Culte, culturi

Trebuia să revin cu ceva. Să hater-im, zic...

Încep să mă întreb cât de eficient este marketing-ul Martorilor lui Iehova, Mormonilor și altora asemenea. Pentru că o bună parte din comportamentul lor a fost preluat de niște grupuri care au cu totul alte interese (nu oculte, nu ilegale, doar... interese). Probabil că demult era eficient. Insistența door-to-door, din ușă în ușă, de cât mai multe ori la aceeași ușă, o fi dat rezultate de vreme ce ei continuă în aceeași notă. Dar cum sunt oare noii adepți? Ce oameni renunță la convingerile lor (că e credință sau altceva) pentru că așa a zis nenea din ușă?

Să revenim la grupurile cu interese, care activează „în zilele noastre”, online. Avem o ciorbă mare și cu de toate: activiști, bicicliști, vegani, ecologiști, anarhiști, gay pride, naționaliști, fat pride, fat shaming, feminism, tot felul de religioși, pro-life, pro-choice etc. Toți se comportă ca niște sectanți care dețin adevărul absolut și care doresc convertirea tuturor celorlați la adevărul „propriu”. Revin și mă auto-citez: „Ce oameni renunță la convingerile lor (că e credință sau altceva) pentru că așa a zis nenea din ușă?”

Activiștilor de tot felul, dacă vă comportați ca niște sectanți, veți avea parte de adepți pe măsură. Nu vă inventați propriul cult! Și între timp, mai sunteți si al naibii de enervanți. Opriți-vă. Pls. Stahp.

Maidanezii au mâncat roşia montană

Să punem în context subiectele via "părere personală", întâi:

Roşia montană: sunt hater - nu sunt împotriva exploatării în sine. Am alte probleme... sunt două, sunt grave, şi doar a doua mai este, cât de cât, cunoscută:

1. În România, dreptul la proprietate este relativ, discutabil şi se pierde foarte uşor. Situaţia mai gravă este în cazul gazelor de şist, unde guvernul va face exproprieri pentru a exploata ce se află sub pământul lui Nea Ion, pentru că resursele subsolului sunt ale statului, nu ale lui. Fac o comparaţie, absurdă, nu este situaţia reală, dar ilustrează situaţia perfect: Dacă Ion ar pune cartofi acolo, ar rămâne doar cu frunzele. Cartofii îi ia statul. De ce trebuie exproprieri? Pentru că gazul nu se exploatează precum cartofii. Sunt necesare utilaje pe pământul lui Ion. Aceeaşi situaţie este şi la Roşia montană, cu menţiunea că Ion nu mai deţine acele pământuri de mai mult timp (cam de când a venit RMGC în ţară, prin 1999). De sub pământul cândva al lui Ion, statul ia aurul, din care păstrează 6%, apoi lasă în urmă o baltă de cianură (nasol, Ioane, ghinion, asta e). Dacă Ion ar decide să exploateze singur aurul / gazul / petrolul / cartofii / gogoşarii / sticlele de lampă / etc, eu nu aş avea nimic împotriva exploatării. E problema lui Ion ce face cu deşeurile câtă vreme nu mi le pune mie în curte. Evident, o asemenea exploatare ar presupune să câştige şi statul ceva, poate chiar acei 6%, dar restul să rămână la Ion, ca să poată acoperi şi costurile exploatării. Pentru care, evident, trebuie să se împrumute (şi să exploateze singur) sau să se asocieze cu o firmă specializată. Nici aici nu e vreo problemă, aurul e al lui. Aşadar, problema numărul unu: statul lucrează împotriva propriului popor, lasă în urmă oameni săraci, expropriaţi, deşeuri şi nici măcar nu câştigă mare lucru din afacerea asta. Normal ar fi ca iniţiativa, exploatarea precum şi câştigurile să revină proprietarilor de drept.
2. Indiferent dacă exploatarea se face corect (în lumina situaţiei de la 1) sau cu japca (aşa cum se va face), contează cât câştigi şi ce laşi în urmă. Statul câştigă puţin şi lasă în urmă cianură. Statul e prost, dar e în regulă situaţia... nu e prima dată.

