Culte, culturi

Trebuia să revin cu ceva. Să hater-im, zic...

Încep să mă întreb cât de eficient este marketing-ul Martorilor lui Iehova, Mormonilor și altora asemenea. Pentru că o bună parte din comportamentul lor a fost preluat de niște grupuri care au cu totul alte interese (nu oculte, nu ilegale, doar... interese). Probabil că demult era eficient. Insistența door-to-door, din ușă în ușă, de cât mai multe ori la aceeași ușă, o fi dat rezultate de vreme ce ei continuă în aceeași notă. Dar cum sunt oare noii adepți? Ce oameni renunță la convingerile lor (că e credință sau altceva) pentru că așa a zis nenea din ușă?

Să revenim la grupurile cu interese, care activează „în zilele noastre”, online. Avem o ciorbă mare și cu de toate: activiști, bicicliști, vegani, ecologiști, anarhiști, gay pride, naționaliști, fat pride, fat shaming, feminism, tot felul de religioși, pro-life, pro-choice etc. Toți se comportă ca niște sectanți care dețin adevărul absolut și care doresc convertirea tuturor celorlați la adevărul „propriu”. Revin și mă auto-citez: „Ce oameni renunță la convingerile lor (că e credință sau altceva) pentru că așa a zis nenea din ușă?”

Activiștilor de tot felul, dacă vă comportați ca niște sectanți, veți avea parte de adepți pe măsură. Nu vă inventați propriul cult! Și între timp, mai sunteți si al naibii de enervanți. Opriți-vă. Pls. Stahp.

Zevzecia prin efracţie

Titlul nu-mi aparţine, dar un lucru e clar: românul e cam zevzec şi îi cam place şi efracţia. Adică e un fel de Găgăuţă fraudulos.

Năstase ar fi mândru (de firmă, nu de ce scrie pe uşă)

Aici nu comentez...

E foame de litere...

Puzzle...

Scara de la etajul 4 la etajul 5 (pe bune)

Vă place în Românica, nu?

Bienvenü ân Românica

Universitatea din Bucureşti, curtea interioară...


Universitatea din Bucureşti, acoperişul...



Piaţa Rosetti...



Acum e un Vodafone acolo...

Dar cu copilăria ce-aţi făcut?

Luna lui Marte din anul 2008... era noastră. În oraşele mari majoritatea familiilor au cel puţin un computer acasă, iar dintre aceştia, o mare parte sunt conectaţi la internet. Ne ducem la serviciu / şcoală / shopping / soacră etc cu autobuze Mercedes Citaro II cu aer condiţionat şi "televizor" înăuntru şi vorbim la câte două telefoane mobile în acelaşi timp. Unii stau cu laptop-ul în geantă, alţii cu PDA-ul în mână şi în general cine are calculator acasă are şi cameră foto digitală. Ne ducem copiii la grădiniţa privată, pentru că acolo învaţă engleza, franceza, câte ceva despre calculatoare şi eventual mai fac şi sport.
Apoi ei cresc şi descoperă binefacerile jocurilor pe calculator în timp ce părinţii ridică din umeri şi spun "nu ştiu, sunt plecat toată ziua". Copilul lor are o viaţă socială? Se duce la şcoală, unde în pauză vorbeşte depsre ce s-a mai jucat pe calculator. Acasă, între meditaţiile la matematică, fizică, chimie, chineză şi feng shui, se joacă. Pe calculator. Mai mănâncă o ciocolată Heidi Dark Orange 65% şi mai bea câte o gură din sticla de Coca Cola zero a mamei. Gume Turbo? Suc la dozator TEC? Cico la sticlă de 0.25 care trebuie returnată? Joacă în faţa blocului? Neh. Invenţii ale săracilor pe vremea când nu erau calculatoare. Ce trist.
Mai creşte copilul puţin şi pe la jumătatea şcolii generale îşi începe social life cu shopping, filme la mall, parties cu colegii, sex, drugs and whatever, că rock and roll e demodat. De aici încolo, indiferent de direcţia în care va merge copilu', deja e cam târziu pentru distracţia copilăriei. Generaţiile de acum trăiesc viaţa pe fast forward şi or să se plictisească repede. Dar ce contează, ultimul album Tiamat rocks!

