dumnezeul blond pentru cârcotaşi şi the lady downstairs pentru cine cunoaşte) ştie de blog?

Şi încă o dată am mai bifat încă un blog cu o listă indentată inclusă. E o mică plăcere a mea. Şi nu uitaţi, dragii mei, vine încălzirea globală şi trebuie să luăm măsuri. Ne relaxăm, gândim problema, că doar nu suntem animale. Concluzia e una singură şi aproape că vine de la sine: dacă nu se mai vede, nu înseamnă că n-a fost niciodată (sic!). Hai sictir că nu vreau să mă joc de-a v-aţi ascuns cu voi.

Spania - fotoblog

După ce aţi citit aici despre Sfântul Iacob şi aici despre excursia în Spania, urmează un şir cam lung de poze, cu ceva comentarii (nu prea multe). Ordinea nu e întâmplătoare.

Nişte băieţi s-au supărat pe grupul G8, aşa că au pus de miting în Piaţa Vigo...


...deoarece G8 a adoptat Procesul Bologna...


...care presupune universitate pe bani...


...deci sărăcie, căreia i-au dedicat un blog.


În altă ordine de idei, a venit 25 iulie, ziua Sfântului Iacob. Catedrala lui din Santiago...


...a devenit simbolul creştinilor care au pactizat cu arabii, asa că este arsă, simbolic...


...întâi intrarea principală, apoi în întregime.


Apoi au fost proiectate pe faţada ei toate ţările din care au venit pelerini...


...iar la final, petrecerea.


Pentru că suntem în temă, iată catedrala La Sagrada Familia din Barcelona, faţa veche (are şi una nouă, nu ştiu care e faţa şi care e spatele, pentru că sunt la fel de impozante).


La Sagrada Familia: detaliu (faţa veche).


La Sagrada Familia: detaliu (faţa nouă).


La Sagrada Familia: detaliu (faţa nouă).

La Sagrada Familia: detaliu (faţa nouă).


Tot în Barcelona, tot opera lui Gaudí: Parcul Güell (scările).


Parcul Güell (sub terasă).


Mediterana, Barcelona şi intrarea în Parcul Güell (vedere de pe terasă).


La final, un alt oraş care mi-a plăcut foarte mult: A Coruña (poza e şi pe deviantART).


Fin.

Spania - jurnal de bord

Înainte de toate, sunt necesare câteva lămuriri despre zona în care mă aflu: se numeşte Galicia, este autonomă, limbile oficiale sunt castellano (spaniola literară) şi gallego (dialectul regiunii, o limbă care aduce cu portugheza şi italiana). Prin zonă (nordul Spaniei, mai exact) se mai vorbesc euskara (în Ţara Bascilor, limbă, se pare, de origine germanică) şi català (În Cataluña). Capitala Galiciei este Santiago de Compostela, un oraş cam ca Braşovul nostru.

Căpşunarul şi căpşuna

Dimineaţa în România. Aeroportul din Otopeni este plin de şmecheraşi cu figură de recoltatori de căpşuni. S-au ajuns - circulă acum cu avionul, autocarele nu mai sunt demult de nasul lor. fac gălăgie în stilul manelist de la noi. Se strigă unul pe altul ca pe câmp şi sunt proşti. În avion au fost cuminţi, iar în Barcelona le-am pierdut urma de cum au pus piciorul pe pământ (spaniol). Despre Barcelona nu pot spune decât că este o destinaţie pur şi simplu orgasmică. Nu am apucat să văd decât Sagrada Familia, Parque Güell şi Plaza Cataluña, având seara alt avion, cel spre Santiago. Am dat peste panarame române, ţigani şi chiar o babă care cerşea la intrarea în Sagrada Familia (hun hayudo, por favor). În oraş transportul în comun are nişte preţuri cosmice (4 € biletul) , aşa că taxiul a fost de bază (şi e chiar ieftin). Am ajuns înapoi în aeroport şi am constatat că spaniolii au:

• Coca Cola mai bună ca noi
• bomboane M&M mai proaste ca noi
• apă minerală cu gust de apă bucureşteană de robinet.
  

Bolonha é precariedade!!!