Deci, dacă exploatarea se face cu cap, astfel încât câştigul să revină proprietarului de drept, mediul să nu fie afectat în mare măsură (sorry, poluare zero nu se poate) şi să se păstreze siturile arheologice din zonă, eu sunt pentru. Dar aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.

Câinii maidanezi trebuie să moară. Punct. Pentru vegetarienii cu suflet mare: luaţi-i acasă. Ţineţi-i acolo. Nu trebuie să rămână "maidanezi" sub nici o formă. Vreţi adăposturi? Bine, dar după 30 de zile toţi câinii neadoptaţi să moară. Aşa e peste tot în lumea asta, mai ales acolo unde s-a descoperit apa caldă. La noi se toacă bani pe "sterilizări" şi pe "adopţii" fără nici un efect. Presupun că sterilizările sunt făcute bine, în schimb adopţiile sunt, în mare parte, doar pe hârtie. Sistemul actual, care toacă sume enorme de bani, e defect şi nu funcţionează. ONG-urile sunt cei mai mari bandiţi din industria asta. Le-am dat o şansă, au ratat-o, gata. Îmi plac animelele şi le respect, orice animal, orice specie, toate au un rol. Dar nu accept să fiu egalul lor, pentru că nu sunt. Nu accept argumentul "dacă ai omorât un câine, ai omorî şi un om?", pentru că nu e acelaşi lucru. În cazul câinilor maidanezi, nu accept nici argumentul "câinele era într-o curte privată". Aşa e, dar câinii maidanezi există ÎN AFARA CURŢILOR. E drept, nu ei au făcut o victimă acum. Dar sunt mai mulţi şi mai periculoşi decât cei din curţi. Şi eu am un câine killer. Şi la mine în curte, dacă intră un străin, nu mai iese. Deci acest argumentul merge doar în cazul de faţă. Dar asta nu înseamnă că "maidanezii" nu există. Şi dacă tot este pusă pe tapet problema câinilor fără stăpân, atunci nu trebuie amestecată cu situaţia de faţă.

Contextul global al ultimelor zile: maidanezii şi moartea (absolut regretabilă) a acelui copil reprezintă un nonsubiect. Ceva ce ar fi fost tratat, în mod normal, într-un singur telejurnal. Ceva ce ar fi fost uitat precum morţile multor altor victime ale câinilor, maidanezi sau nu. Asta e viaţa şi aşa merg lucrurile. Acum nu a fost aşa, pentru că... aproape toate televiziunile au preferat să ignore protestele anti RMGC şi au avut nevoie de un subiect de umplutură. V-au păcălit. V-au agitat şi v-au indignat pentru o altă cauză. Au făcut asta, pentru că au primit bani foarte buni de la RMGC (doar din publicitate, la alt fel de bani nu mă refer, nu ştiu) şi pentru că protestul este şi anti guvern. Ceea ce pentru antene nu există. Au fost atât de nenorociţi (cei din trustul intact/antene/voiculescu srl) încât au falsificat imaginile transmise de webcamul de pe jurnalul.ro. Dragii mei, ati fost manipulati. Felicitări. Acum agitaţi-vă pentru câini. Asta trebuie să faceţi. Asta vor "aleşii" să faceţi.

Bonus, pe facebook circulă poza asta (ce arăta camera jurnalul.ro şi ce era, de fapt, acolo):

SUPER BONUS, 15 propuneri pentru guvernare ale  USL, luate de pe site-ul www.victorponta.ro. Atenţie la punctul 8.

Vă reamintesc că guvernul Ponta a avizat proiectul. Parlamentarul Ponta, cu comportament uşor schizoid, a zis că va vota împotrivă, probabil s-a speriat.