Jurnalul căpitanului

ora 6.30 Iar e gălăgie. Oamenilor ăstora le lipseşte şi cea mai primitivă urmă de fineţe atunci când au o clanţă în mână. Politică, idei, actualitate, ce a făcut vecinul ieri, nevasta lui Năstase, vremea, Kosovo şi un parastas ce va să vie - cine îi ascultă ar crede că sunt redactori la Click!, 7plus, Liber-Tatea şi Can Can la un loc - toate la o cafea, o brânză, un ou sau un iaurt matinal. Şi cu toate că trezitul devreme nu-mi prieşte, găsesc că sunt totuşi simpatic.
ora 9.30 Staţia de metrou Crângaşi - lume destulă dar decentă. E gălăgie şi curent, vine un metrou vechi, zgomotos şi cu geamuri deschise - se păstrează gălăgia şi curentul din staţie. Uşile de pe partea dreaptă sunt mai silenţioase decât cele de pe stânga. Cred că recunosc pe cineva total absorbit de Compact Bucureşti (afli din mers) dar n-am ocazia să mă conving. Urmează staţia Timpuri Noi cu peronul pe partea dreaptă. Afară e soare, prea multă lumină... de trei săptămâni vreau să-mi iau ochelari de soare, dar ar fi prea trendy pentru mine. Sunt destul de simpatic şi fără ei.
ora 12.00 Staţia de metrou Universitate. E prea mult zgomot şi oamenii nu încap pe scară. Încep să-i urăsc. Şaormăria din pasaj a dat faliment. Săracii. Totuşi găsesc că sunt foarte simpatic.
ora 15.30 Tramvaiul 41 - şerveţele parfumate trei pachete la zece mii. Le vinde acelaşi individ care în trecut avea leucoplast cu rivanol două pachete la cinci mii sau lămpi de control două la cinci mii. Îl ştiu de aproape patru ani şi îmi dă impresia de mare bişniţar... adică om de afaceri. Panarame şi cocalari, pensionari şi muncitori împart acelaşi tramvai şi cumpără şerveţele parfumate trei pachete la zece mii... dar ce îmi pasă, găsesc că sunt destul de simpatic.
ora 16.00 Cad lat în pat şi se repetă scenariul de la ora 6.30. Şi totuşi găsesc că sunt foarte simpatic.
orele 17-24 Nu fac nimic. Cu siguranţă că sunt cel mai simpatic.


Şi totuşi, căpitane, ce zi e azi?

Capitala culturii e doar parţială

De Crăciun am fost la Sibiu, mai mult ca să am parte de liniştea zilelor de 25 şi 26 decembrie, în care oraşul este pustiu pentru că oamenii sunt ori acasă, ori la urgenţă, în ambele situaţii refăcându-se după masa de Crăciun. Într-adevăr, nu m-am înşelat şi în aceste zile a fost cu adevărat gol oraşul, deci, printre altele, propice pentru pozat. Cu scopul pozatului, la un moment dat am decis să ajung în cel mai înalt punct din oraş, şi anume Dealul Guşteriţa. Cartierul omonim, sat alipit oraşului, este un Rahova - cel bucureştean, că şi Sibiul are unul - fără blocuri şi strâmb, urcat pe un deal şi cu străzi abrupte. Prin zonă nu trece nici o stradă importantă, cartierul aflat între două drumuri naţionale (unul spre Mediaş, celălalt spre Sighişoara) dar netangent nici unuia este legat de oraş printr-o stradă ce pleacă chiar din centrul capitalei culturii şi care se pierde printre casele simple, multe dărăpănate, ajungând în fine la porţile unei fabrici de cărămidă. Partea aferentă cartierului din şoseaua de legătură se numeşte, simplu, strada Podului. Numele vine, normal, de la un pod peste râul Cibin, care separă total oraşul de cartier. La un moment dat, din aceast drum urcă pe un deal băţos câteva străzi cu nume de copaci. Dacă reţin bine, strada Mălinului este cea care urcă cel mai mult, ajungând într-un punct înalt, dar accesibil practic oricui are chef de urcat un drum pietruit nu foarte prietenos pentru picioare, dar cu care Daciile 1300 se împacă de nevoie. Încrengătura de străzi ocupă o bună parte din deal, nici o stradă nefiind sistematizată în vreun fel; ele oscilează şi pe verticală, şi pe orizontală, fără discriminare, parcă în ciuda turiştilor învăţaţi cu oraşul care vin pe dealul Guşteriţei fie pentru crucea care priveşte asupra oraşului asemenea celei de la Buşteni, fie pentru a avea o vedere panoramică asupra întregii zone. Ajuns sus, după aproape 20 de minute într-un autobuz supraîncălzit - căldura amplifică mirosul! - şi populat cu ţăranorăşeni gălăgioşi, cu paporniţe şi alte accesorii specifice, şi apoi după alte 15 minute de urcat pe străzi pustii, constat că n-am ce poza înspre oraşul de la poalele dealului, că e ceaţă. După câteva poze mai mult în sus decât în jos, cobor pe aceleaşi străzi pustii. În jur totul pare mort, stătut, trist şi rămas aşa de multă vreme, ca şi cum timpul ar fi trecut pe lângă Guşteriţa. Deodată, un muc suflat sparge liniştea în cartier. Apoi tăcere. Dintr-o casă fosforescentă, vopsită în portocaliu şi galben, se aude, suav, o manea. La poalele dealului, aproape de strada Podului, doi bătrâni îşi iau la revedere, apoi unul se suie într-o Dacie de-o seamă cu el şi pleacă, cu motorul ambalat la maxim, spre Capitala Culturii, care practic n-a trecut râul ca să ajungă şi la guşteriţeni, deşi teoretic titulatura ne onorează întreaga ţară.