Santiago de Compostela mai este, pe lângă (probabil) cel mai important loc de pelerinaj din Europa, şi unul dintre cele mai mari centre universitare spaniole. Studentul român când a auzit că procesul Bologna presupune reducerea cu un an a studiilor superioare, a zis: Super tare frate, şcoală mai puţină!, iar cel spaniol a primit vestea cam sceptic. Studentul român când a auzit că procesul Bologna presupune eliminarea locurilor de la buget indiferent dacă universitatea este de stat sau particulară, a zis: Nu-i nimic, măcar facem şcoală mai puţină, iar cel spaniol a zis, în gallego: Bolonha é precariedade!!! (Bologna ne aduce în sapă de lemn). Nu mai e nevoie de nici o concluzie.
Cât despre sărbătoarea Sfântului Iacob (mai multe despre el citiţi mai la vale, în blogul trecut), a fost într-adevăr organizată impecabil. Totul constă în arderea simbolică a catedralei (prin artificii aşezate pe faţadă şi controlate atent, bineînţeles) deoarece aceasta ar fi devenit, într-un timp, un simbol al creştinilor care au făcut pace cu arabii, spre deosebire de creştinii caare luptau împotriva acestora. Or să apară şi poze când mă voi întoarce in ţară, orice descriere ar fi inutilă.

Sărăcia regelui, bucuria chinezului

Cel mai mare oraş din regiune este A Coruña, probabil şi cel mai mare port spaniol la Atlantic. Se zice că în vechime, un rege de-al lor cam fără bani a cerut consilului din A Coruña bani pentru a ajunge în Austria, la logodnica sa cu care urma să se căsătorească. Consiliul i-a dat bani, iar el, ca răsplată, a decis ca tot aurul şi argintul din coloniile spaniole să intre în ţară prin acel port. Prin urmare oraşul s-a dezvoltat foarte mult şi a devenit una din principalele atracţii turistice din nordul Spaniei, probabil după Barcelona. Este plin de chinezi mici şi galbeni şi cu trei aparate foto de unică folosinţă la gât, absolut încântaţi de ceea ce văd. Regele a fost sărac, trăiască regele...

Aici ciobanii mănâncă peşte...

Nu că ar fi mulţi ciobani, dar este clar că peştele este mai mâncat aici decât la noi în deltă... Aici se mai mănâncă, cu mare poftă, şi raci (!!!) şi caracatiţe. Sincer să fiu, o tentaculă de caracatiţă gătită seamănă cu un furtun tocat şi fiert bine. N-am încercat şi am impresia că n-am pierdut nimic. Să le trăiască vacile, că par mai bune ca ale noastre...

Nesuferitul Iacob care discriminează

Toţi îl ştim pe badea Ion care nu discriminează: l-ar salva de la înec pe negru, deoarece sigur nu e ungur. În aceeaşi situaţie este pus acum Sfântul Iacob de la Compostela, supranumit Santiago matamoros (Sfândul Iacob cel care omoară arabi) încă din vechime. Pe la anul 1070 a început construcţia catedralei din Santiago de Compostela (aceasta fiind şi denumirea localităţii), unde acum se află moaştele sfântului, aceasta având, pe laturi, mai multe capele dedicate fiecare unui sfânt. Cea a lui Iacob are în centru o statuie care îl înfăţişează pe acesta cu sabia în mână, precum Sfântul Gheorghe, doar că sub cal nu este un balaur, ci o grămadă de arabi, capete de arabi, diverse părţi din arabi etc. Acum câţiva ani a început o amplă campanie împotriva discriminării, care a ajuns, într-un final, să-l discrimineze pe Sfântul Iacob. Având un astfel pretext, arabii au cerut insistent să fie scoasă statuia din catedrală. Soluţia de compromis (pentru că, evident, nimeni nu ar fi vrut să ascundă o statuie din 1070) a fost să o înconjoare cu flori, astfel încât să nu se mai vadă arabii omorâţi de Iacob, ci doar Sfântul călare pe cal. Chiar şi cu flori în jurul statuii, avem acum de-a face cu un caz de falsificare a istoriei: cum arabii au dominat Peninsula Iberică multă vreme, Iacob a fost un simbol al luptei pentru creştinătate, legenda spunând că s-a arătat armatei creştine şi a condus-o spre victorie în faţa maurilor, chiar dacă pentru arabi este un personaj nesuferit, ca un fel de Ştefan cel Mare pentru turci. Drept răsplată i-au ridicat o catedrală, el fiind considerat un erou al luptei împotriva păgânilor, doar că acum a rămas eroul fără scopul luptei - i-au ascuns arabii. Se pare că motivul din spatele acestei decizii este faptul că trupele spaniole din Irak au cusută pe uniforme tocmai figura lui Santiago. Care omoară arabi. Şi care, înainte de a-i omorî, i-a supărat bine. Competenţa e o limbă străină nu numai pentru oficialii români...

