Poveştile de la apele tăcute - Amorphis şi Haggard în Bucureşti

De la bun început pentru acest concert, publicul a fost împărţit în cei care se duc la Haggard şi cei care se duc la Amorphis. Şi pentru că scriu un blog şi nu un review, îmi permit să spun că fac parte din a doua categorie. Ce a fost de apreciat cel mai mult a fost atitudinea publicului care a fost la fel de receptiv la ambele formaţii (ceea ce nu s-a întâmplat la Katatonia şi Subscribe, unde ultimii au întrebat publicul - doomsteri şi gotheri - do you like funky music?, dar despre asta am mai vorbit şi în altă parte).
Singura problemă a concertului (şi e de apreciat că a fost numai una) a fost aceea că a avut loc în România, iar de aici încolo treburile se complică: la început s-a anunţat că intrarea în sală se face la ora 6, apoi a apărut un afiş care anunţa ora 6.30 ca până la urmă eu să ajung în sală aproape la ora 8, când Frozen Dusk mai aveau de cântat doar un cântec şi jumătate. Se pare că 2000 de oameni au îngheţat afară şi playlist-ul celor de la Frozen Dusk a fost scurtat din cauză că Haggard nu erau mulţumiţi de sunet şi au tot cerut timp în plus pentru a-l pune la punct. Dacă într-adevăr aşa a fost, atunci nu am ce zice, pentru că Haggard au avut un sunet impecabil. În schimb a fost vina organizatorilor că au deschis o jumătate de uşă pentru 2000 de persoane deja congelate.
Cel mai mult au suferit din cauza aceasta Frozen Dusk, care au fost destul de interesanţi, au cântat bine şi au avut sunet bun (cel puţin la melodia jumate pe care am auzit-o eu), dar publicul era prea îngheţat pentru a aplauda sau a ţipa.

Asis Nasseri - Haggard

Haggard au avut un recital impresionant şi au sunat foarte bine, deşi dacă ei sunt 18, atunci cu siguranţă nu au fost toţi. Şi deşi nu sunt fan Haggard, recitalul lor a fost măcar enjoyable, ceea ce a zis, probabil, şi jumătatea de public venită pentru Amorphis... mulţimea a fost entuziastă şi a vrut mai mult (we want more, we want more...), ceea ce i-a impresionat mult pe nemţi.

Haggard

După o pauză de bere, suc, coadă la WC sau autografe de la Haggard, a început concertul Amorphis. Eu mă aşteptam să cânte mai mult melodii noi, de pe ultimele două albume înregistrate cu noul vocalist. Ei bine, finlandezii au trecut aproape prin toată discografia, fără să pună accent pe vreun album anume, ceea ce a mulţumit toate preferinţele posibile ale publicului.

Tomi Joutsen - Amorphis

Au fost câteva probleme cu sunetul, peste care au trecut atât trupa cât şi publicul şi, deşi n-au avut o sonorizare la fel de bună ca Haggard, şi Amorphis s-au auzit bine. Ei oricum erau în formă maximă şi au electrizat aproape la propriu publicul care, la rândul lui, a impresionat trupa şi cu siguranţă ambele părţi s-au simţit excelent. După aşa un concert pot spune că la lista trupelor abonate la publicul român (Anathema, Lake of Tears, Paradise Lost, Nightwish etc) s-au mai adăugat Haggard şi Amorphis.

Amorphis

Şi pentru că există mereu cârcotaşi (dintre care unii se aşteptau să cânte Amorphis în deschidere la Haggard şi nu invers), trebuie spus că ordinea trupelor este aproape mereu dată de popularitate, iar Amorphis vinde bine. Chiar foarte bine. Haggard, prin complexitatea muzicii şi a versurilor, au un cerc mai restrâns de fani. În fine, nu calitatea muzicii se compară, pentru că oricum cele două trupe cântă genuri diferite şi era normal ca publicul să fie împărţit pe tabere. Că au fost apreciate la fel de mult ambele trupe de întreg publicul, e o dovadă de maturitate şi de open mind-ness din partea ascultătorilor, ceea ce în România se întâmplă cam rar.
Per total a fost un concert reuşit, eu îi dau nota 9. Altfel ar fi fost 10, dacă nu ar fi trebuit să aşteptăm afară.