Random thoughts că nu-mi vine să zic în română

Cum e să asculţi Katatonia şi Burzum şi playlist-ul tău să stea pe aceeaşi pagină cu pozele unor sfinţi şi unor dumnezei şi cu alte picturi din diverse biserici? E trist. Eşti poser. Nu dau exemple, dar se întâmplă pe www.last.fm.
Katatonia au un album intitulat Jhva Elohim Meth (Dumnezeu e mort) şi sigla lor cuprinde o pentagramă şi diverse "cozi de draci", iar Burzum este o formaţie cu un singur membru ce stă la bulău pentru incendierea unor biserici.

Dacă pentru fiecare prost pe care îl întâlnesc aş primi un leu, Becali mi-ar fi om de serviciu şi Patriciu bucătăreasă.

Cică vine crăciunul. Iar e plin oraşul de moşi crăciuni, din televizor se aud numai colinde şi tot omu' face shopping. Dacă nu e deja clar, urăsc sărbătorile de iarnă. După ce că e frig şi e (sper să nu, anul ăsta) zăpadă, trebuie să aud / văd peste tot aceleaşi lucruri, pentru că toţi vor să vândă tot ce au. De la hârtie igienică la cristale Swarovski, toate au moşi crăciuni pe ele şi toate se dau la tv pe fondul unor colinde. Deci, e clar: românul consumă cu atât mai mult cu cât e mai sărac. Bă da' proşti mai suntem. N-avem bani să plătim întreţinerea da' cumpărăm un porc întreg că doar o dată e crăciunul. Da, cu literă mică.

M-o pălit revelaţia: oamenii se schimbă (inteligent, nu?) da' nu-şi dau seama sau nu le pasă. Cre'că eu sunt în a doua categorie but I don't give a weasel's fuck.

Câţi oameni încep o frază cu "băi, deci..." sau "da, deci..."?

În fiecare zi înveţi un cuvânt nou. Astăzi: furfurol.

Da, deci vă urez un shopping cât mai plăcut.

Linba noastră ioc omoară

...şi iaca c'est foutu cu comunismul şi veniră academicienii să ne spună cum să scriem acum, ca oameni liberi. Pentru că, evident, un om liber scrie altfel decât unul oprimat. Întâi au decis că scrierea cu î din i în mijlocul cuvântului e greşită şi s-a trecut la scrierea aşa cum o ştim acum, numai că amândouă scrierile sunt, în fapt, la fel de greşite. Sunetul î are origini diferite în cuvinte diferite sau chiar în cadrul aceluiaşi cuvânt, după cum a evoluat limba: de exemplu, în cuvântul "întâi" primul "î" îşi are originea într-un "a" iar al doilea - într-un "e", deci corect ar fi să scriem ântêi şi să citim normal; în cazul cuvântului "câmp" e clar că sunetul "î" nu-şi are originea în "i" şi aşa mai departe. De altfel, cel mai des "î" îşi are originea într-un "e" (vânzător, vânt...) deci oricum ar fi, nici una din scrieri nu e corectă. Prin urmare, fiecare scrie cum apucă sau cum a fost învăţat.
Apoi stătură academicienii vreo 15 ani să se gândească şi au decis că cuvintele (nu e cacofonie, doar sună urât) din limbi străine sunt acceptate şi în scrierea din limba mamă. Bine aţi venit, pick-hammer şi scotch, în limba română. În cadrul aceluiaşi efort comun de gândire profundă au decis că unele cuvinte trebuie scrise întrun cuvânt. Pardon, în niciun caz "întrun" nu este corect, dar nicimultnumaiare.
Citesc o carte editată în 1920 în care, pe aceeaşi pagină, apar ideie şi idee, morţii (genitivul, nu pluralul) şi morţei şi probabil aşa o să citească cineva şi peste 80 de ani o carte de acum, cu brocăr şi broker, sandvici şi sendviş sau bodyguard şi bodigard în aceeaşi frază. Toate formele sunt corecte. De ce? Aşa scrie în DUM. Pardon, în DOOM.

Antitrend II

...doar o scriitură cu pretenţii de analiză psiho-socio-kulturală* 100% subiectivă, oarecum metaforică şi... atât.