In the early morning light...

Pentru că uităm să ne mai pese, uităm de cei de care ar trebui să ne pese, pentru că uităm de toţi atunci când nu ne mai sunt de folos cumva, pentru că promitem multe şi facem puţine (măcar am fi nişte buni politicieni), ar fi cazul să ne întoarcem la sine chiar numai pentru a vedea că singur nu poate face nimic, deşi credem că n-avem nevoie de nimeni. Pentru că nu ştii să apreciezi ceva decât atunci când nu mai e, iar când realizezi ce ai pierdut eşti prea fudul ca să mai faci ceva, învaţă-ţi ego-ul să îşi ceară iertare, pentru că nu îi cad gradele. Poţi chiar să porţi epoleţi, să ştie lumea cât eşti de important. Un îmi pare rău nu ţi-i dă jos. Pentru că sensibilitatea şi conştiinţa îţi sunt paralele şi nu te ţii de cuvânt atunci când nu mai ai ceva de câştigat din asta, ar fi bine să afli ce îţi doreşti cu adevărat, s-ar putea să depindă tocmai de cum eşti tu. Şi e rău, azi nimeni nu se uită înapoi şi primeşti totul pe măsura faptelor tale. Şi e păcat, că nu te alegi cu mare lucru. Puţină atenţie nu strică, s-ar putea să descoperi că în urma ta, pe unde treci, nu mai rămâne nimic. Aşa, ca în urma tătarilor, acum 700 de ani. Norocul tău că nimic nu e definitiv, când încă îţi mai pasă de ceea ce faci. Totuşi, cine a zis că dacă doi îţi spun că eşti beat mai bine te culci, a avut dreptate: când ceva merge prost de prea multe ori, nu pot fi mereu de vină alţii... sau ceilalţi. Nu, nu e de la ei. Şi nu mă lăsa pe jos, că ştii că îmi place să merg cu trenul.

And in the early morning light
After a silent peaceful night
You took my heart away...

You still have it, it's in your coffee. You can keep it, It's useless without you anyway. And Linux Ubuntu is here to stay.

Misterul Educaţiei şi Cercetării

Într-o minunată zi de duminică, ilustra bunică la care locuiesc în ilustrul oraş Sibiu hotărăşte că trebuie vopsite geamurile şi schimbate plasele de ţânţari. Plec după materiale oarecum resemnat că va trebui să merg la un magazin mare de construcţii, cum magazinele din cartier sunt închise în sfânta zi de duminică. Pe stradă observ, fără să vreau, că oraşul este cam pustiu şi mă întreb de ce. E puţină lume pe stradă şi totul pare părăsit. O dată cu autobuzul vine şi răspunsul la întrebarea mea: toată populaţia oraşului este în acel autobuz. Şi unde încap două sute de mii de oameni, mai încape încă unul, aşa că mă sui. Deşi plin de muncitorese greţoase, grase şi cu păr pe mâini, autobuzul este chiar interesant: îmbrăcat într-o reclamă la nu-ştiu-ce-adeziv-pentru-faianţă, pe el vieţuieşte un individ care face un thumbs up, în semn de buna calitate a produsului la care face reclamă. Un călător supraîncălzit deschide un geam, decapitându-l pe săracul om care făcea un ban cinstit dintr-o reclamă. Cu toate acestea, tipul nu îşi pierde definitiv capul - printr-o mişcare de geamuri, în locul căpăţânii ajunge o jumătate de sac de nu-ştiu-ce-adeziv-pentru-faianţă. E bine. Omul este în continuare mulţumit de produsul pe care îl prezintă, capul lui continuă să zâmbească lângă corp şi lângă capul de împrumut, iar nenea încă mai arată thumbs up. Poate la toamnă bunica vrea să-şi schimbe faianţa...