Revenind în context: dacă sunteţi vegetarieni iubitori de animale, vă rog să scoateţi problema câinilor maidanezi din contextul în care este prezentată, şi anume câinele din curtea particulară. Apoi gândiţi-vă că doar aţi fost distraşi de la ceva mai important.

Mother, should I trust the goverment?

Artmania 2013

Iar m-am pierdut în Mediaş. Cred că o să accept situaţia şi o să devină o mică tradiţie. Revenind... intai despre festival:

Despre Deine Lakaien ştiam doar că sună foarte bine. Acum au cântat în curtea interioară a Palatului Brukenthal în formula pian + voce. Dacă despre voce ştiam că e foarte faină, am rămas prost văzând prestaţia pianistului, care putea scoate cam orice sunet dorea din pianul respectiv. A fost absolut fantastic... De văzut şi revăzut la orice ocazie, aşa ceva nu se întâmplă în fiecare zi.

Amaranthe e genul de trupă din aceeaşi categorie cu Delain, Epica, Within Temptation (mai putin primele două albume) sau Nightwish în epoca Almette. Pardon, Anette. Adică un fel de metal cu guristă. Sună la fel ca celelalte, neimpresionant. Dar neimpresionant la modul cel mai literal, adică nu pot avea o părere despre ei. Sunt "meh". Nici măcar impresie proastă nu au reuşit să facă, ceea ce e cam trist.

Haggard am mai văzut prin 2007, parcă, undeva într-o sală. Dacă reţin bine, şi atunci au avut mici probleme de sonorizare (chiar dacă era un eveniment "indoor"), pe care, totuşi, nu le pot critica în vreun fel. Nu pot să sune bine instrumentele clasice lângă instrumente electrice fără să fie amplificate mult. Adică microfonia e inevitabilă. Dar trec peste, nu cred că există sunetist care să poată rezolva problema, având 5 intrumente clasice, 5 electrice şi 3 voci. Drept urmare, cu această paranteză făcută, zic că Haggard totuşi a sunat bine. Oricum, a fost singura trupă din prima zi care ar fi meritat, din punctul meu de vedere, deplasarea până în piaţă. Şi a meritat.

Despre Within Temptation pot spune acelaşi lucru ca în cazul Amaranthe. Nu îmi place. Nu acum. Au scos un super album de debut şi unul decent imediat după. Apoi s-au transformat într-un fel de Linkin Park cu voce feminină. La ce bun concertul, din punctul meu de vedere, dacă au cântat doar două melodii de pe al doilea album şi nici una de pe primul? M-am plictisit la concertul lor după câteva piese, apoi mi-am amintit că mă durea spatele, deci impresie bună... nu. ciuciu. canci. nu îmi plac.

Puneam Xandria în aceeaşi găleată cu Within Temptation şi Amaranthe. Greşisem. Şi asta doar pentru că ştiam câteva albume vechi ale lor, cu altă vocalistă decât cea de azi. Au schimbat-o, deci, şi bine au făcut. Acum, tipa are voce de operă. Adevărată. Şi cântă bine şi sună bine şi mi-a amintit de Tristania din zilele lor bune sau chiar de Nightwish. A fost frumos. Şi a fost prima dată când am auzit publicul să ceară bis la prima trupă a festivalului, deci tind să cred că îmi împărtăşesc şi alţii părerea. Şi Xandria s-a simţit foarte bine (şi au fost impresionaţi de public), probabil or să revină cândva.

Orphaned Land sunt caraghioşi. Jesus band. Sunt trei iisuşi în trupă (bas, voce, tobe), şi asta nu e tot. Trupa asta a făcvut câteva mii de metalişti să dea din palme pe ritm de manele şi să uite cum se dă din cap. Regret că nu ştiu toate versurile de la "Duşmanii îmi poartă pică", pentru că se potriveşte cu o melodie de-a lor. Dar doar pentru asta aş căuta melodia şi aş face un remix cu instrumentalul lor şi vocea lui Vali Vijelie. M-a distrat concertul lor. Între melodii îmi făceam cruce, pentru că tocmai îl ascultasem pe micul iisus. Dar ce e puţin greşit este că o să vreau să îi mai ascult. Probabil tot pentru distracţie, dar o să fac asta.