De multe ori, manifestarea excesivă a unei stări este o formă care îmbracă un fond total opus, care se vrea voit ascuns de ochi străini. Câteva asemenea manifestări sunt comune unui grup mai larg de persoane, mai uşor de studiat întreg decât individual. De exemplu, fie următoarele trasături comune şi des întâlnite în comunităţi virtuale sau nu, dar cu pretenţii (acum, consider deviantART ca un etalon, dar şi comunitatea de bloggeri români este un bun exemplu): alias (nickname / username / poreclă) format din asocieri inedite de cuvinte (mai des) sau un singur cuvânt inedit (mai rar) cu intenţia de a atrage atenţia (şi anume: portocala_din_nori, lamaie, zambet_in_floare etc), aparenţă vaporoasă, poze color dar filtrate cu sepia sau galben, nori, câmpuri cu maci, Depeche Mode, Massive Attack, Hooverphonic şi chillout în general, fântâna de la Universitate şi nu ieşirea de metrou de la TNB, multe fete şi puţini băieţi, aer boem, forţat când nu este natural, Arhitectura şi nu Limbile Straine, uneori ASE. Fie el grupul fetelor boeme, caracterizat adesea de superioritate, pentru a ascunde o lipsă cronică de atenţie primită. Medie de vârstă: 21-22 de ani, majoritatea studente şi, lucru curios, majoritatea zodii de aer. Nu foarte numeroase. Altul: alias care să denote, în general, o suferinţă veche care durează, uneori alias-ul propriu-zis este încadrat între două combinaţii simetrice de "x"-uri mari sau mici (exemplu: sad_angel, xXxfallenxXx etc), încruntaţi, abuz de machiaj (nu întotdeauna numai la fete), ochelari cu rame groase, My Chemical Romance, Marilyn Manson, Cradle of Filth şi alte formaţii în general purtând titulatura (onorabilă) de christian rock sau (neonorabilă) de emo (emotive punk), dungi, roz + negru, converşi sau skate shoes şi nu altceva, ieşirea de metrou de la TNB şi nu fântâna de la Universitate, aparenţă generală de om asuprit, mai rău ca un iobag de boierul său. Acesta este grupul emo, în care toată lumea este tristă pentru că nu e nimic bun în această viaţă care oricum nu merită trăită (sau pentru că la 8 trebuie să fie acasă şi la 10 în pat, fără net, care e disponibil numai în weekend, atunci când orice altceva merge prea bine). Medie de vârstă: 15-16 ani, majoritatea elevi la licee de mâna a doua. Mulţi. Altul: alias care sugerează o înaltă distincţie socială şi / sau un recunoscut renume de Casanova, respectiv de panaramă (florin_fermecatoru69, yo_bashtanu007, sweety_marinela_4u etc), sclipici, haine mulate de culoare deschisă, uneori, roz, combinaţii excentrice cum ar fi pantaloni sport scurţi peste genunchi, maieu alb mulat, ciorapi albi şi pantofi negri, lucioşi şi cu cioc lung, Florin Salam, Nicolae Guţă, Adrian Minune (că are şi el o vârstă acum) şi în general manele, manele-core şi emo-manele**, Gara de Nord şi nu Universitatea, aparenţă generală de şmecher, superior oricui se află pe aceeaşi stradă cu el tocmai pentru că îşi cunoaşte limitele dar nu le-ar recunoaşte nici torturat. Vajnic reprezentant al grupului cocalarilor. Medie de vârstă: 25-26 de ani. Îngrijorător de mulţi.
Grupurile de mai sus reprezintă fiecare un trend. Nu e grav să fii într-un anumit trend, ci să fii în afara oricăruia. Cică. Grupul bloggerilor antitrend salută cu căldură grupurile de mai sus.
______________
*) Cultură, Culturi - Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. (conform www.dexonline.ro)
cultură, culturi - Totalitatea obiceiurilor, credinţelor populare şi a tuturor elementelor care particularizează un popor de un altul. Exemplu: 13 şi pisica neagră nu sunt componente culturale româneşti pentru că sunt internaţionale, în schimb credinţa că usturoiul alungă vampirii este o componentă de cultură (cu "c" mic) românească.
kultură, kulturi - Totalitatea manifestărilor culturale urbane prin mijloace neconvenţionale (de exemplu, graffitti) care presupune şi gruparea persoanelor în funcţie de interese, fiecare grup având un specific bine determinat (printre altele, prin muzică şi stil vestimantar).
**)manele-core - subgen de manea care presupune şi îmbinarea altor genuri - house, hip-hop - dându-i un sound mai heavy.
emo-manele - subgen de manea mai lentă şi focalizată pe trăiri sufleteşti intense (spre deosebire de maneaua clasică, orientată mai mult spre problematica statutului social de mare barosan în continuă luptă cu duşmanii, întotdeauna mai săraci şi mai trişti).

