Destinul și noaptea

Există o scândură pe o bancă cu picioarele pe pământul de lângă o alee dintr-un parc de lângă Muzeul de Geologie din Piața Victoriei din București. Scândura, împreună cu celelalte surori ale ei, susține fundul unui individ care locuiește pe acea bancă. Omul trăiește acolo de când lumea, pentru că altfel nu s-ar putea explica faptul că banca actuală, nouă și frumoasă, a înlocuit ultima bancă din București verde veche și urâtă, scorojită și în formă de balansoar. Cine își mai aduce aminte de vechile bănci din București, bătrâne și verzi și de demult, cu câte o scândură înlocuită la nevoie? Cine mai își amintește de cartoanele cu un „V” verde pe ele, așezate cu grijă pe băncile proaspăt vopsite? Cine mai vopsește bănci azi?
Pe banca pe care un om, același om, doar stă, nu se întâmplă niciodată nimic, prin urmare „Evenimentul Zilei” este o delicatesă pentru om și pentru scândurile de sub fundu-i. Nu contează dacă e același eveniment sau aceeași zi, dacă diferă ceva sau nu, pentru că pe banca de lângă Muzeul de Geologie se întâmplă mereu același lucru: un om citește mereu același ziar.
Am asistat într-o vară la o tragedie ce putea însemna sfârșitul lumii de pe bancă: ochelarii omului s-au spart. Cu toate acestea, el continua să citească ziarul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, impasibil la tot ce se întâmpla în jurul lui, cioplit din aceeași bucată de lemn ca și banca (pe acea vreme, veche, verde și scorojită). Au fost necesare trecerea mai multor ani, o pereche nouă de ochelari și înlocuirea băncii pentru ca omul să întinerească o dată cu noua bancă.
Noaptea ziarul nu se citește ci se adoarme.