Artmania 2012

Fuse şi Artmania din 2012... şi se duse. Dar cum fuse? Să le luăm pe rând şi să începem cu prima zi:

• Trail of Tears sunt printre puţinele trupe care se încăpăţânează încă să cânte ceva gothic metal cu soprană şi growls. Restul (Tristania, Within Temptation, Sirenia... clasicii în general) au renunţat ori la soprană, ori la growls, ori la metal. Fac o paranteză: decât "râgâieli" prefer să le numesc growls. Cine ştie, cunoaşte. Cine nu, oricum nu are sens să continue să citească articolul. Revenind la prima trupă din prima zi - Trail of Tears. Au cântat bine, al naibii de bine. Şi s-au simţit bine şi şi-au făcut poză (ei, omii din trupă) cu publicul în spate. Or să revină. Să revină. Mi-au plăcut.
• Deathstars cunosc de puţin timp şi îmi plac. Când am văzut Pain la o artmanie (parcă cea din 2009), am zis că mi-au plăcut şi că vreau să-i mai ascult şi să-i revăd. N-au revenit. Au venit, în schimb, Deathstars care sunt prea greu de definit, de aceea am recurs la trupa Pain, ca să pot produce o definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică: Deathstars sunt ca Pain, doar că altfel. Sunt buni, îmi plac, vreau să mai vină şi să mai cânte. Vreţi etichete? Industrial-Glam. Dar să revină mai repede.
• Epica cântă. Nu-s răi. Sunt imitaţie de After Forever, cu două diferenţe: Sună mai comercial şi tipa e mai nasoală decât Floor Jansen (pentru necunoscători: aia de la After Forever). Merg, sunt ascultabili, dar, după urechea mea, nu mai mergeau asa bine drept a treia trupă, după Trail of Tears şi Deathstars, având în vedere că auzisem cam tot ce voiam din această zi.
• Die Toten Hosen sunt nuca în peretele festivalului. Să-mi explice cineva ce au căutat nişte punkeri de 50 de ani la Artmania, pensionari care cântă pentru liceeni muzicăca acum 30 de ani. Mă scuzaţi, dar nu înţeleg de ce Die Toten Hosen sunt atât de populari. Vai, pardon, am zis "pula".

Şi vine a doua zi (evident, după putin alcool şi mult somn, dar nu insist):

• Poets of the Fall nu am văzut, nu am ce zice, au fost prea devreme, să fie sănătoşi.
• Delain e o trupă cu o duduie care cântă, în general, cam ca Epica, doar că par încă şi mai comerciali. Surprinzător, mie unul îmi plac ceva mai mult decât primii. Şi tipa de la Delain e mai bună decât aia de la Epica.
• Edguy e Helloween reloaded, nu prea văd diferenţele şi pot să le compar între ele, având în vedere că am văzut Helloween la Artmania fix între două trupe abia aşteptate de mine. Deci, tot aia. Metal cu dragoni şi prinţese şi feţi frumoşi şi un solist care vorbeşte mult între melodii şi ne spune cum a căzut el de pe scenă la un festival din Germania. Na, dacă-i inapt, ce să-i fac eu? Să-l pup să-i treacă? A, sună popo? A, păi bine ai venit în lumea power metal.
• My Dying Bride şi atât. ATÂT! Oamenii ăştia se abonează la publicul român şi bine fac. Le place, şi mă bucură asta. Solistul, Aaron Stainthorpe, e un antisocial trist şi suferind convins. După Trail of Tears era în public, zâmbea, vorbea şi făcea poze. Clar că-i place, nu? Concertul a cuprins doar piese vechi. We're going to release a new album in October. But we won't play any new stuff, just the old shitte. Când zici aşa ceva, fiind pe o scenă, vrei să-i încânţi pe oamenii din faţa ta. Şi a reuşit, al naibii suferind, cu o prestaţie artistică de nota 11, ca de obicei (de altfel). Mă bucur că publicul a fidelizat Anathema şi My Dying Bride în România. Mai trebuie fidelizat şi Paradise Lost ca să avem The Big Three of Doom Metal drept clienţi fideli. Deci, în concluzie, să avem Paradise Lost. Da' mai repede, ce dreacu.