Antitrend

Să-mi fie cu iertare dacă jignesc pe cineva şi nici antireclamă nu vreau să fac. Blogul a devenit un trend, ba poate că pentru unii o necesitate (precum telefonul mobil de la vârsta de 10 ani), aşa că au început să apară pe toate gardurile o mulţime de bloguri mai rău ca ciupercile după ploaie. Evident, eu critic sistemul din interiorul lui, ca tot românu` răsculat (pardon) şi ne-trendy. Voi da şi exemple, nu-mi săriţi în cap prea rău. De fapt, am o problemă cu nişte grupuri de oameni care mă reprezintă fără să mă fi întrebat şi pe mine la început. E genul de problemă existenţială a stelistului care nu vrea să fie reprezentat de Gigi Becali, noroc că de asta am scăpat, nefiind stelist (a fost doar un exemplu). Revenind, ca un fost vianist care sunt şi care ştie să conjuge verbul care este, scuzaţi deviaţia, dau nas în nas cu blogul vianistului fericit, care de la început a ridicat câteva probleme:

• de ce un vianist, în general, trebuie să fie reprezentat la nivel de comunitate de bloggeri de un nufăr cu miere? Cum este un nufăr cu miere? Nuferii se mănâncă? Mierea pluteşte?
• de ce, un vianist, în general, trebuie să fie fericit? Unde sunt vianiştii emo? Unde sunt vianiştii goth? Unde sunt vianiştii care suferă de sine?
• de ce un elev al Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu, a.k.a. vianist, trebuie neapărat să aibă un blog al lui, dacă nu direct, atunci indirect? Vine trendul ca valul şi îmi ia calul, zău.
• doamna Moraru (ilustra cârmace a CNITV pentru ne(re)cunoscători, dumnezeul blond pentru cârcotaşi şi the lady downstairs pentru cine cunoaşte) ştie de blog?

Şi încă o dată am mai bifat încă un blog cu o listă indentată inclusă. E o mică plăcere a mea. Şi nu uitaţi, dragii mei, vine încălzirea globală şi trebuie să luăm măsuri. Ne relaxăm, gândim problema, că doar nu suntem animale. Concluzia e una singură şi aproape că vine de la sine: dacă nu se mai vede, nu înseamnă că n-a fost niciodată (sic!). Hai sictir că nu vreau să mă joc de-a v-aţi ascuns cu voi.

Misterul Educaţiei şi Cercetării

Într-o minunată zi de duminică, ilustra bunică la care locuiesc în ilustrul oraş Sibiu hotărăşte că trebuie vopsite geamurile şi schimbate plasele de ţânţari. Plec după materiale oarecum resemnat că va trebui să merg la un magazin mare de construcţii, cum magazinele din cartier sunt închise în sfânta zi de duminică. Pe stradă observ, fără să vreau, că oraşul este cam pustiu şi mă întreb de ce. E puţină lume pe stradă şi totul pare părăsit. O dată cu autobuzul vine şi răspunsul la întrebarea mea: toată populaţia oraşului este în acel autobuz. Şi unde încap două sute de mii de oameni, mai încape încă unul, aşa că mă sui. Deşi plin de muncitorese greţoase, grase şi cu păr pe mâini, autobuzul este chiar interesant: îmbrăcat într-o reclamă la nu-ştiu-ce-adeziv-pentru-faianţă, pe el vieţuieşte un individ care face un thumbs up, în semn de buna calitate a produsului la care face reclamă. Un călător supraîncălzit deschide un geam, decapitându-l pe săracul om care făcea un ban cinstit dintr-o reclamă. Cu toate acestea, tipul nu îşi pierde definitiv capul - printr-o mişcare de geamuri, în locul căpăţânii ajunge o jumătate de sac de nu-ştiu-ce-adeziv-pentru-faianţă. E bine. Omul este în continuare mulţumit de produsul pe care îl prezintă, capul lui continuă să zâmbească lângă corp şi lângă capul de împrumut, iar nenea încă mai arată thumbs up. Poate la toamnă bunica vrea să-şi schimbe faianţa...

Şi altele din lume luate:

• Eu cu umbrelă roz şi tricou cu Dream Theater.
• Închiriez cameră la două fete. Strada Margaretelor nr. 14. Pupă colţ. Am pupat colţul, dar degeaba. Discriminare!
• Omul de pe semnul Trecere de pietoni este ori bărbat (are pantofi şi pălărie), ori doar o "schiţă de om". Discriminare din nou!
• Servus. Information technologies and solutions. Să trăieşti!
• Senzaţional! Marin Preda trăieşte şi este şofer de troleibuz în Sibiu! Conform ecusonului, domnul Preda Marin, care chiar seamănă cu Marin Preda (minus ochelari, plus o pălărie de pescar), m-a adus azi acasă.
• Populaţia de emonauţi băştinaşi este incredibil de mare. În principiu, Sibiul are renume de oraş de metalişti, dar ăştia mici au înţeles complet greşit mişcarea rock şi punk. Săracii...
• Apropo de metalişti: un măcelar avea tricou cu Metallica, iar o altă măcelărie se numeşte Vama Veche. E bine, tradiţia totuşi se păstrează.
• Nu există nici o legătură între titlul şi conţinutul blogului. V-am păcălit.

