Artmania 2013

Iar m-am pierdut în Mediaş. Cred că o să accept situaţia şi o să devină o mică tradiţie. Revenind... intai despre festival:

Despre Deine Lakaien ştiam doar că sună foarte bine. Acum au cântat în curtea interioară a Palatului Brukenthal în formula pian + voce. Dacă despre voce ştiam că e foarte faină, am rămas prost văzând prestaţia pianistului, care putea scoate cam orice sunet dorea din pianul respectiv. A fost absolut fantastic... De văzut şi revăzut la orice ocazie, aşa ceva nu se întâmplă în fiecare zi.

Amaranthe e genul de trupă din aceeaşi categorie cu Delain, Epica, Within Temptation (mai putin primele două albume) sau Nightwish în epoca Almette. Pardon, Anette. Adică un fel de metal cu guristă. Sună la fel ca celelalte, neimpresionant. Dar neimpresionant la modul cel mai literal, adică nu pot avea o părere despre ei. Sunt "meh". Nici măcar impresie proastă nu au reuşit să facă, ceea ce e cam trist.

Haggard am mai văzut prin 2007, parcă, undeva într-o sală. Dacă reţin bine, şi atunci au avut mici probleme de sonorizare (chiar dacă era un eveniment "indoor"), pe care, totuşi, nu le pot critica în vreun fel. Nu pot să sune bine instrumentele clasice lângă instrumente electrice fără să fie amplificate mult. Adică microfonia e inevitabilă. Dar trec peste, nu cred că există sunetist care să poată rezolva problema, având 5 intrumente clasice, 5 electrice şi 3 voci. Drept urmare, cu această paranteză făcută, zic că Haggard totuşi a sunat bine. Oricum, a fost singura trupă din prima zi care ar fi meritat, din punctul meu de vedere, deplasarea până în piaţă. Şi a meritat.

Despre Within Temptation pot spune acelaşi lucru ca în cazul Amaranthe. Nu îmi place. Nu acum. Au scos un super album de debut şi unul decent imediat după. Apoi s-au transformat într-un fel de Linkin Park cu voce feminină. La ce bun concertul, din punctul meu de vedere, dacă au cântat doar două melodii de pe al doilea album şi nici una de pe primul? M-am plictisit la concertul lor după câteva piese, apoi mi-am amintit că mă durea spatele, deci impresie bună... nu. ciuciu. canci. nu îmi plac.

Puneam Xandria în aceeaşi găleată cu Within Temptation şi Amaranthe. Greşisem. Şi asta doar pentru că ştiam câteva albume vechi ale lor, cu altă vocalistă decât cea de azi. Au schimbat-o, deci, şi bine au făcut. Acum, tipa are voce de operă. Adevărată. Şi cântă bine şi sună bine şi mi-a amintit de Tristania din zilele lor bune sau chiar de Nightwish. A fost frumos. Şi a fost prima dată când am auzit publicul să ceară bis la prima trupă a festivalului, deci tind să cred că îmi împărtăşesc şi alţii părerea. Şi Xandria s-a simţit foarte bine (şi au fost impresionaţi de public), probabil or să revină cândva.

Orphaned Land sunt caraghioşi. Jesus band. Sunt trei iisuşi în trupă (bas, voce, tobe), şi asta nu e tot. Trupa asta a făcvut câteva mii de metalişti să dea din palme pe ritm de manele şi să uite cum se dă din cap. Regret că nu ştiu toate versurile de la "Duşmanii îmi poartă pică", pentru că se potriveşte cu o melodie de-a lor. Dar doar pentru asta aş căuta melodia şi aş face un remix cu instrumentalul lor şi vocea lui Vali Vijelie. M-a distrat concertul lor. Între melodii îmi făceam cruce, pentru că tocmai îl ascultasem pe micul iisus. Dar ce e puţin greşit este că o să vreau să îi mai ascult. Probabil tot pentru distracţie, dar o să fac asta.

A plouat atât de mult în timpul concertului Lacrimosa încât era puţină piaţă sub apa din zonă. Eu i-am mai văzut o dată în 2008 şi mi-a plăcut concertul de atunci. Nu ştiu dacă este din cauza ploii, dar acum mi-a plăcut de 100 de ori mai mult. A fost perfect, şi mă refer la prestaţia lor, împreună cu ploaia care a căzut la fix. Implicarea lor în muzică îmi aminteşte vag de My Dying Bride, ceea ce este perfect, atât, nu mai mult sau mai puţin. Acum pot să mor împăcat, de pneumonie sau orice altceva.