A plouat atât de mult în timpul concertului Lacrimosa încât era puţină piaţă sub apa din zonă. Eu i-am mai văzut o dată în 2008 şi mi-a plăcut concertul de atunci. Nu ştiu dacă este din cauza ploii, dar acum mi-a plăcut de 100 de ori mai mult. A fost perfect, şi mă refer la prestaţia lor, împreună cu ploaia care a căzut la fix. Implicarea lor în muzică îmi aminteşte vag de My Dying Bride, ceea ce este perfect, atât, nu mai mult sau mai puţin. Acum pot să mor împăcat, de pneumonie sau orice altceva.

Atât cu Artmania... Nu vreau să fac jurnal de călătorie, dar am următorul "aftermath": 11 zile, 800km, munţii Cindrel şi cetăţi. Mulţi munţi şi multe cetăţi. Aşadar, în primul rând, mergeţi la Alba Iulia, e un loc prea frumos şi prea puţin cunoscut. În comparaţie cu Sibiul, cetatea din Alba Iulia este pur si simplu pustie, dar merită mult mai mult. Apoi, traseul Sibiu - Sighişoara - Mediaş - ăăăă...undeva în Mediaş că m-am pierdut - Sibiu devine tradiţie, dar nu mă deranjează, măcar am descoperit locuri noi atît în Sighişoara (cimitirul) cât şi în Mediaş (biserica evanghelică). Iar despre munţi nu am ce zice, mergeţi de-a-n muntele şi descoperiţi singuri, că aşa se face.

Închei ca în 2009: să vină naibii Paradise Lost, că îmbătrânesc şi mor până apuc să îi văd.

Românii şi-au stabilit priorităţile: vor începe cu o mămăligă

"Capra râioasă ţine coada sus" a fost spus de o capră râioasă. Sunt toate şansele să fie aşa. Suntem avizi de nonsubiecte. Ne doare in cur de tot ce se întâmplă rău în ţara asta. Dar nu ne doare în cur de următoarele aspecte:

Sabina, fata cu tricolor, în realitate o copilă cam tontuţă care a băgat băţul prin gard şi se miră că a găsit câinele poarta deschisă şi a muşcat-o. Miră-te acum. În realitate, ar fi bună pace dacă am înţelege că un grup de români proşti se înjură pe faţă cu un grup de unguri proşti. Dar că grupurile nu sunt relevante pentru majoritate (caz în care chiar există bună pace). Îmi plac românii din Botoşani care urăsc ungurii. Din aceleaşi considerente m-am hotărât să urăsc şi eu poporul bengalez, despre care ştiu că există.

Mesajul unei studente românce din Marea Britanie care a descoperit apa caldă. Tu, Sabină crescută ceva mai mare, ai scris exact ce aveam nevoie pentru a-mi demonstra punctul de vedere. Ăla cu capra râioasă. Ia-ţi în braţe poporul şi dumnezeul tău şi dacii tăi că sunt de 100 de ori mai bune toate decât nenorociţii ăia de englezi, care n-au cultură, n-au tehnologie, n-au istorie, n-au nimic. Sau poate te deranjează în ce au evoluat acum britanicii tăi? Păi cu istoria, cu tradiţia şi cu dumnezeu în braţe, n-ar fi ajuns nici la un sfert din cât au acum. Adică ar fi ajuns ca noi. E drăguţ să păstrezi tradiţii şi să îţi cinsteşti istoria. Dar nu să stai cu ele în braţe în timp ce alţii se dezvoltă, în principal din cauza unei lene monumentale şi a unui fatalism istoric. Că asta sunt românii - leneşi, nu fac nimic pentru că nu a vrut dumnezeu să se întâmple (orice, nu contează). Aşa că mai trântesc o mămăligă şi mai cântă o doină de jale. Îmbrăţişarea tradiţiilor nu e o virtute în România, e pură inerţie. Îţi mulţumesc for proving my point. Uite, am folosit limba ţării care nu îţi place.