Oameni

Modul egoist este dat mic (din păcate închis nu cred că o să apuc să-l văd vreodată) aşa că e cazul să mai apară şi câte un post cel puţin semi gândit, cu draci şi frustrări lăsate la poartă (vezi să nu... se pare că-s mult prea plin de mine - şi lumea mi-a spus-o - ca să reuşesc cu adevărat), şi anume un post despre oameni - creaturile alea uneori simpatice şi alteori nesuferite care te înconjoară vrei nu vrei şi de multe ori fără să îi poţi alege (şi te alegi în jurul tău numai cu ăia nesuferiţi, e o consecinţă directă la legea lui Murphy).
Şi acum, problema: ştiţi vorba aia, proşti da` mulţi... Partea ei tristă e că e bine aşa, pentru că se poate mult mai rău. Exerciţiu de imaginaţie: e sâmbătă la prânz, ora la care se întorc de la plimbare copiii şi bunicii, aţi dat examen, vă întoarceţi acasă cu nota mare luată dar plini de sictir fără vreun motiv anume (sau nedemn de afişat pe blog), sunteţi într-un autobuz supraaglomerat dar staţi jos, pe partea cu soarele şi cu spatele la direcţia de mers (numai bine să vedeţi ce e înăuntru şi nu în afara maşinii) când într-una din acele staţii în care în autobuzul deja burduşit se mai suie cel puţin încă pe atâţia oameni (poate fi util la vreo lecţie de fizică: o masă de oameni este, precum o masă de aer, compresibilă - s-a dovedit experimental) se suie o familie interesantă: o mamă cu două fiice. Una din ele era clar fiica, dar între mamă şi cealaltă fată nu se poate face prea sigur diferenţa... desigur, am bănuit eu cam care e mama, şi la ea mă voi referi mai la vale. Am zis că e bine proşti da` mulţi pentru că e uşor de imaginat cum ar arăta debili da` mulţi: o lume dementă la propriu, un vis urât din care speri să te trezeşti la un moment dat... În fine, familia arăta cam aşa: mama gângavă, cu ochelari sparţi şi faţă de cal, e o minune că fata ei (cea evident fiică) a învăţat să (oarecum) vorbească. Cealaltă fiinţă e mică şi grasă cu ochii holbaţi şi nu scoate nici un cuvânt. După trăsături îi dai cam aceeaşi vârstă ca a mamei. Fiica (evidentă) are trei baloane şi dă cu ele în capul călătorilor, pare normală. Cealaltă îl calcă pe domnul de lângă mine, îngână un mă şcujaci, apoi coboară împreună cu ai ei.
Ai cui or fi ăştia şi cu ce or fi greşit pe lumea asta să stea tunaţi şi adunaţi într-o familie... E trist şi nu vreau să mă gândesc, dar ajung să cred că prostia nu-i un păcat şi poate fi îndreptată. Nu vă mai plângeţi că lumea e proastă pentru că se poate mult mai rău...

De pomană

Afară plouă şi miroase a tămâie, înăuntru lumea votează şi peste tot pluteşte o atmosferă politică... ploaia e politică, slujba de pomenire e politică, ăla care a înglobat un stâlp în maşina proprie este politic. Groapa de pe Mihai Bravu este politică, iar şoferul maşinii din faţă seamănă cu Băse. Popa tânăr care citeşte pomelnicele seamănă cu Geoană, iar cel bătrân care asistă doar cu câte un Doamne miluieşte parcă e Iliescu. În cimitir e lume puţină... iar pomenirea lor să fie veşnică, dar numai pe vreme frumoasă, se pare.
Trecând peste faptul că acesta este doar un alt blog despre un parastas, se pare că deja a devenit subiectul meu favorit, trebuie să recunosc că ultima dată coliva a fost mai bună.
Până şi pomana este politică, acum de când Gigi Bec. este şi el politic. Slujba se termină, acum este momentul când puţinii milogi (vreme proastă, deh...) încearcă să ia cât mai mult de la mulţimea de Gigii în miniatură. Şi cum toată lumea merită o a doua şansă, repriza a doua urmează când Gigiii se întorc de la morminte, cu popa plătit şi pomana făcută, misiunea îndeplinită şi o cu mare satisfacţie sufletească faţă de obiectivul îndeplinit. Normal, în aşa condiţii, pomana este pe măsură.
Surpriza cea mare vine la un alt cimitir, unde Gigiu fruntaş este un Vadim. Un Vadim foarte autentic de altfel, care ţine în braţe un căţel şi vorbeşte cu groparii. De politică. Nimeni n-ar fi gândit că se poate face campanie electorală cu un căţel ca material de propagandă şi cu gropari drept target primar.
În ceea ce priveşte partidul, nu vreau decât să-l văd pe Vadim într-o solemnă procesiune printre morminte, cu toţi membrii de partid ţinându-se de mână, privind în jos şi cântând Veşnica pomenire în jurul unei pălării cu voturi straşnic păzită de un pui de maidanez. Votul să fie primit şi să fie de sufletul mortului, că mare pomană ţi-ai făcut cu mine, politicianul lui Dumnezeu, veşnic păcătos şi nevrednic de aşa miluire, bogdeaproste maică, încă o dată, mulţumesc frumos şi să mai vii pe la noi. Amin!