Atât cu Artmania... Nu vreau să fac jurnal de călătorie, dar am următorul "aftermath": 11 zile, 800km, munţii Cindrel şi cetăţi. Mulţi munţi şi multe cetăţi. Aşadar, în primul rând, mergeţi la Alba Iulia, e un loc prea frumos şi prea puţin cunoscut. În comparaţie cu Sibiul, cetatea din Alba Iulia este pur si simplu pustie, dar merită mult mai mult. Apoi, traseul Sibiu - Sighişoara - Mediaş - ăăăă...undeva în Mediaş că m-am pierdut - Sibiu devine tradiţie, dar nu mă deranjează, măcar am descoperit locuri noi atît în Sighişoara (cimitirul) cât şi în Mediaş (biserica evanghelică). Iar despre munţi nu am ce zice, mergeţi de-a-n muntele şi descoperiţi singuri, că aşa se face.

Închei ca în 2009: să vină naibii Paradise Lost, că îmbătrânesc şi mor până apuc să îi văd.

imune to life I allways die

Titlul, cu grafia lui greşită, m-a urmărit multă vreme într-un mod aproape obsesiv, fără să ştiu la ce se referă, de unde vine, al cui e citatul etc. Se întâmpla acum vreo 7 ani, când eu ştiam de la Agathodaimon o singură melodie (When She Is Mute) care nu m-a impresionat în nici un fel. Intrigat de acest "imune to life I allways die" cu care mă tot întâlneam, am făcut o "cercetare" pe google, în urma căreia am descoperit "Tongue of Thorns" de la Agathodaimon. În acel moment am descoperit, de fapt, Agathodaimon în întregime, i-am ascultat, am dezvoltat mici obsesii în timp, am înţeles de ce au şi melodii în română sau cu versuri de Minulescu sau Eminescu. Pe scurt, fostul solist era român stabilit în Germania, dar a trebuit să se întoarcă în ţară din motive birocratice. Înlocuitorul lui a învâţat să cânte melodiile în română (cinste lui!) şi duce, astfel, "istoria" mai departe.

...şi i-am văzut în concert, pe 18 mai, în club Fabrica, după cele 4 (!) trupe din deschidere:

• Sincarnate prestează un fel de black metal relativ comun, dar au sunat bine. Şi ştiu că i-am mai auzit în concert cândva, nu ştiu cum, nu ştiu când, oricât aş încerca să îmi storc ultimii picuri de minte rămaşi. Cert este că dacă m-ar fi impresionat în vreun fel (pozitiv sau negativ), cu siguranţă aş fi ţinut minte.
• Sephirah prestează acelaşi fel de black metal relativ comun şi au sunat la fel de bine la rândul lor. Trebuie să remarc solistul mic şi chel care urla în melodii până îşi dădea duhul (şi urla bine!), apoi ne întreba, între melodii, "how are you tonight?" cu o voce de adolescent de 15 ani care încă nu a descoperit ţigările. Era şi el mic. Şi rău.
• Kathaarsys m-au uimit. Au venit în formaţie incompletă, doar doi oameni - un tip (voce, chitară) şi o tipă (chitară, clape) - care au cântat fenomental, melodii atât atmosferice, cât şi rele (să zicem că ar fi tot black metal, dar cu clapele mult mai evidente). Bineînţeles că publicul român, mai mârlan de fel, începuse să comenteze (nu mai termină ăştia odată), puţini au înţeles că muzica celor de la Kathaarsys se ascultă în linişte şi, eventual, se şi simte... aşa că în sală era cam gălăgie. Păcat.
• Frostmoon Eclipse cântă. O melodie ar suna bine, în principiu. Mai multe, nu, pentru să seamănă prea mult între ele. În fine, au nimerit şi prost între Kathaarsys (care mi-au plăcut) şi Agathodaimon (pe care îi aşteptam), dar nu pot să nu remarc că sunt relativ anoşti muzical vorbind. Evident, tot black metal ar cânta şi ei, doar că e un sortiment mai anost din punctul meu de vedere.