Şi altele din lume luate:

• Eu cu umbrelă roz şi tricou cu Dream Theater.
• Închiriez cameră la două fete. Strada Margaretelor nr. 14. Pupă colţ. Am pupat colţul, dar degeaba. Discriminare!
• Omul de pe semnul Trecere de pietoni este ori bărbat (are pantofi şi pălărie), ori doar o "schiţă de om". Discriminare din nou!
• Servus. Information technologies and solutions. Să trăieşti!
• Senzaţional! Marin Preda trăieşte şi este şofer de troleibuz în Sibiu! Conform ecusonului, domnul Preda Marin, care chiar seamănă cu Marin Preda (minus ochelari, plus o pălărie de pescar), m-a adus azi acasă.
• Populaţia de emonauţi băştinaşi este incredibil de mare. În principiu, Sibiul are renume de oraş de metalişti, dar ăştia mici au înţeles complet greşit mişcarea rock şi punk. Săracii...
• Apropo de metalişti: un măcelar avea tricou cu Metallica, iar o altă măcelărie se numeşte Vama Veche. E bine, tradiţia totuşi se păstrează.
• Nu există nici o legătură între titlul şi conţinutul blogului. V-am păcălit.

Despre advertising şi alte limbi din orientul îndepărtat

Prima observaţie din domeniu, de cum am ajuns în Sibiu, a fost reclama la Romantica TV pe un autobuz. Era şi faţa lui Teo acolo, aproape de roată şi cu puţin mai mică decât aceasta. Să fi fost vreo aluzie la vremuri de demult sau doar o coincidenţă nefericită? Să ai capul cât o roată de autobuz e lucru mare... foarte mare.
A doua remarcă este legată de reclamele la un magazin gen Brico Store, şi anume Baumax-x. E plin oraşul de ele, dar nicăieri nu scrie unde se găseşte acest minunat magazin.
Din aceeaşi categorie cu prima chestiune mai este şi reclama la o agenţie imobiliară. În partea de jos a autobuzului este partea de sus din faţa unei tipe, în aşa fel încât ochii îi sunt roţile. A întrecut-o pe Teo! La mai mare! Am auzit să ai sifoane la ochi, dar nu anvelope. Şi tot nu am înţeles legătura dintre tipă şi imobiliare.
Din categoria la noi ca la nimeni: Pe o şosea era blocat traficul pe o bandă deoarece nişte neni nu puteau pune o reclamă pe stâlp având scara pe trotuar. Cu ocazia asta am stat într-un autobuz cam o oră. Călătorii erau pensionari care preferă să moară de cald decât de puţin curent. Punct.

Şi alte întâmplări made in Sibiu™:

• Cine urăşte tramvaiul 41 din Bucureşti, să nu vină în Sibiu. Autobuzul omonim de aici e la fel.
• Aici pensionarii fac piaţa la ora 12. La 40 de grade.
• Aici am văzut pe un stâlp două semne de circulaţie: accesul interzis şi începutul zonei în care staţionarea este interzisă. Pe acelaşi stâlp.
• Aici lumea stă în staţie aşteptând autobuzul, deşi la 50 m de staţie strada este închisă pentru lucrări.
• Aici cartierul cel mai jos (şi cel mai inundat la ploi mari) se numeşte Broscărie.
  
• Net cafe-ul în care mă aflu este populat cu plozi de 7 ani care joacă CS. Mai ştiţi ce le-am urat pokemonilor din tramvaiul 20? Şi ăstora le doresc la fel. Dar mai lent. Şi mai dureros.
• Scriu un cuvânt pe 10 secunde şi asta pe banii mei. Probabil în tastaturile de aici s-ar putea descoperi noi specii de reptile.
• Monitorul la care mă aflu s-a gândit că roşul este o culoare care predispune la nervi (e posibil, împreună cu tastatura), aşa că a înlocuit-o cu negru (sau gri, după nuanţă) peste tot unde apare. Bun băiat...
• Îmi pare rău că nu am făcut următoarea poză: pe stradă, utilajele părăsite şi traficul aproape blocat. La umbra a doi copaci dintr-un spaţiu verde apropiat, vreo 6 sau 7 muncitori toţi întinşi la umbră şi perfect aliniaţi. Ca să vezi disciplina... Little soldiers in a row.
• Apropo: în autobuzul 20 din Sibiu or fi pokemoni?... M-aş duce mâine să verific, dar e un preorăşenesc cu maşini de pe vremea bunicii şi mă gândesc că dau peste ţărani.
• Sunt ameţit, nu pot să gândesc şi mă doare capul. Dar nu-l tai, că arăt bine. Şi cu asta v-am pupat.
  

Tiamat - Do You Dream Of Me?

De la Eugen Erhan, creatorul lui Fredo şi Pidjin, avem acum un videoclip dincolo de cuvinte, pentru o melodie pe măsură: Tiamat - Do You Dream of me?