Scoţianul care ne omoară urşii pentru că avem o ţară ieftină şi chiar are dreptate de fapt nu a zis asta, dar tot are dreptate. O cercetare ceva mai profesionistă găsiţi aici (cu subtitlul, creaţie personală, "uite cum se fac de căcat zeci de mii de români iubiţi de Sabina şi de studenta melancolică"). De fapt, apariţia acestui articol m-a făcut să scriu. Am depăşit celelalte două momente cu silă şi cam atât. Dar acum s-a cam umplut paharul. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple. Poporul ăsta nu ar trebui să fie atât de prost. Puteţi să mă urâţi acum, nu-mi pasă.

Vreţi să vă pese de ceva şi nu puteţi depăşi stadiul de naţionalişti, ecologişti şi vegetarieni? Vă dau eu teme de gândire:

• taxa pe stat acasă, din 2014.
• guvernul va face exproprieri forţate pentru explorarea (exploatarea) gazelor de şist (să ne înţelegem, nu am nimic împotriva lor - da, sunt hater - in schimb e anormal cum înţelege guvernul dreptul la proprietate). Linkul de mai sus e cu o informaţie colaterală, dar citiţi printre rânduri.
• toată lumea urmăreşte pe toată lumea (prism & co).
• ruşii se bagă în seamă de-a-n pulea.

Hai, române, indignează-te, lasă Hala Matache, las-o pe Sabina, lasă naţionalismul, lasă urşii şi nu mai mânca frunze pentru că e cool. Pune mâna şi află ce se întâmplă în jurul tău!

Vandalism sibian

Ce îmi mai fac interneturile

Mă dădeam pe Google Earth, when suddenly, Jesus:

 

Apoi Facebook îmi recomandă:

Ca în final să văd cum ajunge lumea la mine - căutări pe guglă care aterizează la mine, în ordinea frecvenţei (comentarii bonus):

1. blog de om - măcar ştiu oamenii ce vor şi ajung unde trebuie
2. "encrypted search" - nu văd ce caută oamenii, poate fi orice de la sfinţi la p0rn cu ursuleţi koala timizi, dar cert e că ajung la mine căutările lor. Sper să fie de bine.
3. reader's digest teapa şi alte variaţiuni - da, este.
4. artmania 2012 - seems legit.
5. autoportret şi alte variaţiuni - sigur nu asta caută.
6. axismundi explicaţie - crema... miezu'... vă prindeţi voi.
7. axismundi blog - idem 1
8. numele unei colege din liceu despre care nu am scris niciodată şi nu am idee cum interneturile fac legătura între noi. Dafuq. No, really, dafuq man...
9. blog imuna la tot - i-aş zice chiar antibiotic ambulant.
10. cum ajung la crucea din gusterita - cu un autobuz care pute (10), apoi de-a-n dealu' pe strada Smârdan.
11. cum sa canti la artmania - cu gura.
12. este o melodie care la inceput urla unu tipa unu - probabil asta.
13. paula pudding şi alte variaţiuni - iar, mă, IAR?

Se întâmplă chestii pe interneturi care mă depăşesc...

Pastorala 2013

- Şi-a revenit Cristi.

- Confirmat.

Socializare nocturnă, râsete, voie bună, deşi Cristi încă nu şi-a revenit. Un puhoi de credincioşi face politică, discută meciul Brasov - Rapid 2-0  (well, fuck) şi face schimb de reţete. Încă linişte.

Un sobor de preoţi coboară din biserică cu sfânta lumină. Încă linişte. Urcă pe podiumul improvizat în curtea bisericii, probă de microfon eşuată, un scurt discurs de binecuvântare a şefilor, cu big boss Daniel în frunte, HRISTOS A ÎNVIAT! plus răspunsul publicului, relativ entuziast. Se repetă de trei ori, apoi se cântă. Fără chef.