...după care a început Agathodaimon, cu "Ne cheamă pământul". După confuzia iniţială (melodie în română - nu mă aşteptam - pe care nici nu mi-o aminteam) m-am trezit şi m-am bucurat de "grămada" de melodii vechi (atât în romănă cât şi în engleză) pe care le-au cântat, într-un mod cel puţin surprinzător pentru mine, având în vedere că urmează să îşi lanseze un nou album anul acesta. În fine, toată lumea s-a bucurat de playlistul lor, din care amintesc Past Shadows, Tongue of Thorns, Serpent's Embrace, Stindardul blasfemiei, Ne cheamă pământul sau Cellos for the Insatiable. Şi trupa s-a bucurat, s-au simţit bine aici, au împărţit câteva "brofist" primului rând, apoi solistul a ţinut să ne arate că el ştie română şi în afara cântecelor, aşa că ne-a adresat un prietenesc "sugi pula!". Şi ne-am bucurat.

Aş putea spune că am un oarece regret că nu au cântat Glasul artei viitoare sau Body of Clay, dar, la urma urmei, nu prea mai încap regrete după un asemenea concert. Agathodaimon - superlativ. Ceilalţi dinaintea lor, în afară de Kathaarsys, au fost prea mulţi şi prea asemănători... Drept urmare, evenimentul ia de la mine nota 9.

As I'm drained and welken
My last wish I sigh
Let me be, darling
Tears in your eye.

Artmania 2009

Ziua 1
De mult voiam să văd Tristania, cu toate schimbările din trupă. Pentru început, au avut un line-up cam ciudat, cu trei membri "stabili" (dintre care doar unul dintre cei fondatori), restul numai înlocuitori... Kenneth Olsson (tobe) a rămas acasă şi a fost înlocuit de Tarald Lie costumat cam... ciudat (maieu cu găurele si bentiţă?!), Osten Bergoy (voce clean) a rămas şi el acasă (pentru că... îi naşte soţia) şi a fost înlocuit de Kjetil Nordhus (extraordinară voce, foarte bun "înlocuitor", foarte comunicativ cu publicul), Einar Moen (clape) a rămas acasă şi a fost înlocuit de... negativ, iar trupa a avut şi un al doilea chitarist... mai exact chitaristă, despre care nu stiu mai nimic. Ole Vistnes (bass), Anders Hoyvik Hidle (chitară, growls - singurul dintre membrii fondatori prezenţi la Sibiu) şi Mariangela Demurtas (voce) au fost membrii permanenţi în trupă ce au venit pe scenă. Cum a fost? Extraordinar. Nu ştiam la ce să mă aştept de la noua vocalistă dar a avut o prestaţie bună (şi cred că în timp îşi va mai cizela vocea), cert e că ce am auzit suna a Tristania, inclusiv noile melodii. Au cântat Shadowman, Beyond the Veil şi multe altele mai vechi sau mai noi. Mie mi-a plăcut şi vreau să-i mai revăd, ce contează e că şi lor le-a plăcut. Desigur, publicul român nu se dezminte ("grasssuuuuleee"- către Kjetil) dar bine că grasu' nu a înţeles.

My Dying Bride am ratat acum doi ani din motiv de sesiune (prost motiv, promit să nu se mai repete) şi voiam neapărat să-i văd. Pe scurt nu pot spune decât că ei şi Tristania, din punctul meu de vedere, au meritat toţi banii pentru ambele zile. MDB nu au avut nevoie de sclipiciuri şi artificii (precum Nightwish), ei au fost suficienţi pentru a face un spectacol complet. Admirabilă implicarea emoţională a lui Aaron în tot ceea ce face. Am văzut şi expoziţia (unde l-am văzut şi pe el), şi, deşi sunt foarte interesante lucrările lui, am aflat cu ceva dezamăgire că nu e altceva decât Photoshop. Poate pentru că eu mă aşteptam la ceva mai elaborat, dar chiar şi aşa, expoziţia e de văzut (era, mai exact).

Nu sunt un mare fan Opeth (îmi place mult un album, da, acelaşi care place tuturor - Damnation), dar am vrut să îi văd live şi... i-am văzut. A fost ok, nu aş putea spune că m-a impresionat în vreun fel (negativ sau pozitiv), dar oricum nu aş fi putut cere mai mult de la festival după ce tocmai văzusem Tristania şi My Dying Bride.

