Ieri nu mai este

Stăteam într'o cameră plină cu oameni din trecut. Cazul îi surescita şi era atâta gălăgie încât judecătorul renunţase la judecată şi citea un ziar de acum doi ani. Lumea se agita din ce în ce mai tare şi începuseră să se facă auzite voci care cereau pedepse cât mai aspre, în timp ce procesul lor al trecutului mă amuza, ceea ce pe ei, se pare, îi irita. Judecătorul, după ce a terminat ziarul, a luat un Mers al trenurilor tot de acum doi ani pe care parcă îl citea cu mult mai mult interes decât acel ziar cu ştiri expirate. La un moment dat, după ce a studiat cu atenţie câteva pagini din acel Mers al trenurilor de demult, a încercat să facă linişte în sală, ceea ce a şi reuşit într'o oarecare măsură. Şi'a început discursul acuzându'mă că am îndrăznit să privesc înainte, uitând de ceea ce a fost. Îl ascultam amuzat în timp ce simţeam din nou, după multă vreme, cum e să'mi fie dor.