Blog serios.
Ce se întâmplă după ce moare omul? Toată lumea se întreabă, eu răspund: i se face parastas. După anumite reguli care trebuie respectate, că altfel oare ce va zice lumea? Există o meserie pe care nu vreau să o numesc şi pentru care obiectul muncii este pomenirea veşnică a decedatului, împărţirea pomenii şi eventual şi primirea ei la ceruri întru Domnul. Există şi persoane care practică această nobilă meserie. Rolul lor este să facă aproape tot... în schimbul veşnicei recunoştinţe a rudelor, care evident le răsplătesc pe practicantele înălţătoarei meserii după cum le lasă inima. Cel mai simplu parastas are loc în trei etape: Întâi, rudele se duc la biserică, asistă la sfânta slujbă, apoi, cu multă atenţie, ascultă pomelnicele, pentru a se asigura că pomenitul este... pomenit. Fie el Ţ., fără vreo semnificatie anume. Bun. Printre Elena, nespovedită, neîmpărtăşită, Gheorghe mort în accident, Floarea înjunghiată, Filimon mort în spital nespovedit şi neîmpărtăşit ascultăm cu interes pomenirea lui Ţ. Acesta este pomenit, chiar de două ori, prin urmare plecăm mulţumiţi acasă, pentru a ne ocupa de etapa a doua. Deci, a doua parte se desfăşoară la cimitir, unde ajungem împreună cu popa de la biserică. Părintele face câteva remarci absolut random legate de aglomeraţia de pe şosea şi despre femeile la volan. Ajungem, se oficiază... mă rog, pomenirea, apoi se vorbeşte cu pietrarul care, pare-se, a fost plătit pentru a face x, y şi z, dar a omis (pură şi nevinovată scăpare) să îl facă şi pe z. Ţ. primeşte pomana, popa primeşte darul, eu primesc să conduc sfânta maşină în care se află preasfinţia sa, parintele. Ne întoarcem, pentru a putea împărţi pachetele. Ar merge şi criteriul lui A nu îi dau, că nu mi-a dat nici el când a murit B dar, din fericite, se pare că este doar o (mică?) scăpare. Oficiatoarele de parastase sunt multumite, lumea din cartier la fel, noi cu atat mai mult, totul este cat se poate de bine făcut, răsuflăm uşuraţi că n-o să ne vorbească lumea. Am scăpat încă o dată de gura târgului... Gata, strângem tot, hai acasă că începe meciul.
...împuşcat, nespovedit şi neîmpărtăşit...
Ce se întâmplă după ce moare omul? Toată lumea se întreabă, eu răspund: i se face parastas. După anumite reguli care trebuie respectate, că altfel oare ce va zice lumea? Există o meserie pe care nu vreau să o numesc şi pentru care obiectul muncii este pomenirea veşnică a decedatului, împărţirea pomenii şi eventual şi primirea ei la ceruri întru Domnul. Există şi persoane care practică această nobilă meserie. Rolul lor este să facă aproape tot... în schimbul veşnicei recunoştinţe a rudelor, care evident le răsplătesc pe practicantele înălţătoarei meserii după cum le lasă inima. Cel mai simplu parastas are loc în trei etape: Întâi, rudele se duc la biserică, asistă la sfânta slujbă, apoi, cu multă atenţie, ascultă pomelnicele, pentru a se asigura că pomenitul este... pomenit. Fie el Ţ., fără vreo semnificatie anume. Bun. Printre Elena, nespovedită, neîmpărtăşită, Gheorghe mort în accident, Floarea înjunghiată, Filimon mort în spital nespovedit şi neîmpărtăşit ascultăm cu interes pomenirea lui Ţ. Acesta este pomenit, chiar de două ori, prin urmare plecăm mulţumiţi acasă, pentru a ne ocupa de etapa a doua. Deci, a doua parte se desfăşoară la cimitir, unde ajungem împreună cu popa de la biserică. Părintele face câteva remarci absolut random legate de aglomeraţia de pe şosea şi despre femeile la volan. Ajungem, se oficiază... mă rog, pomenirea, apoi se vorbeşte cu pietrarul care, pare-se, a fost plătit pentru a face x, y şi z, dar a omis (pură şi nevinovată scăpare) să îl facă şi pe z. Ţ. primeşte pomana, popa primeşte darul, eu primesc să conduc sfânta maşină în care se află preasfinţia sa, parintele. Ne întoarcem, pentru a putea împărţi pachetele. Ar merge şi criteriul lui A nu îi dau, că nu mi-a dat nici el când a murit B dar, din fericite, se pare că este doar o (mică?) scăpare. Oficiatoarele de parastase sunt multumite, lumea din cartier la fel, noi cu atat mai mult, totul este cat se poate de bine făcut, răsuflăm uşuraţi că n-o să ne vorbească lumea. Am scăpat încă o dată de gura târgului... Gata, strângem tot, hai acasă că începe meciul.
...împuşcat, nespovedit şi neîmpărtăşit...
