5 mai 2013

Pastorala 2013

- Şi-a revenit Cristi.
- Confirmat.

Socializare nocturnă, râsete, voie bună, deşi Cristi încă nu şi-a revenit. Un puhoi de credincioşi face politică, discută meciul Brasov - Rapid 2-0  (well, fuck) şi face schimb de reţete. Încă linişte.

Un sobor de preoţi coboară din biserică cu sfânta lumină. Încă linişte. Urcă pe podiumul improvizat în curtea bisericii, probă de microfon eşuată, un scurt discurs de binecuvântare a şefilor, cu big boss Daniel în frunte, HRISTOS A ÎNVIAT! plus răspunsul publicului, relativ entuziast. Se repetă de trei ori, apoi se cântă. Fără chef.

Între timp, lumina sfântă se distribuie credincioşilor care o iau şi pleacă, chiar dacă unii dintre ei nici n-au asistat la anunţul oficial că Cristi şi-ar fi revenit. Duc lumina acasă, o ţin aprinsă o jumătate de oră apoi o sting, că poate ia foc casa. Înţeleg că sfântul incendiu nu şi-l doreşte nimeni.

Nu cântă mai nimeni cu preoţii. Câţiva groupies entuziaşti şi atât. Restul au rămas pentru că "aşa trebuie", regula religioasă s-a transformat în normă socială. Şi ca să dovedească, dau check-in la biserică pe Facebook. Mai mult de jumătate din public deja plecase când s-a terminat cântarea. Să bage în ei mâncare, alcool şi muzică populară de la televizorul din curte, dat tare.

Urmează o zi lungă. În prima zi de paşte singurii oameni care circulă în oraş sunt aceia care merg la cimitire să dea de pomană. Un puhoi de aurolaci şi de ţigani năvălesc peste nefericitul care a avut ghinionul să fie văzut căutând ceva în vreo plasă. Toţi cer. Nu în numele domnului, nici al doamnei, nici al unei sărbători (oricare ar fi ea). Generozitatea şi bunătatea specifice credincioşilor care vin la cimitire devin "ia mă şi tu de-aici şi dispari". În medie, fiecare cerşetor de la biserici sau cimitire adună două plase mari de rafie cu pachete.

Concluzie: eşti mai degrabă asocial dacă nu faci ce face şi restul lumii care face acelaşi lucru de teama judecăţii celorlalţi. Printre ei, 10% care chiar fac cu bună credinţă ce fac. În rest totul e o normă socială. Şi o măsură a sociabilităţii. Mulţi chemaţi, puţini aleşi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Semnează-ţi comentariul alegând opţiunea "Nume/Adresă URL" dacă nu ai cont pe Blogspot/Google sau pe Wordpress. Te poţi semna cu id-ul Blogspot sau Wordpress dacă alegi opţiunea corespunzătoare. Nu-mi plac mesajele venite de la domnul 'Anonim'. Mulţumesc.