Autoportret

Ce om stă pe net în noaptea de înviere şi scrie pe blog? Serios, cine ar face asta? Cucuraj mă apuc să mă joc cucuvintele, cucunoaşterea şi... cucu!

'mneaţa, om de nimic.

Cică anul schimbării, al dragonului, al unei ieri grele si alte alea... Fix pix, ce schimbare? Ce dragon, ce iarnă?Cică, în valori medii, iarna a fost normală. O fi, nu-mi pasă, oricum eu trăiesc doar vara. Cică, în valori medii, am deraiat rău de tot de la tot ceea ce îmi era specific până nu de mult. Apreciez aprecierea oamenilor, mai ales aceia care mă apreciază. Dar se pare că au dreptate. Aşa, deci sunt un nenorocit egocentrist fără suflet şi îngâmfat, altfel foarte bun profesionist (vă arăt medaliile dacă nu mă credeţi).

Aoleu, era să înjur pe blog. Vai...

Îmi place să mă recitesc ca să văd ce prost scriu şi, eventual, ca să îmi fur ideile şi să le reciclez. Dau o zmeură cui se prinde ce am citit înainte să scriu asta! Sunt un nervos neoriginal. Altfel, probabil că sunt un trist.

Sau o sulă în ceva coaste, vai de posesorul coastelor. Cu toate că m-aş simţi bine ştiindu-mă aşa. Vreau să vă deranjez pe toţi, se poate? Normal că se poate. Nici nu am nevoie de vreo aprobare. Vreau să mă vedeţi pe stradă şi să vă daţi coate că eu sunt ăla naşpa. M-aş simţi minunat, mi-ar lumina noaptea de înviere.

Apropo de lumină, de vreo două ore a început furtuna... La mine se opreşte curentul când e furtună afară, pentru că aşa e pe câmp. Aşadar, cum mai luăm noi lumină, dacă e pană de curent?

Sunt un insensibil profan. Şi îmi place! Sunt faţa de troll pe care o vedeţi pe toate gardurile internetului. Proastă-ziua, vă doresc să fiţi mai răi astăzi.

Îmi place prea mult gândul că aş putea să vă deranjez, o să visez frumos la noapte. Pe întuneric, bineînţeles. O să pun ceva la cale. Acum, repede, până nu se ia cur

Lecţia de comunicare

Eu, de fel, am trecut prin ceva parastase / înmormântări la viaţa mea.

No need to panic, I'm still alive and typing.

Personal, mie mi s-au părut nişte evenimente profane, în care ajungi, până la urmă, să stai cu popa la o ţuică şi să faci politică, să vorbeşti despre femei şi să spui bancuri porcoase. Drept urmare...



...de ce nu? Cu o mică erată (tot mortului adresată, săracul): dădea mai bine "am murit s-o văd şi p-asta", nu credeţi?


Să rămânem, totuşi, în spirtul sărbăutorilor...



Acum pot spune că înţeleg lumea cu totul altfel. Nu au existat niciodată supărări, încrutări, grimase, tristeţi profunde sau jene de orice fel. Doar prea mult timp pierdut zilnic la toaletă.


Revenind şi schimbând registrul. În următorul clip:



...săracul Mr. Levy mai are puţin şi-şi ia un şut în cur de la băieţii răi. Eu pur şi simplu nu pot înţelege clipul ca fiind un imn al fumaţilor,mai degrabă o ironie nu foarte fină la adresa lor. Mai mult? Acel FDD dement din clip nu poate fi degeaba acolo. Voi ce spuneţi?

Mă cunosc şi ştiu că eu înţeleg multe lucruri pe dos. La ultimul clip chiar am dubii. Dar la primele două refuz să cred că sunt atât de prost încât să îi cred... Oamenii ăia chiar fac vânzare cu morţi şi constipaţi?

Aici nu trăieşte nimeni

Mi-ar plăcea să cred că unii oameni mă observă aşa cum îi observ şi eu în fiecare zi. Sunt mereu aceiaşi, mergând mereu spre aceeaşi destinaţie, mereu la aceeaşi oră. Mă cunosc, sunt un observator foarte bun a tot ceea ce se întâmplă în jurul meu şi cred ca aş putea fi un detectiv excelent. Dar ceilalţi îşi dau oare seama că împart atâtea dimineţi urâte, metrouri pictate şi întârziate, aceeaşi atmosferă, acelaşi tot cu atât de mulţi alţii tot la fel ca ei?

Suntem roboţei programaţi să facem acelaşi ceva într-una. Depindem toţi de aceleaşi condiţii care păstrează repetiţia, pentru că trăim toţi în aceeaşi structură repetitivă (for, while, do...while, la alegere), fără să ne dăm seama.

Well, ignorance is bliss, they say...

Dar chiar nimeni nu îşi dă seama? Nu observă nimeni că sunt mereu aceiaşi oameni peste tot? Sau poate suntem într-atât de răi încât să refuzăm o minimă empatizare cu un om cu care împărţim aceeaşi soartă şi acelaşi metrou... V-aş recunoaşte pe toţi şi v-aş zice unde vă urcaţi, unde coborâţi, cu ce vă îmbrăcaţi şi, cu un minim efort, cât de întunecată este dimineaţa voastră. Pentru că refuz să cred în fericirea necondiţionată la ora 7 dimineaţa.

Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu o figură cunoscută şi să îmi spună ceva, ca să pot crede că nu suntem, de fapt, morţi. Nu există vreo urmă de viaţă în metroul de la ora 7.24.

Retrag. Îmi place moşul care urcă la Piaţa Iancului, stă întotdeauna la capătul vagonului 2 şi nu se ţine niciodată de bare. Şi face fandări ca să îşi menţină echilibrul. În rest sunteţi nişte morţi.

Dacă mă (re)cunoşti, arată-mi că eşti viu.