Americanii-s de vină

Chiar sunt. Şi nu pentru că îmi place Vama veche / nouă / doar Vama... De altfel, îmi plac sporturile extreme aşa că o să spun direct că nu îmi place. Asta ca să dovedesc încă o dată cât de uncool sunt eu.

Revenind. Ce se întâmplă când mănânci un hamburger luat de la MC şi bei Cola în timp ce stai de vorbă pe mess? Păi... te îngraşi. Şi se poate spune despre tine că ai o viaţă socială foarte limitată. Şi că ai burtă. E corect, dar nu destul. O dată cu tine, se mai îngraşă cineva... Se "îngraşă" o corporaţie. În timp ce te alimentezi, mai hrăneşti nişte guri niciodată sătule, care vor din ce în ce mai multe de la tine, oferind în schimb din ce în ce mai puţine. Şi anume, oamenii din spatele unui brand-elefant/mamut/rinocer/hipopotam, imposibil de dat jos din topuri.

Acest mesaj este din partea directorului Yahoo, Jay Russel: Atenţie! Yahoo şi-a atins numărul maxim de membri... sună cunoscut? Cine are în lista de friends tot felul de pokemoni care se ocupă cu mass-urile, sigur cunoaşte mesajul, complet fals. Pe directorul Yahoo îl cheamă Terry Semel (Samael?!), iar Yahoo nu şi-a atins numărul maxim de utilizatori... dar gâfâie rău, zăpăceşte parole, informaţiile din conturi sunt înlocuite cu alte bălării etc. Mi-ar plăcea să asist la falimentul Yahoo, vedea-te-aş mort şi îngropat, cu Semel de mână. Vise... Şi Cola la 2.5 L este diluată şi fără acid, nu mai are nici un gust... Şi Coca-Cola Company nu dă faliment... Deşi în cazul ăsta ar fi de preferat să facă din nou Cola bună, decât să treacă în nefiinţă cu totul. Despre MC nu ştiu decât că nu mai merită, ca preţ, să mănânci la ei... Nu ştiu cât de bun mai este un hamburger şi nici nu intenţionez să aflu prea curând.

Ce au în comun toate aceste minunate branduri care ne fac, zi de zi, viaţa mai bună? Sunt toate Made in USA. God bless America.

Să decedeze de oftică toţi cei cu spiritul corporatist mare...

Cugetări profunde despre piaţă şi moarte

Blog serios.

Ce se întâmplă după ce moare omul? Toată lumea se întreabă, eu răspund: i se face parastas. După anumite reguli care trebuie respectate, că altfel oare ce va zice lumea? Există o meserie pe care nu vreau să o numesc şi pentru care obiectul muncii este pomenirea veşnică a decedatului, împărţirea pomenii şi eventual şi primirea ei la ceruri întru Domnul. Există şi persoane care practică această nobilă meserie. Rolul lor este să facă aproape tot... în schimbul veşnicei recunoştinţe a rudelor, care evident le răsplătesc pe practicantele înălţătoarei meserii după cum le lasă inima. Cel mai simplu parastas are loc în trei etape: Întâi, rudele se duc la biserică, asistă la sfânta slujbă, apoi, cu multă atenţie, ascultă pomelnicele, pentru a se asigura că pomenitul este... pomenit. Fie el Ţ., fără vreo semnificatie anume. Bun. Printre Elena, nespovedită, neîmpărtăşită, Gheorghe mort în accident, Floarea înjunghiată, Filimon mort în spital nespovedit şi neîmpărtăşit ascultăm cu interes pomenirea lui Ţ. Acesta este pomenit, chiar de două ori, prin urmare plecăm mulţumiţi acasă, pentru a ne ocupa de etapa a doua. Deci, a doua parte se desfăşoară la cimitir, unde ajungem împreună cu popa de la biserică. Părintele face câteva remarci absolut random legate de aglomeraţia de pe şosea şi despre femeile la volan. Ajungem, se oficiază... mă rog, pomenirea, apoi se vorbeşte cu pietrarul care, pare-se, a fost plătit pentru a face x, y şi z, dar a omis (pură şi nevinovată scăpare) să îl facă şi pe z. Ţ. primeşte pomana, popa primeşte darul, eu primesc să conduc sfânta maşină în care se află preasfinţia sa, parintele. Ne întoarcem, pentru a putea împărţi pachetele. Ar merge şi criteriul lui A nu îi dau, că nu mi-a dat nici el când a murit B dar, din fericite, se pare că este doar o (mică?) scăpare. Oficiatoarele de parastase sunt multumite, lumea din cartier la fel, noi cu atat mai mult, totul este cat se poate de bine făcut, răsuflăm uşuraţi că n-o să ne vorbească lumea. Am scăpat încă o dată de gura târgului... Gata, strângem tot, hai acasă că începe meciul.