Pe site-ul lui Eugen găsiţi şi fişierul original (în format quicktime *.MOV) care are o calitate audio-video mult mai bună... sau mi-l puteţi cere mie ;)

Al pustiului

Prin sudul ţării e un sat egal depărtat de orice formă de civilizaţie urbană - se află la 50 de kilometri de Giurgiu, tot atâţia faţă de Alexandria şi tot atâţia faţă de Bucureşti. Deşi distanţa nu e mare, se cunoaşte că satul este chiar în mijlocul pustiului. Puţină lume a mai rămas acolo, trăind în afara timpului tocmai datorită civilizaţiei. Nimeni nu mai iese din sat dacă găseşte tot ce vrea la magazin şi chiar dacă există acum radio şi televizor, peste sat pluteşte un aer de timp stătut, pentru că, deşi un om îşi duce viaţa sa fără să fie complet rupt de lume, comunitatea a rămas de mult în loc.
De altfel, acolo totul pare că stă în picioare numai datorită unei minuni, care s-a şi întâmplat acum câţiva ani: o icoană din biserică a plâns, vestea s-a dus repede şi satul a devenit un mic loc de pelerinaj. Cu câteva donaţii mai mari sau mai mici, biserica s-a renovat, e nouă şi impunătoare, domnind peste un sat mort. În acea vreme multe spirite au reînviat în sat, unele cu folos şi altele degeaba, pentru ca totul să se liniştească treptat şi să ajungă iar în starea de dinainte. Excepţie fac duminicile când se adună mai multe maşini în faţa bisericii - semn că au venit credincioşii fideli icoanei de prin împrejurimi; în rest, totul e mort.
Pe şosea, la intrarea în sat, păzeşte cuminte fostul CAP, precum un câine bătrân şi bolnav căruia de mult nu-i mai pasă de cine îi trece prin faţă. Sentimentul pustiului nu s-a aşezat niciodată mai bine peste o aşezare încă locuită: în casele celor plecaţi au apărut cucuvele care îi veghează pe cei rămaşi şi aşteaptă parcă să-i îngroape şi să le ia şi lor locul. Vântul bate în duşmănie, răscolind degeaba aerul stătut ca o băltoacă, iar clopotele bisericii bat dement încercând disperate să însufleţească ceva ce a murit de mult... în van. Indiferenţa stăpâneşte tot, cei rămaşi îşi duc micile existenţe discret, parcă nu vor să deranjeze pe cineva. Totul s-a întâmplat şi încă se întâmplă sub ochii nepăsători ai lui Tarzan. E bătrân, adus de spate, ştirb şi ars de soare de la munca câmpului pe care încă o mai face - singur. Îşi duce neînsemnata viaţă între cerul perfect albastru şi greu, ce parcă stă să cadă peste sat, şi pământul ars, brăzdat de o vale seacă ce nici ea nu ştie de unde vine şi nici unde se duce.

Un alt fel de Mr. Bean

Mă obişnuisem să-l văd pe Rowan Atkinson prostindu-se mult şi vorbind puţin. Acum văd nu numai că este un mare actor, dar şi că este foarte inspirat. Enjoy :)