Ziua 2.
Subscribe mă enervează. Cât au cântat ei am apucat să mănânc (undeva în Piaţa Mică - i-am auzit la început şi consider că a fost suficient) şi să mă duc până acasă să mă schimb. I-am văzut în deschidere la Katatonia în 2007 şi a fost şi aşa prea mult pentru viaţa asta.

Cu câteva săptămâni înainte de festival am luat ultimul album Pain, ca să îmi fac o idee şi mi s-a părut destul de mişto. Am venit la concert curios în privinţa lor şi nu au dezamăgit. Ba chiar mi-au plăcut mult, peste aşteptările mele, aşa că au, din partea mea, promisiunea că îi voi asculta mai mult şi mai des.

Nightwish, o nuu! Fătuca îmbrăcată într-un sac cântă ca la discotecă. Au reuşit performanţa să facă praf şi pulbere toate melodiile lor mai vechi pe care am avut norocul să le aud cântate de Tarja, în 2004. Acela a fost primul şi singurul concert Nightwish la care am fost. La Artmania, a fost o discotecă plină cu sclipiciuri şi fumigene şi petarde şi artificii (probabil ca să distragă atenţia publicului de la vocea îngrozitoare a fătucii) unde nişte neni cântau metal la instrumente, pe când gurista presta un pop de mâna a paişpea. Mă mir cum oamenii, în număr foarte mare, mai şi aplaudau. Poate că sunt eu defect, dar mă îndoiesc că din acea mulţime eu am fost singurul care a auzit cum sună Nightwish adevărat. Trist.

Despre festival, ce să spun... mă îngrijorează că de la un an la altul sunt din ce în ce mai puţine trupe invitate. Ar fi păcat ca tendinţa să se păstreze. Totuşi, legat de editia 2009, organizarea nu a fost cea mai reuşită: cozi la jetoane cu care trebuia să mă prezint la coada la suc sau bere, interdicţia de a intra cu camere foto profesionale (deşi anul trecut era permis). Aşa că am fost numai într-o fugă: în prima zi am fugit (la propriu, ca să prind Tristania) să las camera foto la cineva iar în a doua zi am fugit (la figurat) de la Sighişoara (via Mediaş... cum paştele măsii să mă pierd în Mediaş?!) ca să ajung... la masă (ziceam doar că am apucat să mănânc şi să mă schimb până să înceapă Pain). Până la urmă a fost mişto (cu tot Subscribe-ul şi pseudonightwish-ul) şi zău mă supăr dacă la anu' scade iar numărul trupelor invitate. Domnii organizatori, un Paradise Lost, ceva, pentru la anu'? Aşa, că suntem şi noi cuminţi.

A fine day to sing

Anul acesta au fost şi vor mai fi concerte pe care abia le(-am) astept(at), pe fiecare in parte, pentru că fiecare în parte reprezintă ceva special pentru mine, şi totuşi, faţă de Anathema aveam un alt fel de aşteptare. Muzica lor îmi e mereu aproape, şi la bine, şi la rău, mai mult la rău decât la bine, şi indiferent de starea mea de spirit există cel puţin o melodie a lor în care să mă regăsesc. Am trecut prin cântecele lor ca dintr-o mică obsesie într-o altă mică obsesie - Wings of God, Empty, Feel, Lost Control, Suicide Veil, Kingdom, A Fine Day to Exit, Pressure, One Last Goodbye(!!!!), Regret, Emotional Winter şi altele.

De altfel, toate astea au mereu acelaşi efect secundar - un feeling de 'Ardeal' (dubios pentru necunoscători, altfel perfect explicabil), Cluj şi Sibiu împreună sau separat, Piaţa Mare, Bd. Victoriei, Gara, Cetăţuia, Troleibuze Volvo şi casa lui Matei Corvin se amestecau, ordonat sau aiurea, cu gânduri şi sentimente şi orice altceva ce apărea prin peisaj în acel moment. Anathema e un sedativ uşor, dar sigur, administrat în supradoză vara trecută, la Sibiu. Cu acest background (scuzaţi limba romanish) m-am dus eu la concert, primul la care am fost, pentru că acum 14 ani abia învăţam să scriu, iar acum un an... eh, la fel, că eram în sesiune. Nu pot spune ce aşteptări aveam, cred că un amestec ceţos la fel cu cel de mai la deal, ceea ce, cumva, mă speria.

