24 iul. 2007

Nesuferitul Iacob care discriminează

Toţi îl ştim pe badea Ion care nu discriminează: l-ar salva de la înec pe negru, deoarece sigur nu e ungur. În aceeaşi situaţie este pus acum Sfântul Iacob de la Compostela, supranumit Santiago matamoros (Sfândul Iacob cel care omoară arabi) încă din vechime. Pe la anul 1070 a început construcţia catedralei din Santiago de Compostela (aceasta fiind şi denumirea localităţii), unde acum se află moaştele sfântului, aceasta având, pe laturi, mai multe capele dedicate fiecare unui sfânt. Cea a lui Iacob are în centru o statuie care îl înfăţişează pe acesta cu sabia în mână, precum Sfântul Gheorghe, doar că sub cal nu este un balaur, ci o grămadă de arabi, capete de arabi, diverse părţi din arabi etc. Acum câţiva ani a început o amplă campanie împotriva discriminării, care a ajuns, într-un final, să-l discrimineze pe Sfântul Iacob. Având un astfel pretext, arabii au cerut insistent să fie scoasă statuia din catedrală. Soluţia de compromis (pentru că, evident, nimeni nu ar fi vrut să ascundă o statuie din 1070) a fost să o înconjoare cu flori, astfel încât să nu se mai vadă arabii omorâţi de Iacob, ci doar Sfântul călare pe cal. Chiar şi cu flori în jurul statuii, avem acum de-a face cu un caz de falsificare a istoriei: cum arabii au dominat Peninsula Iberică multă vreme, Iacob a fost un simbol al luptei pentru creştinătate, legenda spunând că s-a arătat armatei creştine şi a condus-o spre victorie în faţa maurilor, chiar dacă pentru arabi este un personaj nesuferit, ca un fel de Ştefan cel Mare pentru turci. Drept răsplată i-au ridicat o catedrală, el fiind considerat un erou al luptei împotriva păgânilor, doar că acum a rămas eroul fără scopul luptei - i-au ascuns arabii. Se pare că motivul din spatele acestei decizii este faptul că trupele spaniole din Irak au cusută pe uniforme tocmai figura lui Santiago. Care omoară arabi. Şi care, înainte de a-i omorî, i-a supărat bine. Competenţa e o limbă străină nu numai pentru oficialii români...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Semnează-ţi comentariul alegând opţiunea "Nume/Adresă URL" dacă nu ai cont pe Blogspot/Google sau pe Wordpress. Te poţi semna cu id-ul Blogspot sau Wordpress dacă alegi opţiunea corespunzătoare. Nu-mi plac mesajele venite de la domnul 'Anonim'. Mulţumesc.