Oameni

Modul egoist este dat mic (din păcate închis nu cred că o să apuc să-l văd vreodată) aşa că e cazul să mai apară şi câte un post cel puţin semi gândit, cu draci şi frustrări lăsate la poartă (vezi să nu... se pare că-s mult prea plin de mine - şi lumea mi-a spus-o - ca să reuşesc cu adevărat), şi anume un post despre oameni - creaturile alea uneori simpatice şi alteori nesuferite care te înconjoară vrei nu vrei şi de multe ori fără să îi poţi alege (şi te alegi în jurul tău numai cu ăia nesuferiţi, e o consecinţă directă la legea lui Murphy).
Şi acum, problema: ştiţi vorba aia, proşti da` mulţi... Partea ei tristă e că e bine aşa, pentru că se poate mult mai rău. Exerciţiu de imaginaţie: e sâmbătă la prânz, ora la care se întorc de la plimbare copiii şi bunicii, aţi dat examen, vă întoarceţi acasă cu nota mare luată dar plini de sictir fără vreun motiv anume (sau nedemn de afişat pe blog), sunteţi într-un autobuz supraaglomerat dar staţi jos, pe partea cu soarele şi cu spatele la direcţia de mers (numai bine să vedeţi ce e înăuntru şi nu în afara maşinii) când într-una din acele staţii în care în autobuzul deja burduşit se mai suie cel puţin încă pe atâţia oameni (poate fi util la vreo lecţie de fizică: o masă de oameni este, precum o masă de aer, compresibilă - s-a dovedit experimental) se suie o familie interesantă: o mamă cu două fiice. Una din ele era clar fiica, dar între mamă şi cealaltă fată nu se poate face prea sigur diferenţa... desigur, am bănuit eu cam care e mama, şi la ea mă voi referi mai la vale. Am zis că e bine proşti da` mulţi pentru că e uşor de imaginat cum ar arăta debili da` mulţi: o lume dementă la propriu, un vis urât din care speri să te trezeşti la un moment dat... În fine, familia arăta cam aşa: mama gângavă, cu ochelari sparţi şi faţă de cal, e o minune că fata ei (cea evident fiică) a învăţat să (oarecum) vorbească. Cealaltă fiinţă e mică şi grasă cu ochii holbaţi şi nu scoate nici un cuvânt. După trăsături îi dai cam aceeaşi vârstă ca a mamei. Fiica (evidentă) are trei baloane şi dă cu ele în capul călătorilor, pare normală. Cealaltă îl calcă pe domnul de lângă mine, îngână un mă şcujaci, apoi coboară împreună cu ai ei.
Ai cui or fi ăştia şi cu ce or fi greşit pe lumea asta să stea tunaţi şi adunaţi într-o familie... E trist şi nu vreau să mă gândesc, dar ajung să cred că prostia nu-i un păcat şi poate fi îndreptată. Nu vă mai plângeţi că lumea e proastă pentru că se poate mult mai rău...

Luna întunecată

Să nu te mai văd vreodată şi o dată cu mine şi restul lumii... să fie vid în jurul tău, piază rea, să nu mai ai ce strica pe unde treci. Să mergi pe drum şi oamenii să te hulească şi să n-ai un loc al tău. Să fugi din casă în casă cerând ajutor şi să nu primeşti nimic. Să fii doar tu cu tine, mereu prieteni dar şi duşmani, căci numai tu fără tine îţi vei găsi un cămin al tău. Apa să te omoare şi din foc să reînvii doar ca să te vezi murind încă o dată, iar atunci când nu va mai rămâne nimic din tine, să te întorci de unde ai plecat şi să redevii iar tu. Să nu te mai văd...

De pomană

Afară plouă şi miroase a tămâie, înăuntru lumea votează şi peste tot pluteşte o atmosferă politică... ploaia e politică, slujba de pomenire e politică, ăla care a înglobat un stâlp în maşina proprie este politic. Groapa de pe Mihai Bravu este politică, iar şoferul maşinii din faţă seamănă cu Băse. Popa tânăr care citeşte pomelnicele seamănă cu Geoană, iar cel bătrân care asistă doar cu câte un Doamne miluieşte parcă e Iliescu. În cimitir e lume puţină... iar pomenirea lor să fie veşnică, dar numai pe vreme frumoasă, se pare.
Trecând peste faptul că acesta este doar un alt blog despre un parastas, se pare că deja a devenit subiectul meu favorit, trebuie să recunosc că ultima dată coliva a fost mai bună.
Până şi pomana este politică, acum de când Gigi Bec. este şi el politic. Slujba se termină, acum este momentul când puţinii milogi (vreme proastă, deh...) încearcă să ia cât mai mult de la mulţimea de Gigii în miniatură. Şi cum toată lumea merită o a doua şansă, repriza a doua urmează când Gigiii se întorc de la morminte, cu popa plătit şi pomana făcută, misiunea îndeplinită şi o cu mare satisfacţie sufletească faţă de obiectivul îndeplinit. Normal, în aşa condiţii, pomana este pe măsură.
Surpriza cea mare vine la un alt cimitir, unde Gigiu fruntaş este un Vadim. Un Vadim foarte autentic de altfel, care ţine în braţe un căţel şi vorbeşte cu groparii. De politică. Nimeni n-ar fi gândit că se poate face campanie electorală cu un căţel ca material de propagandă şi cu gropari drept target primar.
În ceea ce priveşte partidul, nu vreau decât să-l văd pe Vadim într-o solemnă procesiune printre morminte, cu toţi membrii de partid ţinându-se de mână, privind în jos şi cântând Veşnica pomenire în jurul unei pălării cu voturi straşnic păzită de un pui de maidanez. Votul să fie primit şi să fie de sufletul mortului, că mare pomană ţi-ai făcut cu mine, politicianul lui Dumnezeu, veşnic păcătos şi nevrednic de aşa miluire, bogdeaproste maică, încă o dată, mulţumesc frumos şi să mai vii pe la noi. Amin!