One Last Goodbye a fost pur si simplu heartbreaking, din motivul pentru care îl cântau ei şi din motivul pentru care îl cântam şi eu cu ei. Totul a fost, de fapt, impresionant, ce cântau, cum cântau şi cum se vedea cât suflet puneau în fiecare notă pe care o scoteau din gură, chitară, violoncel sau pian. Şi publicul, cam agitat la început, a fost repede pătruns de atmosferă, ceea ce l-a surprins şi pe Danny (cam cârcotaş şi mai puţin sociabil decât frate-su sau decât Dave). La Moonspell am spus că acela a fost cel mai fain concert pe care l-am văzut de vreo 2 ani (adică după primul concert Lake of Tears) dar acum nu ştiu ce să zic... acela a fost un excelent concert de metal, pe când Anathema... eh, şi Danny a zis We will not play Sleepless so stop saying that. This is not a fuckin' rock concert. A fost un concert... atmosferic. Dar incredibil de atmosferic şi de emoţional.

După concert, Vincent şi Dave au venit în public, au semnat, au băut, au scris, s-au pozat cu fanele, au băut... pentru vreo două ore, după care au fost cât de cât lăsaţi în pace să bea, să socializeze, să bea, să (re)cunoască vechi fani şi să bea. Danny a fost mai discret, a stat doar o jumătate de oră cu publicul, timp în care făcea poze şi semna afişe, îndemnând lumea, foarte drăguţ oh, ok, but be quick. Chiar şi cu un Danny cam nesuferit, concertul a fost... nu ştiu. Beyond words.

Line-up: Danny Cavanagh (voce, chitară, clape), Dave Wesling (violoncel), Vincent Cavanagh (voce, chitară).

Anathema

Anathema

Danny

Danny

Dave

Vincent

Playlist-ul... original :)

Poveştile de la apele tăcute - Amorphis şi Haggard în Bucureşti

De la bun început pentru acest concert, publicul a fost împărţit în cei care se duc la Haggard şi cei care se duc la Amorphis. Şi pentru că scriu un blog şi nu un review, îmi permit să spun că fac parte din a doua categorie. Ce a fost de apreciat cel mai mult a fost atitudinea publicului care a fost la fel de receptiv la ambele formaţii (ceea ce nu s-a întâmplat la Katatonia şi Subscribe, unde ultimii au întrebat publicul - doomsteri şi gotheri - do you like funky music?, dar despre asta am mai vorbit şi în altă parte).
Singura problemă a concertului (şi e de apreciat că a fost numai una) a fost aceea că a avut loc în România, iar de aici încolo treburile se complică: la început s-a anunţat că intrarea în sală se face la ora 6, apoi a apărut un afiş care anunţa ora 6.30 ca până la urmă eu să ajung în sală aproape la ora 8, când Frozen Dusk mai aveau de cântat doar un cântec şi jumătate. Se pare că 2000 de oameni au îngheţat afară şi playlist-ul celor de la Frozen Dusk a fost scurtat din cauză că Haggard nu erau mulţumiţi de sunet şi au tot cerut timp în plus pentru a-l pune la punct. Dacă într-adevăr aşa a fost, atunci nu am ce zice, pentru că Haggard au avut un sunet impecabil. În schimb a fost vina organizatorilor că au deschis o jumătate de uşă pentru 2000 de persoane deja congelate.
Cel mai mult au suferit din cauza aceasta Frozen Dusk, care au fost destul de interesanţi, au cântat bine şi au avut sunet bun (cel puţin la melodia jumate pe care am auzit-o eu), dar publicul era prea îngheţat pentru a aplauda sau a ţipa.

Asis Nasseri - Haggard

Haggard au avut un recital impresionant şi au sunat foarte bine, deşi dacă ei sunt 18, atunci cu siguranţă nu au fost toţi. Şi deşi nu sunt fan Haggard, recitalul lor a fost măcar enjoyable, ceea ce a zis, probabil, şi jumătatea de public venită pentru Amorphis... mulţimea a fost entuziastă şi a vrut mai mult (we want more, we want more...), ceea ce i-a impresionat mult pe nemţi.

