Ce îmi mai fac interneturile

Mă dădeam pe Google Earth, when suddenly, Jesus:

 

Apoi Facebook îmi recomandă:

Ca în final să văd cum ajunge lumea la mine - căutări pe guglă care aterizează la mine, în ordinea frecvenţei (comentarii bonus):

1. blog de om - măcar ştiu oamenii ce vor şi ajung unde trebuie
2. "encrypted search" - nu văd ce caută oamenii, poate fi orice de la sfinţi la p0rn cu ursuleţi koala timizi, dar cert e că ajung la mine căutările lor. Sper să fie de bine.
3. reader's digest teapa şi alte variaţiuni - da, este.
4. artmania 2012 - seems legit.
5. autoportret şi alte variaţiuni - sigur nu asta caută.
6. axismundi explicaţie - crema... miezu'... vă prindeţi voi.
7. axismundi blog - idem 1
8. numele unei colege din liceu despre care nu am scris niciodată şi nu am idee cum interneturile fac legătura între noi. Dafuq. No, really, dafuq man...
9. blog imuna la tot - i-aş zice chiar antibiotic ambulant.
10. cum ajung la crucea din gusterita - cu un autobuz care pute (10), apoi de-a-n dealu' pe strada Smârdan.
11. cum sa canti la artmania - cu gura.
12. este o melodie care la inceput urla unu tipa unu - probabil asta.
13. paula pudding şi alte variaţiuni - iar, mă, IAR?

Se întâmplă chestii pe interneturi care mă depăşesc...

Pastorala 2013

- Şi-a revenit Cristi.

- Confirmat.

Socializare nocturnă, râsete, voie bună, deşi Cristi încă nu şi-a revenit. Un puhoi de credincioşi face politică, discută meciul Brasov - Rapid 2-0  (well, fuck) şi face schimb de reţete. Încă linişte.

Un sobor de preoţi coboară din biserică cu sfânta lumină. Încă linişte. Urcă pe podiumul improvizat în curtea bisericii, probă de microfon eşuată, un scurt discurs de binecuvântare a şefilor, cu big boss Daniel în frunte, HRISTOS A ÎNVIAT! plus răspunsul publicului, relativ entuziast. Se repetă de trei ori, apoi se cântă. Fără chef.

Între timp, lumina sfântă se distribuie credincioşilor care o iau şi pleacă, chiar dacă unii dintre ei nici n-au asistat la anunţul oficial că Cristi şi-ar fi revenit. Duc lumina acasă, o ţin aprinsă o jumătate de oră apoi o sting, că poate ia foc casa. Înţeleg că sfântul incendiu nu şi-l doreşte nimeni.

Nu cântă mai nimeni cu preoţii. Câţiva groupies entuziaşti şi atât. Restul au rămas pentru că "aşa trebuie", regula religioasă s-a transformat în normă socială. Şi ca să dovedească, dau check-in la biserică pe Facebook. Mai mult de jumătate din public deja plecase când s-a terminat cântarea. Să bage în ei mâncare, alcool şi muzică populară de la televizorul din curte, dat tare.

Urmează o zi lungă. În prima zi de paşte singurii oameni care circulă în oraş sunt aceia care merg la cimitire să dea de pomană. Un puhoi de aurolaci şi de ţigani năvălesc peste nefericitul care a avut ghinionul să fie văzut căutând ceva în vreo plasă. Toţi cer. Nu în numele domnului, nici al doamnei, nici al unei sărbători (oricare ar fi ea). Generozitatea şi bunătatea specifice credincioşilor care vin la cimitire devin "ia mă şi tu de-aici şi dispari". În medie, fiecare cerşetor de la biserici sau cimitire adună două plase mari de rafie cu pachete.

Concluzie: eşti mai degrabă asocial dacă nu faci ce face şi restul lumii care face acelaşi lucru de teama judecăţii celorlalţi. Printre ei, 10% care chiar fac cu bună credinţă ce fac. În rest totul e o normă socială. Şi o măsură a sociabilităţii. Mulţi chemaţi, puţini aleşi.