Americanii-s de vină

Chiar sunt. Şi nu pentru că îmi place Vama veche / nouă / doar Vama... De altfel, îmi plac sporturile extreme aşa că o să spun direct că nu îmi place. Asta ca să dovedesc încă o dată cât de uncool sunt eu.

Revenind. Ce se întâmplă când mănânci un hamburger luat de la MC şi bei Cola în timp ce stai de vorbă pe mess? Păi... te îngraşi. Şi se poate spune despre tine că ai o viaţă socială foarte limitată. Şi că ai burtă. E corect, dar nu destul. O dată cu tine, se mai îngraşă cineva... Se "îngraşă" o corporaţie. În timp ce te alimentezi, mai hrăneşti nişte guri niciodată sătule, care vor din ce în ce mai multe de la tine, oferind în schimb din ce în ce mai puţine. Şi anume, oamenii din spatele unui brand-elefant/mamut/rinocer/hipopotam, imposibil de dat jos din topuri.

Acest mesaj este din partea directorului Yahoo, Jay Russel: Atenţie! Yahoo şi-a atins numărul maxim de membri... sună cunoscut? Cine are în lista de friends tot felul de pokemoni care se ocupă cu mass-urile, sigur cunoaşte mesajul, complet fals. Pe directorul Yahoo îl cheamă Terry Semel (Samael?!), iar Yahoo nu şi-a atins numărul maxim de utilizatori... dar gâfâie rău, zăpăceşte parole, informaţiile din conturi sunt înlocuite cu alte bălării etc. Mi-ar plăcea să asist la falimentul Yahoo, vedea-te-aş mort şi îngropat, cu Semel de mână. Vise... Şi Cola la 2.5 L este diluată şi fără acid, nu mai are nici un gust... Şi Coca-Cola Company nu dă faliment... Deşi în cazul ăsta ar fi de preferat să facă din nou Cola bună, decât să treacă în nefiinţă cu totul. Despre MC nu ştiu decât că nu mai merită, ca preţ, să mănânci la ei... Nu ştiu cât de bun mai este un hamburger şi nici nu intenţionez să aflu prea curând.

Ce au în comun toate aceste minunate branduri care ne fac, zi de zi, viaţa mai bună? Sunt toate Made in USA. God bless America.

Să decedeze de oftică toţi cei cu spiritul corporatist mare...

Cugetări profunde despre piaţă şi moarte

Blog serios.

Ce se întâmplă după ce moare omul? Toată lumea se întreabă, eu răspund: i se face parastas. După anumite reguli care trebuie respectate, că altfel oare ce va zice lumea? Există o meserie pe care nu vreau să o numesc şi pentru care obiectul muncii este pomenirea veşnică a decedatului, împărţirea pomenii şi eventual şi primirea ei la ceruri întru Domnul. Există şi persoane care practică această nobilă meserie. Rolul lor este să facă aproape tot... în schimbul veşnicei recunoştinţe a rudelor, care evident le răsplătesc pe practicantele înălţătoarei meserii după cum le lasă inima. Cel mai simplu parastas are loc în trei etape: Întâi, rudele se duc la biserică, asistă la sfânta slujbă, apoi, cu multă atenţie, ascultă pomelnicele, pentru a se asigura că pomenitul este... pomenit. Fie el Ţ., fără vreo semnificatie anume. Bun. Printre Elena, nespovedită, neîmpărtăşită, Gheorghe mort în accident, Floarea înjunghiată, Filimon mort în spital nespovedit şi neîmpărtăşit ascultăm cu interes pomenirea lui Ţ. Acesta este pomenit, chiar de două ori, prin urmare plecăm mulţumiţi acasă, pentru a ne ocupa de etapa a doua. Deci, a doua parte se desfăşoară la cimitir, unde ajungem împreună cu popa de la biserică. Părintele face câteva remarci absolut random legate de aglomeraţia de pe şosea şi despre femeile la volan. Ajungem, se oficiază... mă rog, pomenirea, apoi se vorbeşte cu pietrarul care, pare-se, a fost plătit pentru a face x, y şi z, dar a omis (pură şi nevinovată scăpare) să îl facă şi pe z. Ţ. primeşte pomana, popa primeşte darul, eu primesc să conduc sfânta maşină în care se află preasfinţia sa, parintele. Ne întoarcem, pentru a putea împărţi pachetele. Ar merge şi criteriul lui A nu îi dau, că nu mi-a dat nici el când a murit B dar, din fericite, se pare că este doar o (mică?) scăpare. Oficiatoarele de parastase sunt multumite, lumea din cartier la fel, noi cu atat mai mult, totul este cat se poate de bine făcut, răsuflăm uşuraţi că n-o să ne vorbească lumea. Am scăpat încă o dată de gura târgului... Gata, strângem tot, hai acasă că începe meciul.

