27 apr. 2013

Înot

A fost o dată ca niciodată, dar între timp a murit. De-a lungul scurtei sale existenţe a acumulat noţiuni complexe despre timp şi spaţiu, cum ar fi parcurgerea distanţelor scurte într-un timp foarte lung, poze cu copaci şi o ură neînfrânată faţă de babe confuze. Pe când era încă, făcea scufundări în mări albastru-infinite şi apoi nu înţelegea de ce se întorcea mai uşoară şi cu un puternic sentiment al unei lipse pronunţate, cu toate că nu exista echipament standard pentru scufundări, era necesar doar curaj şi o declaraţie pe propria răspundere. După ceva timp a înţeles că o lipsă în plus înseamnă mai mult în minus şi a hotărât să renunţe la scufundări, păcătos obicei care aducea o pagubă mai mare cu cât plăcerea era mai mare.

Şi albastrul infinit s-a terminat.

Apa e bună, apa înseamnă viaţă şi consistenţă în inconsecvenţă, apa e bună. Prea bună. Dar singura condiţie pentru scufundări nu mai era îndeplinită, a pierdut curajul şi, implicit, dorinţa de a scrie declaraţii pe propria răspundere. Putea alege oricând răspunderea altuia, decizie cinică şi cu nimic mai benefică, dar cel puţin s-a mai putut simţi bine o perioadă prin bunăvoinţa celor care îi împrumutau răspundere. Mult timp nu a putut funcţiona aşa. Dar apa fiind bună, nu putea sta departe de ea nicicum şi a ales derìva. Derivà în derivă derivata vieţii fără să înţeleagă procesul invers al integrării în apa bună. Era o apă de consistenţă variabilă, culori nehotărâte şi cu o faună bogată în peşti de prin Gara de Nord, fiinţe amabile şi săritoare. Derìva este comodă şi suficientă, hrană pentru suflet şi spirit, stare de veghe implicit asumată şi niciodată dezvoltată.

Ape tulburi, ce ascund e bun pierdut.

Apa roade, erodează, topeşte şi amestecă, dezbină şi cucereşte, prieten fals şi metaforă proastă. O dată aleasă deriva, cu un istoric bogat al scufundărilor în spate, a fost firească alegerea unei noi scufundări, în apă înşelătoare, tulbure, peştoasă şi nehotărâtă. Să înceapă atunci orgia pierderilor, pagubelor şi victimelor colaterale, a compromisurilor şi a bunei înţelegeri între fiinţa firavă şi tot ceea ce a pierdut în apa mătăsoasă precum rochia unei doamne prea uzate în viaţă şi de viaţă, o petrecere a lipsurilor şi a pierderii cu bucurie a încă o parte din ceea ce tocmai fusese. Să înceapă sfârşitul, cu muzică şi dansuri, ca şi cum nu îi mai urmează nimic.

Era pe cand nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e.

Începe discret, acaparează tot şi explodează într-un bâlci al deşertăciunilor, maniere îndoielnice şi proaste obiceiuri, vicii ilegale şi relaţii imorale, substantiv şi atribut, la naiba cu toate, oricum o să moară.

3 comentarii:

  1. Apa este bună...deriva este comodă dar oare cât de suficientă?
    Poate,totuși, nu o să moară.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intenția mea comunicativă este pur literaRă. Cât despre text, admir reușita unui solilocviu la persoana a treia.

    RăspundețiȘtergere

Semnează-ţi comentariul alegând opţiunea "Nume/Adresă URL" dacă nu ai cont pe Blogspot/Google sau pe Wordpress. Te poţi semna cu id-ul Blogspot sau Wordpress dacă alegi opţiunea corespunzătoare. Nu-mi plac mesajele venite de la domnul 'Anonim'. Mulţumesc.