imune to life I allways die

Titlul, cu grafia lui greşită, m-a urmărit multă vreme într-un mod aproape obsesiv, fără să ştiu la ce se referă, de unde vine, al cui e citatul etc. Se întâmpla acum vreo 7 ani, când eu ştiam de la Agathodaimon o singură melodie (When She Is Mute) care nu m-a impresionat în nici un fel. Intrigat de acest "imune to life I allways die" cu care mă tot întâlneam, am făcut o "cercetare" pe google, în urma căreia am descoperit "Tongue of Thorns" de la Agathodaimon. În acel moment am descoperit, de fapt, Agathodaimon în întregime, i-am ascultat, am dezvoltat mici obsesii în timp, am înţeles de ce au şi melodii în română sau cu versuri de Minulescu sau Eminescu. Pe scurt, fostul solist era român stabilit în Germania, dar a trebuit să se întoarcă în ţară din motive birocratice. Înlocuitorul lui a învâţat să cânte melodiile în română (cinste lui!) şi duce, astfel, "istoria" mai departe.

...şi i-am văzut în concert, pe 18 mai, în club Fabrica, după cele 4 (!) trupe din deschidere:

• Sincarnate prestează un fel de black metal relativ comun, dar au sunat bine. Şi ştiu că i-am mai auzit în concert cândva, nu ştiu cum, nu ştiu când, oricât aş încerca să îmi storc ultimii picuri de minte rămaşi. Cert este că dacă m-ar fi impresionat în vreun fel (pozitiv sau negativ), cu siguranţă aş fi ţinut minte.
• Sephirah prestează acelaşi fel de black metal relativ comun şi au sunat la fel de bine la rândul lor. Trebuie să remarc solistul mic şi chel care urla în melodii până îşi dădea duhul (şi urla bine!), apoi ne întreba, între melodii, "how are you tonight?" cu o voce de adolescent de 15 ani care încă nu a descoperit ţigările. Era şi el mic. Şi rău.
• Kathaarsys m-au uimit. Au venit în formaţie incompletă, doar doi oameni - un tip (voce, chitară) şi o tipă (chitară, clape) - care au cântat fenomental, melodii atât atmosferice, cât şi rele (să zicem că ar fi tot black metal, dar cu clapele mult mai evidente). Bineînţeles că publicul român, mai mârlan de fel, începuse să comenteze (nu mai termină ăştia odată), puţini au înţeles că muzica celor de la Kathaarsys se ascultă în linişte şi, eventual, se şi simte... aşa că în sală era cam gălăgie. Păcat.
• Frostmoon Eclipse cântă. O melodie ar suna bine, în principiu. Mai multe, nu, pentru să seamănă prea mult între ele. În fine, au nimerit şi prost între Kathaarsys (care mi-au plăcut) şi Agathodaimon (pe care îi aşteptam), dar nu pot să nu remarc că sunt relativ anoşti muzical vorbind. Evident, tot black metal ar cânta şi ei, doar că e un sortiment mai anost din punctul meu de vedere.

...după care a început Agathodaimon, cu "Ne cheamă pământul". După confuzia iniţială (melodie în română - nu mă aşteptam - pe care nici nu mi-o aminteam) m-am trezit şi m-am bucurat de "grămada" de melodii vechi (atât în romănă cât şi în engleză) pe care le-au cântat, într-un mod cel puţin surprinzător pentru mine, având în vedere că urmează să îşi lanseze un nou album anul acesta. În fine, toată lumea s-a bucurat de playlistul lor, din care amintesc Past Shadows, Tongue of Thorns, Serpent's Embrace, Stindardul blasfemiei, Ne cheamă pământul sau Cellos for the Insatiable. Şi trupa s-a bucurat, s-au simţit bine aici, au împărţit câteva "brofist" primului rând, apoi solistul a ţinut să ne arate că el ştie română şi în afara cântecelor, aşa că ne-a adresat un prietenesc "sugi pula!". Şi ne-am bucurat.

Aş putea spune că am un oarece regret că nu au cântat Glasul artei viitoare sau Body of Clay, dar, la urma urmei, nu prea mai încap regrete după un asemenea concert. Agathodaimon - superlativ. Ceilalţi dinaintea lor, în afară de Kathaarsys, au fost prea mulţi şi prea asemănători... Drept urmare, evenimentul ia de la mine nota 9.

As I'm drained and welken
My last wish I sigh
Let me be, darling
Tears in your eye.