...împuşcat, nespovedit şi neîmpărtăşit...

S-auzim de bine...

Tuturor pokemonilor de şcoală aproape generală care circulă cu tramvaiul 20 şi care se iau la bătaie în tramvai le urez numai bucurii şi un călduros Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi!

O zi

...din acele zile îngrămădite în trei săptămâni în care the man in the house se dă peste cap ca să îi facă pe plac nevestei, colegei, soacrei, mătuşii, cuscrei, străbunicii, surorii, fiicei, mamei, verişoarei şi celorlalte rude de grad mai mare sau mai mic, practic tuturor persoanelor de sex opus din mediul său înconjurător. Şi ca să se poată vorbi de un spirit al sărbătorilor în tot acest timp, avem, şi anume, 4 (patru) zile de sarbatorit: 14 şi 24 februarie (că deh, acum e şi dragobetele), 1 şi 8 martie.

[ştiu că sunt complet uncool şi netrendy, dar vreau şi eu să ştiu când e dragobetele, pe 23 sau pe 24? Îmi cer scuze că la mine în peşteră nu se ştie...]

Revenind. Ieri aveam un seminar de programare orientată pe obiecte (şi cu ocazia asta m-am dat şi mare) dup-amiaza, timp în care am căscat gura pe la mărţişoarele de la universitate.

1. Era atâta lume încât nu aveai loc să mergi la trotuar, cu atât mai puţin să apuci să te uiţi mai mult de 3 secunde la un nene cu mărţişoare. Apropo, cel mai inspirat mărţişor pe care l-am văzut era o făptură cu ochii căscaţi, ciocul mare şi freză à la Robert Smith (The Cure).
2. Cu 50 de bani iei mărţişoare made in China (nu ştiam că şi ei au aşa sărbătoare) şi cu 1.50 lei iei mărţişoare "unicat, făcute manual" cum ar zice vânzătorii. Astea sunt cu potcoave, coşari, mă rog, mai pe placul românului neobişnuit cu chinezisme.
3. La Muzeul ţăranului român se găsesc mărţişoare în general pentru clienţii mai luminaţi, care apreciaza un mărţişor făcut de un artist, nu unul ca oricare altul de pe stradă. Vestea proastă e că nu era prea multă lume la expoziţie, deci oamenii fie nu ştiau de ea, fie nu sunt tocmai luminaţi. Greu de spus...

Mult marketing şi semnificaţie puţină? Eh, păi suntem în România, trebuie să mănâncă şi gura mărţişorarilor o pâine... Acum urmează 8... Să sărbătoriţi bine!

PS: Gay people îşi dau mărţişoare? Să fie primit...

Februarie 14

Spre bucuria tuturor, azi avem de-a face cu cea mai trendy zi a anului. E trendy să fii pro, e trendy să fii contra şi e trendy s-o sărbătoreşti. E trendy să nu ştii că în religia ortodoxă nu există Sf. Valentin şi să urezi tuturor Valentinilor, Valentinelor şi altor variaţii La mulţi ani! de ziua onomastică. Pentru cei care sărbătoresc ziua de 14 februarie, acest clip ar trebui să fie destul de *ahem* insightful.

Să recapitulăm:

• pro vs contra: Normal că nu-ţi place, nu ai cu cine sărbători.
• contra vs pro: Sărbătoriţi ziua "bomboane contra sex", haha, I can have that for free in every day of the year.
• toţi vs neutrii: Şi cum e să fii o labă tristă?

Deci ne relaxăm, gândim problema şi trăim cea mai trendy zi a anului... că avem minte, doar nu suntem animale. Deşi imităm tot ce e trendy la ei ca turma... Deşi, în turmă, sărim pe toţi care sunt altfel (vezi recapitularea).


Welcome! Have a cookie...