Haggard

După o pauză de bere, suc, coadă la WC sau autografe de la Haggard, a început concertul Amorphis. Eu mă aşteptam să cânte mai mult melodii noi, de pe ultimele două albume înregistrate cu noul vocalist. Ei bine, finlandezii au trecut aproape prin toată discografia, fără să pună accent pe vreun album anume, ceea ce a mulţumit toate preferinţele posibile ale publicului.

Tomi Joutsen - Amorphis

Au fost câteva probleme cu sunetul, peste care au trecut atât trupa cât şi publicul şi, deşi n-au avut o sonorizare la fel de bună ca Haggard, şi Amorphis s-au auzit bine. Ei oricum erau în formă maximă şi au electrizat aproape la propriu publicul care, la rândul lui, a impresionat trupa şi cu siguranţă ambele părţi s-au simţit excelent. După aşa un concert pot spune că la lista trupelor abonate la publicul român (Anathema, Lake of Tears, Paradise Lost, Nightwish etc) s-au mai adăugat Haggard şi Amorphis.

Amorphis

Şi pentru că există mereu cârcotaşi (dintre care unii se aşteptau să cânte Amorphis în deschidere la Haggard şi nu invers), trebuie spus că ordinea trupelor este aproape mereu dată de popularitate, iar Amorphis vinde bine. Chiar foarte bine. Haggard, prin complexitatea muzicii şi a versurilor, au un cerc mai restrâns de fani. În fine, nu calitatea muzicii se compară, pentru că oricum cele două trupe cântă genuri diferite şi era normal ca publicul să fie împărţit pe tabere. Că au fost apreciate la fel de mult ambele trupe de întreg publicul, e o dovadă de maturitate şi de open mind-ness din partea ascultătorilor, ceea ce în România se întâmplă cam rar.
Per total a fost un concert reuşit, eu îi dau nota 9. Altfel ar fi fost 10, dacă nu ar fi trebuit să aşteptăm afară.

Staţi şi ascultaţi katatonici şi cuminţi

Cum domn'e să faci concert Lake of Tears la Arenele Romane şi Katatonia la sala Preoteasa?! Urmează să vină Tristania să cânte în deschidere la Magica şi atunci le-am văzut pe toate. Lake of Tears ar fi meritat din plin un loc ca Arenele Romane dacă ar fi fost mai mediatizat evenimentul, pe când în condiţii de mediatizare aproape nulă, Katatonia a umplut până la refuz o sală ceva mai mare decât club A (şi e de înţeles de ce).

În deschidere au cântat Abigail şi Subscribe şi aş zice că mai mult m-au impresionat primii, poate şi pentru că se încadrau mai bine în tipicul spectacolului. Subscribe au fost o alegere cam ciudată pentru un show din zona gothic - progressive metal, muzica lor fiind un fel de nu-metal (sau poate metalcore... mă rog) care mie mi se pare (şi e o constatare, nu o răutate gratuită) muzică pentru copii odată emo, care între timp au crescut. Şi ca să fie clar de ce mi se pare o alegere greşită, unul dintre soliştii de la Subscribe a întrebat Do you like FUNKY MUSIC?! pe un public care venise pentru Katatonia şi pentru muzica lor cel puţin întunecată (aflaţi ce înseamnă "Catatonia" şi vă veţi da seama).

Abigail

Wave back at me
Back is turned
If I fail once
Circuit burn
...şi a început Katatonia. În forţă, energici, au păstrat ritmul până la sfârşit, terminând cu Murder, singura piesă cu death vocals a serii. De ce? Prin 1995 Jonas Renkse a fost nevoit să renunţe la acest stil din cauza unor probleme cu vocea şi abia de curand a revenit la el, ieri live şi pe ultimul album After Forever ca guest artist. Sunt curios dacă o revină la acest gen de voce şi pe următorul album Katatonia.

