Azi, acum, eu, toţi

Un tramvai gol. O stradă întunecată. Lapoviţă, frig şi dezumanizare. Vineri 13, piaza rea, o pisică neagră şi multă iubire. Cine şi'ar fi imaginat că oamenii sunt goi pe sub haine? O goliciune ruşinoasă şi fragilă, oameni fragili ce pot fi desfiinţaţi cu o pană de porumbel. Un secret ştiut de toată lumea şi ascuns bine. Îndrăzneala de a simţi şi pragmatismul raţiunii, amândouă ca soarele şi luna, nu se întâlnesc niciodată în acelaşi om în acelaşi timp. Superioritatea înţeleasă greşit a câinelui care îşi muşcă stăpânul. Superioritatea înţeleasă greşit a stăpânului. Nenorocirea care nu vine singură şi singurătatea în doi din mijlocul pustiului. Oameni care nu mai au simţul sentimentului şi nici al raţiunii. Oameni neoameni dresaţi mai bine decât un câine. Oameni ce reacţionează mereu previzibil la stimuli mereu previzibili. Un om rutinard care nu poate exista decât în tiparele în care singur s'a constrâns. Comoditatea de a nu explora necunoscutul. Comoditatea de a crede în dragostea adevărată. Siguranţa de a exista pentru ceea ce a fost şi nu ceea ce va fi. Suntem un puzzle din care lipsesc piese, iar pe mine mă doare capul.