Când nu am fost la concerte, am fost la biserică. La biserici abandonate/ruinate, mai exact. Şi anume, la Cîrţa şi la Cisnădioara. Am mers cu personalul (REGIO!) la Cîrţa şi înapoi, cu duba, pe jos şi cu rechinu' spre/de la Cisnădioara, am băut cu beţivii satului în Cîrţa ("nu e domne nici un tren spre Sibiu la 4 juma" "uite domne scrie pe bilet" "hai lasă asta că n-am ochelarii, da' nu e nici un tren la 4 jumate". Era tren la 4 jumate) bere Timişoreana cu 2.5 lei sticla. Am băut bere "la pret de centrul istoric al Sibiului" în Cisnădie aşteptând un autobuz spre Sibiu (A, păi nu trece pe-aici, mergeţi la deal) şi am ajuns în maşina unui tip cam mârlan în aparenţă ("vă duc eu în Sibiu cu 3 lei/persoana" şi ne-a lăsat în faţa blocului, ăsta e "rechinul") şi am ascultat Michel Telo în maşina ăluia. Da. A fost frumos. Metale şi muzică de Kiss FM în spaniola moldovenizată (portugheză), concerte şi transport în comun (că unora le place), orice şi bere (că tuturor le place). Mi-a plăcut Artmania de anul acesta. Să vie Paradise Lost. Mai repede.

imune to life I allways die

Titlul, cu grafia lui greşită, m-a urmărit multă vreme într-un mod aproape obsesiv, fără să ştiu la ce se referă, de unde vine, al cui e citatul etc. Se întâmpla acum vreo 7 ani, când eu ştiam de la Agathodaimon o singură melodie (When She Is Mute) care nu m-a impresionat în nici un fel. Intrigat de acest "imune to life I allways die" cu care mă tot întâlneam, am făcut o "cercetare" pe google, în urma căreia am descoperit "Tongue of Thorns" de la Agathodaimon. În acel moment am descoperit, de fapt, Agathodaimon în întregime, i-am ascultat, am dezvoltat mici obsesii în timp, am înţeles de ce au şi melodii în română sau cu versuri de Minulescu sau Eminescu. Pe scurt, fostul solist era român stabilit în Germania, dar a trebuit să se întoarcă în ţară din motive birocratice. Înlocuitorul lui a învâţat să cânte melodiile în română (cinste lui!) şi duce, astfel, "istoria" mai departe.

...şi i-am văzut în concert, pe 18 mai, în club Fabrica, după cele 4 (!) trupe din deschidere:

• Sincarnate prestează un fel de black metal relativ comun, dar au sunat bine. Şi ştiu că i-am mai auzit în concert cândva, nu ştiu cum, nu ştiu când, oricât aş încerca să îmi storc ultimii picuri de minte rămaşi. Cert este că dacă m-ar fi impresionat în vreun fel (pozitiv sau negativ), cu siguranţă aş fi ţinut minte.
• Sephirah prestează acelaşi fel de black metal relativ comun şi au sunat la fel de bine la rândul lor. Trebuie să remarc solistul mic şi chel care urla în melodii până îşi dădea duhul (şi urla bine!), apoi ne întreba, între melodii, "how are you tonight?" cu o voce de adolescent de 15 ani care încă nu a descoperit ţigările. Era şi el mic. Şi rău.
• Kathaarsys m-au uimit. Au venit în formaţie incompletă, doar doi oameni - un tip (voce, chitară) şi o tipă (chitară, clape) - care au cântat fenomental, melodii atât atmosferice, cât şi rele (să zicem că ar fi tot black metal, dar cu clapele mult mai evidente). Bineînţeles că publicul român, mai mârlan de fel, începuse să comenteze (nu mai termină ăştia odată), puţini au înţeles că muzica celor de la Kathaarsys se ascultă în linişte şi, eventual, se şi simte... aşa că în sală era cam gălăgie. Păcat.
• Frostmoon Eclipse cântă. O melodie ar suna bine, în principiu. Mai multe, nu, pentru să seamănă prea mult între ele. În fine, au nimerit şi prost între Kathaarsys (care mi-au plăcut) şi Agathodaimon (pe care îi aşteptam), dar nu pot să nu remarc că sunt relativ anoşti muzical vorbind. Evident, tot black metal ar cânta şi ei, doar că e un sortiment mai anost din punctul meu de vedere.