Katatonia

No one can hurt you
It was so easy to see
How fucking good it all could be...
Baietii de la Katatonia s-au simţit foarte bine in faţa publicului român şi s-a văzut. Au făcut show ca nişte profesionişti şi inconvenientele concertului nu au fost în nici un caz din vina lor. Totuşi, unele amănunte importante, cum ar fi sunetul, nu s-au ridicat la înălţimea prestaţiei trupelor. Abigail au avut ghinionul ca, fiind primii, să nu aibă parte de un sunet reglat de la început; acesta a fost ajustat pe parcurs şi abia la Subscribe a fost cât de cât decent, dar până atunci, cel puţin la început, solista de la Abigail abia se auzea. Nici Katatonia nu a avut parte de un sunet foarte bun, tobele auzindu-se prea tare, iar vocea prea încet, dar şi această problemă s-a rezolvat din mers, până la a treia melodie. O altă problemă a fost ventilaţia sălii, ca şi inexistentă: spre sfârşit, în anumite combinaţii de lumini, nu se mai vedeau bine artiştii pe scenă din cauza fumului (şi eu stăteam în faţă).

Jonas Renkse

Five day pain
Closer now than ever
La final am aşteptat sesiunea de autografe, până au venit nişte badigarzi (pe care îi compătimesc că au avut parte de un aşa eveniment de păzit, deşi li s-au dat dopuri pentru urechi!) şi ne-au dat afară.

Note pentru eveniment:

Abigail: 8
Subscribe: 5
Katatonia: 10+
Media pentru formaţii: 7.66

Sunet: 7
Lumini: 9
Sala (spaţiu, ventilaţie etc): 5
Organizare: 9 (bine păzit, s-au adus veceuri ecologice pentru că cele ale clădirii nu funcţionau (?), nu cred că se putea intra fără bilet etc)
Media pentru eveniment: 7.5

Playlist: Consternation, Ghosts of the Sun, Wealth, Sweet Nurse, Deadhouse, Teargas, Right into the Bliss, My Twin, Criminals, Don't Tell a Soul, The Future of Speech, Chrome, For My Demons.
Bis: Soil's Song, Evidence, July, Murder.

Lake of Tears & Rage, live in Bucharest

Text iniţial scris aici, nu traduc pentru că ştiţi şi voi engleză.

This was the second Lake of Tears concert for me, but the first time I got to see Rage live, and knowing that Rage is not really in my area of interest, I have to admit I was kind of reluctant towards this show. First of all, this event was far better organized than the Placebo one (which took place at the same venue, last year), though I did not understand why I was not allowed to have an umbrella with me, while others were. It's just a minor detail anyway, passing on. The opening act was Thunderstorm, a Romanian power metal band, as they said. It appeared that they were just an homage band to Iris and Cargo, they did not impress me at all, especially that it seemed like the vocalist was not at his best. It felt awkward seeing him on stage. Then Rage came and though I'm not a big fan of power metal, I liked their performance. Maybe it could have been even better if it were shorter, but alas, Lake of Tears' performance was at least as long, if not even longer. What I truly liked about Rage was their connection with the public, they really enjoyed playing and on stage they showed that they were professionals. After a short break, Lake of Tears started. They seemed really happy to be here again, and Daniel's "Buna seara, Bucuresti" (Good evening, Bucharest - in Romanian) was surprising, catchy and it truly pleased the public. Their setlist was long and varied, featuring tracks from every album besides Greater Art. I would have liked to hear "Greater Art" (the track), for instance, not to mention that that is not a bad album. Indeed they had a slow and bumpy debut, but I wouldn't ignore their first release in a live show, not to mention that at this rate, "Greater Art" will soon be forgotten. I also would have liked to hear "Planet of the Penguins", "Waiting Counting" or maybe "Head on Phantom" from their latest album. I recently found out that Lake of Tears does have a keyboardist, but surprisingly he is not used in live shows, only just in the studio. I find this quite odd, tracks like "Hold on Tight" (my personal favorite from the band!) or "Forever Autumn" would sound terrific live, with a keyboard and not a recorded negative. Overall the show was good, the venue was a little big for it and the sound was a little more than "ok". Though all the bands showed technical proficiency, there were some problems that were the fault of the organizer: The stage's cover was leaking right in the middle, and during Rage's performance it rained quite much; luckily, the band's members gentlemanly avoided the spot, not saying a word. While Lake of Tears were on stage, there were some sound problems that happened twice. Right at the beginning Daniel's voice was too low, but this was fixed quickly; towards the end of the show, Magnus' guitar was either on 'mute', either it was extremely distorted, and it was fixed only after about three minutes. Nonetheless these problems did not affect the continuity of the show and I would say that they were minor. Overall it was a good show, not better than the first Lake of Tears performance in Romania but still a 'must-see' for all power metal and / or gothic metal fans around.