Între timp, lumina sfântă se distribuie credincioşilor care o iau şi pleacă, chiar dacă unii dintre ei nici n-au asistat la anunţul oficial că Cristi şi-ar fi revenit. Duc lumina acasă, o ţin aprinsă o jumătate de oră apoi o sting, că poate ia foc casa. Înţeleg că sfântul incendiu nu şi-l doreşte nimeni.

Nu cântă mai nimeni cu preoţii. Câţiva groupies entuziaşti şi atât. Restul au rămas pentru că "aşa trebuie", regula religioasă s-a transformat în normă socială. Şi ca să dovedească, dau check-in la biserică pe Facebook. Mai mult de jumătate din public deja plecase când s-a terminat cântarea. Să bage în ei mâncare, alcool şi muzică populară de la televizorul din curte, dat tare.

Urmează o zi lungă. În prima zi de paşte singurii oameni care circulă în oraş sunt aceia care merg la cimitire să dea de pomană. Un puhoi de aurolaci şi de ţigani năvălesc peste nefericitul care a avut ghinionul să fie văzut căutând ceva în vreo plasă. Toţi cer. Nu în numele domnului, nici al doamnei, nici al unei sărbători (oricare ar fi ea). Generozitatea şi bunătatea specifice credincioşilor care vin la cimitire devin "ia mă şi tu de-aici şi dispari". În medie, fiecare cerşetor de la biserici sau cimitire adună două plase mari de rafie cu pachete.

Concluzie: eşti mai degrabă asocial dacă nu faci ce face şi restul lumii care face acelaşi lucru de teama judecăţii celorlalţi. Printre ei, 10% care chiar fac cu bună credinţă ce fac. În rest totul e o normă socială. Şi o măsură a sociabilităţii. Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Înot

A fost o dată ca niciodată, dar între timp a murit. De-a lungul scurtei sale existenţe a acumulat noţiuni complexe despre timp şi spaţiu, cum ar fi parcurgerea distanţelor scurte într-un timp foarte lung, poze cu copaci şi o ură neînfrânată faţă de babe confuze. Pe când era încă, făcea scufundări în mări albastru-infinite şi apoi nu înţelegea de ce se întorcea mai uşoară şi cu un puternic sentiment al unei lipse pronunţate, cu toate că nu exista echipament standard pentru scufundări, era necesar doar curaj şi o declaraţie pe propria răspundere. După ceva timp a înţeles că o lipsă în plus înseamnă mai mult în minus şi a hotărât să renunţe la scufundări, păcătos obicei care aducea o pagubă mai mare cu cât plăcerea era mai mare.

Şi albastrul infinit s-a terminat.

Apa e bună, apa înseamnă viaţă şi consistenţă în inconsecvenţă, apa e bună. Prea bună. Dar singura condiţie pentru scufundări nu mai era îndeplinită, a pierdut curajul şi, implicit, dorinţa de a scrie declaraţii pe propria răspundere. Putea alege oricând răspunderea altuia, decizie cinică şi cu nimic mai benefică, dar cel puţin s-a mai putut simţi bine o perioadă prin bunăvoinţa celor care îi împrumutau răspundere. Mult timp nu a putut funcţiona aşa. Dar apa fiind bună, nu putea sta departe de ea nicicum şi a ales derìva. Derivà în derivă derivata vieţii fără să înţeleagă procesul invers al integrării în apa bună. Era o apă de consistenţă variabilă, culori nehotărâte şi cu o faună bogată în peşti de prin Gara de Nord, fiinţe amabile şi săritoare. Derìva este comodă şi suficientă, hrană pentru suflet şi spirit, stare de veghe implicit asumată şi niciodată dezvoltată.

Ape tulburi, ce ascund e bun pierdut.