...după care a început Agathodaimon, cu "Ne cheamă pământul". După confuzia iniţială (melodie în română - nu mă aşteptam - pe care nici nu mi-o aminteam) m-am trezit şi m-am bucurat de "grămada" de melodii vechi (atât în romănă cât şi în engleză) pe care le-au cântat, într-un mod cel puţin surprinzător pentru mine, având în vedere că urmează să îşi lanseze un nou album anul acesta. În fine, toată lumea s-a bucurat de playlistul lor, din care amintesc Past Shadows, Tongue of Thorns, Serpent's Embrace, Stindardul blasfemiei, Ne cheamă pământul sau Cellos for the Insatiable. Şi trupa s-a bucurat, s-au simţit bine aici, au împărţit câteva "brofist" primului rând, apoi solistul a ţinut să ne arate că el ştie română şi în afara cântecelor, aşa că ne-a adresat un prietenesc "sugi pula!". Şi ne-am bucurat.

Aş putea spune că am un oarece regret că nu au cântat Glasul artei viitoare sau Body of Clay, dar, la urma urmei, nu prea mai încap regrete după un asemenea concert. Agathodaimon - superlativ. Ceilalţi dinaintea lor, în afară de Kathaarsys, au fost prea mulţi şi prea asemănători... Drept urmare, evenimentul ia de la mine nota 9.

As I'm drained and welken
My last wish I sigh
Let me be, darling
Tears in your eye.

Autoportret

Ce om stă pe net în noaptea de înviere şi scrie pe blog? Serios, cine ar face asta? Cucuraj mă apuc să mă joc cucuvintele, cucunoaşterea şi... cucu!

'mneaţa, om de nimic.

Cică anul schimbării, al dragonului, al unei ieri grele si alte alea... Fix pix, ce schimbare? Ce dragon, ce iarnă?Cică, în valori medii, iarna a fost normală. O fi, nu-mi pasă, oricum eu trăiesc doar vara. Cică, în valori medii, am deraiat rău de tot de la tot ceea ce îmi era specific până nu de mult. Apreciez aprecierea oamenilor, mai ales aceia care mă apreciază. Dar se pare că au dreptate. Aşa, deci sunt un nenorocit egocentrist fără suflet şi îngâmfat, altfel foarte bun profesionist (vă arăt medaliile dacă nu mă credeţi).

Aoleu, era să înjur pe blog. Vai...

Îmi place să mă recitesc ca să văd ce prost scriu şi, eventual, ca să îmi fur ideile şi să le reciclez. Dau o zmeură cui se prinde ce am citit înainte să scriu asta! Sunt un nervos neoriginal. Altfel, probabil că sunt un trist.

Sau o sulă în ceva coaste, vai de posesorul coastelor. Cu toate că m-aş simţi bine ştiindu-mă aşa. Vreau să vă deranjez pe toţi, se poate? Normal că se poate. Nici nu am nevoie de vreo aprobare. Vreau să mă vedeţi pe stradă şi să vă daţi coate că eu sunt ăla naşpa. M-aş simţi minunat, mi-ar lumina noaptea de înviere.

Apropo de lumină, de vreo două ore a început furtuna... La mine se opreşte curentul când e furtună afară, pentru că aşa e pe câmp. Aşadar, cum mai luăm noi lumină, dacă e pană de curent?

Sunt un insensibil profan. Şi îmi place! Sunt faţa de troll pe care o vedeţi pe toate gardurile internetului. Proastă-ziua, vă doresc să fiţi mai răi astăzi.