...împuşcat, nespovedit şi neîmpărtăşit...

S-auzim de bine...

Tuturor pokemonilor de şcoală aproape generală care circulă cu tramvaiul 20 şi care se iau la bătaie în tramvai le urez numai bucurii şi un călduros Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi! Muriţi!

O zi

...din acele zile îngrămădite în trei săptămâni în care the man in the house se dă peste cap ca să îi facă pe plac nevestei, colegei, soacrei, mătuşii, cuscrei, străbunicii, surorii, fiicei, mamei, verişoarei şi celorlalte rude de grad mai mare sau mai mic, practic tuturor persoanelor de sex opus din mediul său înconjurător. Şi ca să se poată vorbi de un spirit al sărbătorilor în tot acest timp, avem, şi anume, 4 (patru) zile de sarbatorit: 14 şi 24 februarie (că deh, acum e şi dragobetele), 1 şi 8 martie.

[ştiu că sunt complet uncool şi netrendy, dar vreau şi eu să ştiu când e dragobetele, pe 23 sau pe 24? Îmi cer scuze că la mine în peşteră nu se ştie...]

Revenind. Ieri aveam un seminar de programare orientată pe obiecte (şi cu ocazia asta m-am dat şi mare) dup-amiaza, timp în care am căscat gura pe la mărţişoarele de la universitate.

1. Era atâta lume încât nu aveai loc să mergi la trotuar, cu atât mai puţin să apuci să te uiţi mai mult de 3 secunde la un nene cu mărţişoare. Apropo, cel mai inspirat mărţişor pe care l-am văzut era o făptură cu ochii căscaţi, ciocul mare şi freză à la Robert Smith (The Cure).
2. Cu 50 de bani iei mărţişoare made in China (nu ştiam că şi ei au aşa sărbătoare) şi cu 1.50 lei iei mărţişoare "unicat, făcute manual" cum ar zice vânzătorii. Astea sunt cu potcoave, coşari, mă rog, mai pe placul românului neobişnuit cu chinezisme.
3. La Muzeul ţăranului român se găsesc mărţişoare în general pentru clienţii mai luminaţi, care apreciaza un mărţişor făcut de un artist, nu unul ca oricare altul de pe stradă. Vestea proastă e că nu era prea multă lume la expoziţie, deci oamenii fie nu ştiau de ea, fie nu sunt tocmai luminaţi. Greu de spus...

Mult marketing şi semnificaţie puţină? Eh, păi suntem în România, trebuie să mănâncă şi gura mărţişorarilor o pâine... Acum urmează 8... Să sărbătoriţi bine!

PS: Gay people îşi dau mărţişoare? Să fie primit...

Februarie 14

Spre bucuria tuturor, azi avem de-a face cu cea mai trendy zi a anului. E trendy să fii pro, e trendy să fii contra şi e trendy s-o sărbătoreşti. E trendy să nu ştii că în religia ortodoxă nu există Sf. Valentin şi să urezi tuturor Valentinilor, Valentinelor şi altor variaţii La mulţi ani! de ziua onomastică. Pentru cei care sărbătoresc ziua de 14 februarie, acest clip ar trebui să fie destul de *ahem* insightful.

Să recapitulăm:

• pro vs contra: Normal că nu-ţi place, nu ai cu cine sărbători.
• contra vs pro: Sărbătoriţi ziua "bomboane contra sex", haha, I can have that for free in every day of the year.
• toţi vs neutrii: Şi cum e să fii o labă tristă?

Deci ne relaxăm, gândim problema şi trăim cea mai trendy zi a anului... că avem minte, doar nu suntem animale. Deşi imităm tot ce e trendy la ei ca turma... Deşi, în turmă, sărim pe toţi care sunt altfel (vezi recapitularea).


Welcome! Have a cookie...