Apa roade, erodează, topeşte şi amestecă, dezbină şi cucereşte, prieten fals şi metaforă proastă. O dată aleasă deriva, cu un istoric bogat al scufundărilor în spate, a fost firească alegerea unei noi scufundări, în apă înşelătoare, tulbure, peştoasă şi nehotărâtă. Să înceapă atunci orgia pierderilor, pagubelor şi victimelor colaterale, a compromisurilor şi a bunei înţelegeri între fiinţa firavă şi tot ceea ce a pierdut în apa mătăsoasă precum rochia unei doamne prea uzate în viaţă şi de viaţă, o petrecere a lipsurilor şi a pierderii cu bucurie a încă o parte din ceea ce tocmai fusese. Să înceapă sfârşitul, cu muzică şi dansuri, ca şi cum nu îi mai urmează nimic.

Era pe cand nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e.

Începe discret, acaparează tot şi explodează într-un bâlci al deşertăciunilor, maniere îndoielnice şi proaste obiceiuri, vicii ilegale şi relaţii imorale, substantiv şi atribut, la naiba cu toate, oricum o să moară.

Canapeaua vieţii

-Eu nu fac nici o afacere cu tine.
-De ce?  Chiar vreau maşina asta...
-Pur şi simplu.
-Ne cunoaştem? Ti-am făcut eu ceva? Eu nu îmi amintesc.
-Da, ne cunoaştem.
-Când ne-am cunoscut?
-Când ţi-am adus canapeaua aia.
-Ce-are canapeaua cu maşina?
-Mi-ai trimis canapeaua înapoi pentru că era julită.
-Păi era.
-Şi acum dacă ai vreo problemă cu maşina, tot aşa o să mi-o dai înapoi. Aşa că ţie nu ţi-o dau deloc.
-Bă băiatule, maşina nu e o canapea. Eşti supărat pe mine, ţi-am zis ceva atunci? Că eram nervos, am căutat o canapea toată săptămâna şi când am crezut că am găsit-o, era julită.
-Aşa o să zici şi de maşină.
-Eşti copil. Nici măcar nu era canapeaua ta, doar ai adus-o din magazin până la mine.
-Nu contează, nu facem afacerea.

Mare grijă când cumpăraţi canapele. Pot fi julite. Şi incidentul poate avea nenumărate urmări viitoare.

Artmania 2012

Fuse şi Artmania din 2012... şi se duse. Dar cum fuse? Să le luăm pe rând şi să începem cu prima zi:

• Trail of Tears sunt printre puţinele trupe care se încăpăţânează încă să cânte ceva gothic metal cu soprană şi growls. Restul (Tristania, Within Temptation, Sirenia... clasicii în general) au renunţat ori la soprană, ori la growls, ori la metal. Fac o paranteză: decât "râgâieli" prefer să le numesc growls. Cine ştie, cunoaşte. Cine nu, oricum nu are sens să continue să citească articolul. Revenind la prima trupă din prima zi - Trail of Tears. Au cântat bine, al naibii de bine. Şi s-au simţit bine şi şi-au făcut poză (ei, omii din trupă) cu publicul în spate. Or să revină. Să revină. Mi-au plăcut.
• Deathstars cunosc de puţin timp şi îmi plac. Când am văzut Pain la o artmanie (parcă cea din 2009), am zis că mi-au plăcut şi că vreau să-i mai ascult şi să-i revăd. N-au revenit. Au venit, în schimb, Deathstars care sunt prea greu de definit, de aceea am recurs la trupa Pain, ca să pot produce o definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică: Deathstars sunt ca Pain, doar că altfel. Sunt buni, îmi plac, vreau să mai vină şi să mai cânte. Vreţi etichete? Industrial-Glam. Dar să revină mai repede.
• Epica cântă. Nu-s răi. Sunt imitaţie de After Forever, cu două diferenţe: Sună mai comercial şi tipa e mai nasoală decât Floor Jansen (pentru necunoscători: aia de la After Forever). Merg, sunt ascultabili, dar, după urechea mea, nu mai mergeau asa bine drept a treia trupă, după Trail of Tears şi Deathstars, având în vedere că auzisem cam tot ce voiam din această zi.
• Die Toten Hosen sunt nuca în peretele festivalului. Să-mi explice cineva ce au căutat nişte punkeri de 50 de ani la Artmania, pensionari care cântă pentru liceeni muzicăca acum 30 de ani. Mă scuzaţi, dar nu înţeleg de ce Die Toten Hosen sunt atât de populari. Vai, pardon, am zis "pula".