Îmi place prea mult gândul că aş putea să vă deranjez, o să visez frumos la noapte. Pe întuneric, bineînţeles. O să pun ceva la cale. Acum, repede, până nu se ia cur

Lecţia de comunicare

Eu, de fel, am trecut prin ceva parastase / înmormântări la viaţa mea.

No need to panic, I'm still alive and typing.

Personal, mie mi s-au părut nişte evenimente profane, în care ajungi, până la urmă, să stai cu popa la o ţuică şi să faci politică, să vorbeşti despre femei şi să spui bancuri porcoase. Drept urmare...



...de ce nu? Cu o mică erată (tot mortului adresată, săracul): dădea mai bine "am murit s-o văd şi p-asta", nu credeţi?


Să rămânem, totuşi, în spirtul sărbăutorilor...



Acum pot spune că înţeleg lumea cu totul altfel. Nu au existat niciodată supărări, încrutări, grimase, tristeţi profunde sau jene de orice fel. Doar prea mult timp pierdut zilnic la toaletă.


Revenind şi schimbând registrul. În următorul clip:



...săracul Mr. Levy mai are puţin şi-şi ia un şut în cur de la băieţii răi. Eu pur şi simplu nu pot înţelege clipul ca fiind un imn al fumaţilor,mai degrabă o ironie nu foarte fină la adresa lor. Mai mult? Acel FDD dement din clip nu poate fi degeaba acolo. Voi ce spuneţi?

Mă cunosc şi ştiu că eu înţeleg multe lucruri pe dos. La ultimul clip chiar am dubii. Dar la primele două refuz să cred că sunt atât de prost încât să îi cred... Oamenii ăia chiar fac vânzare cu morţi şi constipaţi?

Aici nu trăieşte nimeni

Mi-ar plăcea să cred că unii oameni mă observă aşa cum îi observ şi eu în fiecare zi. Sunt mereu aceiaşi, mergând mereu spre aceeaşi destinaţie, mereu la aceeaşi oră. Mă cunosc, sunt un observator foarte bun a tot ceea ce se întâmplă în jurul meu şi cred ca aş putea fi un detectiv excelent. Dar ceilalţi îşi dau oare seama că împart atâtea dimineţi urâte, metrouri pictate şi întârziate, aceeaşi atmosferă, acelaşi tot cu atât de mulţi alţii tot la fel ca ei?

Suntem roboţei programaţi să facem acelaşi ceva într-una. Depindem toţi de aceleaşi condiţii care păstrează repetiţia, pentru că trăim toţi în aceeaşi structură repetitivă (for, while, do...while, la alegere), fără să ne dăm seama.

Well, ignorance is bliss, they say...

Dar chiar nimeni nu îşi dă seama? Nu observă nimeni că sunt mereu aceiaşi oameni peste tot? Sau poate suntem într-atât de răi încât să refuzăm o minimă empatizare cu un om cu care împărţim aceeaşi soartă şi acelaşi metrou... V-aş recunoaşte pe toţi şi v-aş zice unde vă urcaţi, unde coborâţi, cu ce vă îmbrăcaţi şi, cu un minim efort, cât de întunecată este dimineaţa voastră. Pentru că refuz să cred în fericirea necondiţionată la ora 7 dimineaţa.

Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu o figură cunoscută şi să îmi spună ceva, ca să pot crede că nu suntem, de fapt, morţi. Nu există vreo urmă de viaţă în metroul de la ora 7.24.

Retrag. Îmi place moşul care urcă la Piaţa Iancului, stă întotdeauna la capătul vagonului 2 şi nu se ţine niciodată de bare. Şi face fandări ca să îşi menţină echilibrul. În rest sunteţi nişte morţi.

Dacă mă (re)cunoşti, arată-mi că eşti viu.

Încercarea de azi

Ajutor! Nu am o oglindă la îndemână.

Mi-au murit nişte linkuri. Nu o să le cânt veşnica pomenire, poate că aşa au vrut. În fine, au fost reparate, axismundi e din nou călare pe blog.

Răsturnat.