Şi vine a doua zi (evident, după putin alcool şi mult somn, dar nu insist):

• Poets of the Fall nu am văzut, nu am ce zice, au fost prea devreme, să fie sănătoşi.
• Delain e o trupă cu o duduie care cântă, în general, cam ca Epica, doar că par încă şi mai comerciali. Surprinzător, mie unul îmi plac ceva mai mult decât primii. Şi tipa de la Delain e mai bună decât aia de la Epica.
• Edguy e Helloween reloaded, nu prea văd diferenţele şi pot să le compar între ele, având în vedere că am văzut Helloween la Artmania fix între două trupe abia aşteptate de mine. Deci, tot aia. Metal cu dragoni şi prinţese şi feţi frumoşi şi un solist care vorbeşte mult între melodii şi ne spune cum a căzut el de pe scenă la un festival din Germania. Na, dacă-i inapt, ce să-i fac eu? Să-l pup să-i treacă? A, sună popo? A, păi bine ai venit în lumea power metal.
• My Dying Bride şi atât. ATÂT! Oamenii ăştia se abonează la publicul român şi bine fac. Le place, şi mă bucură asta. Solistul, Aaron Stainthorpe, e un antisocial trist şi suferind convins. După Trail of Tears era în public, zâmbea, vorbea şi făcea poze. Clar că-i place, nu? Concertul a cuprins doar piese vechi. We're going to release a new album in October. But we won't play any new stuff, just the old shitte. Când zici aşa ceva, fiind pe o scenă, vrei să-i încânţi pe oamenii din faţa ta. Şi a reuşit, al naibii suferind, cu o prestaţie artistică de nota 11, ca de obicei (de altfel). Mă bucur că publicul a fidelizat Anathema şi My Dying Bride în România. Mai trebuie fidelizat şi Paradise Lost ca să avem The Big Three of Doom Metal drept clienţi fideli. Deci, în concluzie, să avem Paradise Lost. Da' mai repede, ce dreacu.

Când nu am fost la concerte, am fost la biserică. La biserici abandonate/ruinate, mai exact. Şi anume, la Cîrţa şi la Cisnădioara. Am mers cu personalul (REGIO!) la Cîrţa şi înapoi, cu duba, pe jos şi cu rechinu' spre/de la Cisnădioara, am băut cu beţivii satului în Cîrţa ("nu e domne nici un tren spre Sibiu la 4 juma" "uite domne scrie pe bilet" "hai lasă asta că n-am ochelarii, da' nu e nici un tren la 4 jumate". Era tren la 4 jumate) bere Timişoreana cu 2.5 lei sticla. Am băut bere "la pret de centrul istoric al Sibiului" în Cisnădie aşteptând un autobuz spre Sibiu (A, păi nu trece pe-aici, mergeţi la deal) şi am ajuns în maşina unui tip cam mârlan în aparenţă ("vă duc eu în Sibiu cu 3 lei/persoana" şi ne-a lăsat în faţa blocului, ăsta e "rechinul") şi am ascultat Michel Telo în maşina ăluia. Da. A fost frumos. Metale şi muzică de Kiss FM în spaniola moldovenizată (portugheză), concerte şi transport în comun (că unora le place), orice şi bere (că tuturor le place). Mi-a plăcut Artmania de anul acesta. Să vie Paradise Lost. Mai repede.